O nouă oportunitate pentru… ingenioșii soroceni

0

În incinta Incubatorului de Afaceri Soroca activează Centrul de Dezvoltare şi Educaţie „Ingenioşii”. Centrul a fost fondat pe 9 ianuarie 2018 cu ajutorul mai multor programe de granturi precum „People in need”, și anume acest suport material oferit de organizația cehă a contribuit substanţial la dezvoltarea acestui centru. De asemenea Incubatorul de Afaceri Soroca oferă suport tinerilor antreprenori.

Centrul este dotat cu mobilă, materiale didactice, literatură de specialitate, seturi de roboţei şi tehnologii de ultimă generaţie, care sunt indispensabile pentru o dezvoltare echilibrată şi formare personală. Fondatoarea acestui centru este doamna Maria Stepanyants. A creat acest centru din propria iniţiativă, observând că copilul său, la fel ca alţi copii, nu are unde să-şi petreacă interesant timpul liber. Acest centru propune pentru soroceni următoarele servicii: predarea limbii engleze (maturi şi copii), servicii de logopedie şi consiliere psihologică, pregătirea pentru şcoală, dezvoltare timpurie şi cel mai captivant serviciu — robotica. În timpul apropiat se prevede extinderea centrului şi mărirea gamei de servicii oferite. Pedagogii folosesc diferite metode distractive precum ar fi jocurile, lucrul în echipă, sarcini creative și alte metode interesante pentru a înlesni învăţarea lucrurilor noi. Centrul dispune de specialişti în domeniul educaţional.

Doamna Cucer Elena (psihopedagog şi logoped la centrul dat) susţine că: „Activitatea acestui centru este binevenită, plasarea este comodă, orarul este flexibil. Fiecare părinte doreşte să fie cel mai bun pentru copilul său, dar din cauza insuficienţei de timp nu reuşeşte să-i acorde atenţia dorită. Frecventarea cercului de robotică ajută copiii să-şi petreacă timpul liber interesant şi să-şi dezvolte nişte abilităţi care sunt foarte importante pentru dezvoltarea celor mici. Nu degeaba robotica este numită sportul minţii. Acest tip de activităţi dezvoltă personalitatea copiilor şi îi formează multilateral. Consider că este necesar ca micii soroceni să frecventeze acest centru”.

Artiom: „Îmi place să construiesc LEGO, când am aflat că pot face acest lucru la centru am decis să vin să construiesc roboţi”.

Ianoş: „Prietenul meu Artiom mi-a povestit cât de interesant este la acest centru şi am decis să vin şi eu aici”.

Ionuţ: „Mie îmi place foarte mult să construiesc diferiţi roboţi din LEGO. Este foarte interesant, am construit deja un tractoraş, mai multe maşini şi alţi roboţei. Aici mi-am făcut prieteni noi alături de care îmi petrec timpul interesant, construind roboţei din LEGO”.

Roman: „Am construi deja 3 roboţi şi i-am testat. Aici învăţ lucruri noi şi mă distrez”.

Opinia unui părinte despre centru este următoarea: „Acest centru dezvoltă gândirea critică, algoritmică şi logică. Copiii învaţă să comunice mai uşor, să lucreze în echipă şi să-şi dezvolte creativitatea”. Reamintim că Centrul de Dezvoltare şi Educaţie „Ingenioşii” activează toată săptămâna, orarul este stabilit în dependență de serviciile de care aveţi nevoie. Preţul este unul simbolic, nu sunt limite de vârstă, pentru mai multe detalii adresaţi-vă administraţiei Incubatorului de Afaceri.

Cristina Cazac și Robert Gatman, elevi la LT “Constantin Stere”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.