SOBARI — leagănul meu de dor

0

Sobari — leagănul meu de dor
În satul meu de lângă râu
Îmi place tot ce este viu:
Grădini cu foarte multe flori,
Livezi cu pomii roditori.

Fiecare om își are baştina sa — acel colţ de rai purtat în suflet, indiferent de locul aflării, care păstrează unele dintre cele mai frumoase amintiri din viaţa noastră. Și pentru fiecare dintre noi locul unde am văzut pentru prima oară bolta albastră a cerului este special și sfânt, contopit pentru totdeauna cu sufletul și drag până la nesfârșit. Este locul unde ne-am născut, am crescut, unde am pronunţat primele cuvinte, am făcut primii paşi, unde am fost alinați de vorbele dulci ale mamei şi de razele blânde ale soarelui. Este baștina noastră, vatra strămoșească, unde de fiecare dată revenim pentru a ne mângâia sufletele și a lua câte o doză proaspătă de energie. Este locul cel mai frumos din lume și cel mai dorit.
Un asemenea loc, pentru câteva generații de oameni, este și satul Sobari, așternut prin mijlocul Câmpiei Sorocii, peste deal de albia Nistrului și protejat din toate părțile, ca o cetate, de păduri seculare și mai noi, de coline și stânci de calcar de diferite forme și mărimi — mărturii ale Mării Sarmatice, care se întindea pe aceste meleaguri acum 5-7 milioane de ani.

Tăcut, micul sătuc petrece și așteaptă generații peste generații, doar timpul și omul mai schimbă imaginea lui. Un sat mic și totuși mare în visele celor ce-l au de baștină. Aici mereu soarele este mai luminos și vântul șoptește povești vechi, păstrate cu sfințenie și dragoste de străbuni. Aici obiceiurile și tradițiile păstrează ecoul antic al trecutului și parfumul arhaic al anilor, nefiindu-i străine nici ritmurile civilizației contemporane. E vatra unui echilibru spiritual, a unei lumi trecute și prezente, care pune în valoare locurile și improvizează scara timpului.
Stă mândru în zile de sărbătoare, când se prind flăcăii și fetele-n joc, iar în zi de muncă clocotește de oameni ce aleargă în toate părțile. Care pleacă în câmp la prășit sau să cosească pe imaș, care merge să îngrijească livada, care zidește o casă, care văruiește pereții. Aici viața pulsează alert.

Din istoria satului. Vestigii de mii de ani

Drapelul s. Sobari
Stema s. Sobari

Istoria satului Sobari, împreună cu cei doi ”sateliți” indispensabili ai săi — cătunele Valea și Livezi, este învăluită, la fel ca și istoria multor sate din Moldova, în negura vremurilor. Izvoare scrise aproape că nu au ajuns până la noi, însă o ”mărturie” păstrată susține că satul Sobari pentru prima dată a fost menționat documentar în anul 1725. Aflăm acest lucru dintr-un document care nu se referă direct la Sobari: ”La 7 octombrie 1725, Lupul serdarul, după ce i s-a adus poruncă de la domnitorul țării, a mers cu oameni bătrâni ca să aleagă hotarul Țipilovii și cu a Hristicilor. (…) Și tot la deal prin dumbravă (…) ieșind peste câmp în drumul Sobarilor cel vechiu…”. Deci, e vorba de drumul care ducea la Sobari, căci altă localitate cu numele de Sobari prin împrejurimi nu există. În viitor, poate va fi descoperit vreun document mai timpuriu, în care să fie menționat satul Sobari. Deocamdată însă putem afirma că în 1725 satul deja exista, fiind întemeiat mai devreme.
Conform datelor din Enciclopedia RSSM şi datelor cercetătorului V. Nicu, înregistrate în lucrarea „Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi”, satul Sobari e atestat în secolele II-IV. Cert este că aceste meleaguri au fost populate cu mii și, poate, zeci de mii de ani în urmă. Un relict al vremurilor și generațiilor perindate pe aceste locuri sunt rămășițele unei vechi așezări umane, numită de localnici ”Cetățuie”. Cercetători din diferite țări au efectuat aici cercetări arheologice, vorbind despre urmele unei grădiști, adică a unei vechi cetăți sau localități preistorice. A fost descoperit un sit de epocă romană, cu caracter de fortificație, care după modul de construcţie şi amplasare pare să fi fost o îngrăditură ce separa edificiile din piatră ridicate în mijlocul aşezării de lumea barbară din jur. Materialele descoperite pentru prima dată par să ilustreze legătura culturii Sântana de Mureş-Cerneahov cu perioada anterioară secolelor I-II a. Hr. Iată ce susțin cercetătorii:
”Cultura Sântana de Mureş-Cerneahov datează din secolul III-IV după Hristos. În Moldova, primele relicve care au aparţinut populaţiei provinciale-romane au fost găsite pe teritoriul localităţilor Sobari şi Cosăuţi din raionul Soroca. Cultura Sântana de Mureş, sau Cerneahov, corespunde perioadei de migrare a popoarelor, care au cauzat în final destrămarea Imperiului Roman. De la locuirea din această perioadă au rămas seliştele de mari dimensiuni, (…) în care clădirile erau amplasate în cuiburi, identificate după obiectele de import — amfore romane, fibule din argint şi bronz, vase din sticlă. Vestigiile locuinţelor din această perioadă conţin unele trăsături specifice ale perioadei geto-dacilor. (…)
Remarcabile vestigii din această perioadă au fost identificate în apropierea satului Sobari, Soroca. Ocupă un teritoriu de 570×250 m, în care se evidenţiază, ca un caz unic, o locuinţă mare cu dimensiunile de 16×10 m. O altă locuinţă 10×18 m, era construită din piatră şi cărămidă, acoperită cu olane. Avea ferestre cu geamuri din sticlă. Perimetral se aflau coloane din piatră.

Săpături arheologie

Prin anii ’60 ai secolului trecut, un grup de cercetători, sub conducerea remarcabilului arheolog Emanuil Rikman, a întreprins săpături la Cetățuie, găsind acolo fragmente de vase din lut de culoare roşie şi surie, oase de animale, obiecte din metal şi alte antichităţi.
În vara anului 1999, echipa cunoscutului arheolog moldovean Ion Niculiţă a descoperit vestigiile unor construcţii din piatră, printre care şi un edificiu cu peristil, adică cu o galerie exterioară formată dintr-un şir de coloane sau de stâlpi. Peristil se mai numea şi a doua curte interioară a clădirilor romane, închisă şi mărginită de porticuri şi rezervată vieţii familiale. De la cel edificiu se păstrează temeliile a 13 coloane. Savantul afirmă că cercetările au dat posibilitatea să se tragă concluzia că staţiunea de la Cetăţuia a existat încă prin secolele IV-III înainte de Hristos, că edificiul a fost construit în stil roman, însă mai târziu de anii 271-275 după Hristos, când în Dacia nu mai erau trupe romane. Savantul avea tot temeiul să afirme, în baza cercetărilor, că edificiul a fost înălţat de daco-romani.
”Aici a fost identificată vatra unui sat străvechi în locul numit „Bolata”, iar vatra lui purtând numele de „Cetăţuie”. Satul, spun savanţii, a apărut după cucerirea Daciei de armatele Imperiului Roman şi a existat până la năvălirea hoardelor barbare ale hunilor din anul 376, când a fost devastat şi incendiat. Pe vatra acestui sat au fost atestate urmele unei clădiri de piatră de tip roman cu două camere, orientate de la răsărit spre asfinţit, intrarea aflându-se la asfinţit. Ea era prevăzută, de jur împrejur, cu o galerie, acoperişul ei fiind susţinut de coloane de lemn cu baze de piatră. Investigaţiile arheologice realizate aici au condus la colectarea diferitelor obiecte de provenienţă locală şi romană, fapt ce ilustrează documentar influenţa romană asupra băştinaşilor din zona Nistrului. Clădirea de piatră descoperită în aşezarea de la Livezi a fost, probabil, un edificiu de cult, o bisericuţă.”
Timpul nemilos, dar și oamenii, nu au cruțat prețiosul tezaur istoric și azi rămășițele milenarei fortărețe abia de se deslușesc printre vegetația abundentă din mijlocul câmpurilor semănate. Sentimentul de mândrie însă se citește în ochii fiecărui sobărean și de fiecare data când vine vorba despre Cetățuie, este gata să povestească istorii și evenimente legate de acest loc, învăluit în misterul veacurilor trecute.
În 1835, satul este înregistrat cu denumirea Sloboda Sobar, având 179 locuitori, iar recensământul de la 1889 constată deja 340 locuitori — 189 de bărbați și 151 femei. La 1904, conform Dicționarului Geografic al Basarabiei, satul Sobari făcea parte din volostea Arionești, avea 67 de case și o populație de 620 suflete. Ia în anul 1910 aici erau 115 gospodării și 556 locuitori. În cadrul Recensământului general al populației României din 29 decembrie 1930, la Sobari (împreună cu cătunul Livezi) au fost înregistrați 609 locuitori, inclusiv 312 de sexul masculin și 297 de sexul feminin.
La ziua de azi cifra populației cu loc de trai permanent în satul Sobari constituie 316 persoane.
Vremurile de restriște nu au ocolit nici acest sătuc liniștit, cu oameni gospodari și pașnici, împărtășind și el soarta sutelor de localități din Moldova. Trecut prin focul celui de-al Doilea Război Mondial, urmele căruia au rămas pe podișul de lângă Pădurea Stâncii sub formă de cratere provocate de explozii. S-au abătut asupra lui și represiunile staliniste, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 peste 40 de familii, gospodari mai înstăriți, fiind ridicați și deportați în Siberia.

Geografie
Satul Sobari intră în componența comunei Cremenciug, raionul Soroca. Este situat în cursul de mijloc al bazinului fluviului Nistru, care își duce apele la vale la o depărtare de 1,5 km de hotarul localității. Poziționat geografic în partea de nord-est a Republicii Moldova și în partea de nost-est a raionului Soroca, la distanța de 20 km de orașul Soroca și la 176 km de Chișinău, satul Sobari se întinde pe o suprafaţă de circa 1,35 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6,67 km.
La nord este delimitat de teritoriul satului Cremenciug, la sud și vest — de teritoriul comunei Bădiceni, iar în partea de est, asemeni unui zid de cetate, se înalță Colina Nistrului, care se întinde de la Podişul Transnistrean până la hotarele regiunii Volîno-Podolsk a Ucrainei.
Istoria nu ne-a lăsat probe cu privire la etimologia toponimului. Probabil, cândva, aici a locuit vreun meșter sobar vestit, sau, poate, chiar mai mulți. Numele satului, prin asociație cu profesia de sobar, ne duce cu gândul la această versiune, dar cine știe… Sătenii, chiar și cei mai vârstă, în orice caz, nu au apucat timpuri când îndeletnicirea de bază a localnicilor ar fi fost construcția sobelor. Așa că taina numelui satului încă rămâne a fi dezlegată.
Satul Sobari își are propriile sale simboluri heraldice — stemă și drapel — care-i indică identitatea, acestea fiind aprobate de Comisia Națională de Heraldică a Republicii Moldova la 17 iunie 2014.

Vedere din sat

Economie
Îndeletnicirea principală a locuitorilor satului Sobari, în toate timpurile, a fost agricultura. Dar băștinașii practicau și alte meserii. Astfel, din documentele scrise ajunse până la noi, aflăm că prin anii 1924 — 1928 ”aici făceau comerț doi băcani — Froim Aliman și Aizic Șubister, patru meseriași — fierarul Ioan Sîrbu, dulgherii Ion Popescu și Vasile Țurcan, rotarul Alexei Dorogan. Alexandru Polonschi din Livezi avea o treierătoare”.
Imediat după deportarea celor mai înstăriți gospodari, la Sobari s-a produs colectivizarea forțată și a fost înființat colhozul (gospodărie colectivă, din limba rusă) ”Kuibîșev”, înregistrat la 15 iulie 1949.
În anul 1954, satul Sobari a fost inclus în sovietul sătesc Cremenciug (azi — primăria Cremenciug) din raionul Soroca. După comasarea colhozurilor, în 1963 aici a activat o brigadă complexă de câmp a colhozului ”Komsomoleț”, cu sediul în satul Oclanda. După destrămarea colhozului în anii 1992-1993, pământurile moșiei Sobari au fost privatizate și trecute în proprietatea țăranilor locali.
În prezent, îndeletnicirea principală a sătenilor, la fel ca și pe vremuri, rămâne a fi agricultura, în special, pomicultura. Principalele culturi agricole crescute de localnici sunt cerealele, porumbul și floarea-soarelui. Pe la începutul secolului XXI, mulți săteni au luat calea pribegiei în căutarea surselor de existență, muncind peste hotare, alții însă și-au înființat acasă propriile afaceri. Azi în sat activează 7 agenți economici, printre care 4 întreprinderi individuale, 2 societăți cu răspundere limitată (SRL), o gospodărie agricolă, dar și 12 gospodării țărănești.
Ca și în orice localitate din Moldova, în sat se practicau și se mai practică și în prezent meșteșugurile populare: meșterițele din Sobari erau vestite țesătoare de covoare tradiționale. În prezent însă s-au ”modernizat” și îndeletnicirile populare ale sobărencelor, care și-au reprofilat măiestria în lucrul cu croșeta, cu mărgele, broderia.

Infrastructură
În prezent, din obiectivele de infrastructură social-culturală în sat activează: un punct medical, o școală-grădiniță, o casă de cultură, biblioteca sătească, oficiul poștal. Infrastructura tehnico-edilitară este reprezentată de: un apeduct sătesc, o gunoiște autorizată/amenajată, drumurile locale.

Vedere din sat

Educație
Dicționarul statistic al Basarabiei din 1923 ne oferă informații că în acea perioadă satul Sobari, împreună cu cătunul Livezi, făceau parte din Plasa Bădiceni și avea o școală primară mixtă, învățător era Leon Rusu. În anul 1927, aici activau învățătorii Teodor Țurcanu și Sofia Rusu. În catalogul școlii mixte din Sobari, anul 1933, erau înscriși 127 copii de vârstă școlară, avându-I învățători pe Ion Damașcan și Cleopatra Mitrofan. În anul 1944, la Sobari s-a deschis școala primară sovietică. În ea învățau 65 de elevi, șef al școlii era Grigore Coșciug. Ulterior, timp de 20 ani, școala a fost condusă de învățătorul Sofronie Idricean. În perioada anilor 1975 — 2013, director al școlii primare din sat a fost Cristina Caliniac, care, împreună cu învățătoarea Angela Jovnovskaia, au instruit elevii claselor I-IV. În prezent, managerul Școlii-grădinițe (constituită prin comasarea școlii și grădiniței de copii) este Galina Donos. La ziua de azi beneficiari ai Școlii-grădinițe sunt de 25 copii.

Cultură
În anul 1973, în sat a fost dată în exploatare o casă de cultură de toată frumusețea: încăpătoare, cu un design interior original, cu o sală frumoasă de concerte și cinema. Aici localnicii aveau posibilitatea nu doar să vizioneze regulat filme artistice și concerte prezentate de artiștii profesioniști, dar și evoluarea colectivelor artistice locale. În casa de cultură activau un ansamblu vocal-instrumental, un cerc dramatic, secții sportive. Cu părere de rău, actualmente aceste activități nu se mai practică. În incinta casei de cultură a fost reamplasată, din clădirea veche, și biblioteca sătească.
Biblioteca satului Sobari, ca instituție publică, a fost înființată în anul 1960. Prima bibliotecară a fost Liuba Chirița, care a activat până în anul 1965. Pe parcursul anilor lumina cărții a fost promovată în sat de mai mulți bibliotecari entuziaști și îndrăgostiți de profesia nobilă. Din 1982 până în prezent șefă a bibliotecii din Sobari este Silvia Lungu.
În 1982, fondul de carte al bibliotecii reprezenta 5522 exemplare, înregistrați 406 cititori, dintre care 52 de copii. La situația anului 2017 fondul de carte este 4877 exemplare, înregistrați 210 cititori activi, inclusiv 25 de copii.
Grație Programului național ”Novateca”, susținut financiar de organizația americană IREX, în prezent biblioteca sătească din Sobari a devenit un adevărat centru de atracție pentru sătenii de toate vârstele. În ziua de azi, biblioteca, care a fost întotdeauna un loc de revelație și încântare sufletească, încearcă să ţină pasul cu dezvoltarea informaţională. Cu toate acestea, modernizarea bibliotecii nu ţine doar de dezvoltarea informaţională, ci și de impulsionarea progresului cultural al comunităţii. În incinta bibliotecii se desfășoară diverse activități cu caracter cognitiv, educațional, cultural. Astfel, în cadrul Serviciilor moderne de bibliotecă sunt organizate mai multe activități pentru sătenii de diferite vârste și diferite interese: ”Fantezia sufletului”, ”Apicultura — o afacere de succes”, ”Cu Internetul — tu nu ești singur”. Ca activități de succes sunt de menționat: serata literar-tematică ”Ca acasă la tine nu-i nicăieri mai bine”, ”Ora poveștilor”, concursul de desen ”Satul meu — vatră de dor”.

Religie
Printre casele şi ogrăzile satului se zăreşte, ca o binecuvântare, biserica satului. Construcția lăcașului s-a început în 1932, ca în 1940, odată cu ocupația bolșevică, să fie stopată, iar pereții ridicați au stat fără acoperiș zeci de ani în șir. Și abia în 1991 sobărenii au reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de edificare a bisericii, cu hramul Sfânta Treime. Azi parohia bisericii ”Sfânta Treime” este condusă de preotul paroh Valeriu Pereteatcu. Aici, în sfântul lăcaș, ridicat din mila creștinilor locali și cu ajutorul oamenilor de bună-credință, locuitorii satului Sobari își refugiază sufletul în rugăciune, mamele îşi botează copiii, iar părinţii îşi cunună fiicele şi feciorii.

Biserica cu hramul Sfânta Treime din sat

Personalități marcante
Deși este mic, satul Sobari a dat omenirii mai multe personalități marcante. Unul dintre cei care și-au luat zborul de aici este doctorul habilitat în filosofie Teodor Țîrdea, care din 1987 şi până în 2008 a fost şef al Catedrei Filosofie şi Bioetică a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Până în prezent dl Țîrdea a publicat 331 de lucrări ştiinţifice, dintre care 31 de monografii, manuale, dicţionare, suporturi de curs etc., inclusiv manualul „Filosofia cu cursul de Bioetică”, „Dicţionarul de filosofie şi bioetică”, publicaţii unice în Republica Moldova şi chiar în Europa.
Tot de aici își trage originea și o altă personalitate remarcabilă, dl Serafim Idricean (născut în cătunul Valea). Doctor în științe tehnice, specialitatea automatizare și aparate de măsurare, a publicat 14 lucrări științifice. Fratele dumnealui, Mihail Idricean, medic de profesie, a activat în calitate de șef al Catedrei de Microbiologie a Universității Libere Internaționale din Moldova.
În Sobari s-a născut și talentatul pedagog Fiodor Tacu, fost profesor la Colegiul pedagogic din Soroca.

Proiecte
În perioada anilor 2004-2017, în satul Sobari au fost implementate câteva proiecte cu impact social, finanțate din surse externe și locale, inclusiv cu contribuția cetățenilor din localitate: „O comunitate într-un mediu sănătos”, anul 2006 (amenajarea gunoiştii); Construcţia a 600 m de drum local, anul 2006; Reparaţia acoperişului şcolii Sobari, anul 2006; Construcţia apeductului și a fântânii arteziene, anul 2010; Reabilitarea drumurilor locale, anul 2014; Reparația acoperișului, schimbarea ușilor și geamurilor clădirii casei de cultură, anul 2016.
Desigur, în câteva pagini de text este imposibil a reda istoria și viața unui sat de oameni, cu toate grijile, bucuriile și tristețile fiecăruia, cu generațiile învăluite în misterul anilor trecuți, mai îndepărtate și mai recente, cu ritmurile contemporane și aspirațiile pentru ziua de mâine. Dar acesta este satul meu, cu numele Sobari: tot același, mereu neschimbat și mereu schimbător, care își crește generațiile, petrecându-le în lumea mare ca să se topească de dorul așteptării, care ne-a ferit de rele în vremurile de cumpănă și ne ocrotește zi de zi.
Aici ne este leagănul de dor, aici ne este Patria, aici ne este înveșnicită liniștea.

Autoare: Silvia Lungu, bibliotecară, Biblioteca sătească Sobari

*Articol câștigător al concursului raional “Istoria satului meu”, organizat de Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional Soroca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.