Pentru multe probleme comunitare soluția este una – implicarea

0
150

Există mai multe tipuri de relaționare între cetățeni și autoritățile publice locale. Două ar fi cele mai populare pe la noi: cetățeanul votează și așteaptă, iar alesul face ce vrea sau cetățeanul votează și se implică, iar cel votat pleacă urechea la cei care l-au ales. De obicei al doilea model dă roade mai bune.

Printre cei care mobilizează cetățenii să fie activi și să se implice este și AO „Pro Cooperare Regională” care este bine cunoscută în nordul Republicii Moldova. În prezent aceasta implementează (și) proiectul „Crearea Serviciului de suport instituțional pentru OSC din Regiunea de Nord a Republicii Moldova” în cadrul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.

Iar una dintre recentele activități a fost în satul Mărculești din raionul Florești. În curtea grădiniței din localitate a avut loc ședința focus-grupului local pentru identificarea problemelor din comunitate și generarea unei discuții dintre actorii comunitari. Întrunirea a avut loc afară într-un foișor, pentru a fi respectate cerințele privind protecția față de Covid-19.

„Eu cred că implicarea are o însemnătate mare, a menționat Victoria Margine, localnică din Mărculești. Problemele sunt ale noastre și tot noi putem să ajutăm la rezolvarea lor, fiindcă este pentru binele nostru. Când se pune mână la mână, problema se rezolvă, iar cetățeanul nu trebuie să lase lucrurile doar pe spatele unui, doar pentru că l-au votat. Totul se face împreună, iar înțelepciunea populară spune – Unde-s mulți, puterea crește. Pentru a face ceva este nevoie de investiții și fiindcă ele nu sunt mereu în bugetul local, proiectele sunt o soluție. Eu cred că pentru comunitatea noastră este necesar un parc amenajat cu un teren de joacă”.

Și celelalte participante la discuție au vorbit despre mai multe probleme pe care le are comunitatea, printre cele mai des pomenite fiind lipsa terenurilor de joacă și gimnastică pentru copii și tineri, necesitatea trotuarelor pentru securizarea pietonilor ș.a. 

„Întrunirea aceasta este importantă pentru aceea ca oamenii din comunitate să înțeleagă că implicarea și contribuția lor în rezolvarea problemelor comunității este foarte importantă, afirmă Aliona Plugaru, managerul proiectului. Nu este suficient ca în localitate să existe o Organizației Non-Guvernamentală, dar dacă nu există suportul și implicarea cetățenilor, nu sunt rezultate. Ca să realizezi mai multe lucruri în localitate și să poți implementa mai multe proiecte, trebuie ca oamenii să dorească, să se implice și să păstreze. Noi le spunem celor de pe loc despre necesitatea contribuției lor, că totul ce se face trebuie prețuit, altfel dezvoltarea nu se face”.

Activitățile sunt parte a Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), care va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău. Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat. Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.