Securitatea copiilor în atenția comunității la Vasilcău

0
227

Comunitatea satului Vasilcău continuă să crească nivelul de securitate a copiilor în localitate. Amintim că în acest scop, la grădinița din sat sunt pe final lucrările de construcție a unui gard nou. Iar în paralel, părinții sunt instruiți despre pericolele care îi vizează pe cei mici în locuințe, în curțile caselor și în comunitate, dar și cum pot fi prevenite acestea.

Recent, Grupul de Inițiativă „Prietenia” din Vasilcău, în parteneriat cu Centrul de sănătate din localitate sau întrunit într-o ședința de lucru și au stabilit câțiva pași prin care vor aduce la cunoștință localnicilor informații la subiect și sfaturi utile.

Activitatea are loc în cadrul proiectului „Securitatea copiilor în atenția comunității”.

„În această perioadă, când copii stau acasă din cauza pandemiei, ei sunt înconjurați de multe pericole. Pentru a informa părinții, buneii să fie mai precauți membrii grupului au decis să le facă vizite la domiciliu. Din partea Centrului de sănătate pentru 100 familii li se vor distribui ghiduri cu sfaturi utile: „Ai grijă de mine, eu vreau să trăiesc”, „Ghidul familiei sănătoase”, „Ghidul parinților responsabili”, ne-a comunicat Nina Cioca, lidera Grupului de Inițiativă.

Potrivit doamnei Cioca, sfaturi, îndrumări părinții vor primi și despre acordarea primului ajutor medical în diferite situații, de exemplu: cum să protejăm copiii de accidente rutiere, înec (fântâni, vecee, iazuri, râu), intoxicații, arsuri ș.a. pe care le-a recomandat medicul de familie din comună, Stariș Ion.

Organizatorii îndeamnă toți părinții să țină cont de aceste povețe, astfel încât copiii să aibă o copilărie fără pericole.

***

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.