Au fost selectate organizațiile societății civile din nordul republicii care vor beneficia de susținere

0
150

Asociația Obștească ”Pro Cooperare Regională” din Bălți a dat start proiectului “Crearea Serviciului de Suport Instituțional pentru OSC din Regiunea de Nord a Republicii Moldova”.

În prima etapă echipa a anunțat că va selecta 9 beneficiari cu care vor lucra în acest an. Între timp a fost făcută publică lista a 10 ONG-uri preselectate, iar după vizitele în teritoriu a fost prezentată și lista finală. Aceștia sunt: A.O. „Optimiștii”, s. Târnova r-l Edineț; A.O. „Lunca Ciuhurului”, s. Hlinaia r-l Edineț; A.O. „Pomul Verde”, s. Bocani r-l Fălești; A.O. „Baștina”, s. Balanul Nou r-l Râșcani; A.O. “Speranța-Mihăileni”, s. Mihăileni r-l Râșcani; A.O. “Genul-Nord”, s. Recea r-l Râșcani; A.O. „Asociația Băștinașilor din Băhrinești”, s. Băhrinești r-l Florești; A.O. “Urmașii lui Leonardo”, s. Limbenii Noi r-l Glodeni; A.O. “Glia”, s. Roșietici r-l Florești.
Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea instituţională şi consolidarea capacităţilor organizaţiilor societății civile prin crearea unui Serviciu de Suport Instituțional pentru OSC şi ca urmare creşterea rolului sectorului asociativ în implementarea politicilor publice la nivel local şi regional. Acest proiect este finanțat din sursele Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), care va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat. Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.