PhotoVoice — un alt mod de implicare a cetățenilor — a luat start la Sofia

0
164

Locuitorii satului Sofia, raionul Drochia, au aflat cum se pot implica în depistarea și soluționarea problemelor comunitare, dar și cum pot contribui la dezvoltarea satului natal prin intermediul fotografiei. Tinerii din localitate, dar și seniorii activi au participat la un atelier în cadrul proiectului PhotoVoice — un alt mod de implicare a cetățenilor, implementat de AO CASMED din municipiul Bălți, care este printre cei 59 de beneficiari ai Programului de granturi din cadrul Proiectului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Tinerii și seniorii din Sofia, raionul rochia învață cum să elaboreze un PhotoVoice

Atelierul a fost găzduit de Gimnaziul „Viorel Cantemir” și este una dintre etapele proiectului. Astfel, tineri și vârstnici activi din sat au fost instruiți în domeniul fotografiei de către Victoria Matveev, formatoare în domeniul dezvoltării comunitare. Ei au învățat principalele reguli de realizare a fotografiei, ce înseamnă PhotoVoice, care sunt pașii de pregătire a unui PhotoVoice și cum aceste cunoștințe îi pot ajuta la soluționarea problemelor din comunitate.
PhotoVoice este o metodă de sensibilizare a decidenților la nivel local sau guvernamental, prin prezentarea “fotografiilor vii”, o metodă participativă de soluționare a problemelor comunității. Astfel, în cadrul proiectului se propune de a crea un grup de inițiativă, care în etapa următoare a proiectului va identifica problemele locale importante, în opinia lor, și le va surprinde în imagini. Ulterior, vor fi selectate cele mai vorbitoare imagini ce abordează viața comunității și problemele stringente ce necesită soluții, după care acestea vor fi pregătite și prezentate într-o expoziție. Fotografiile vor fi însoțite de un text ce va descrie problema surprinsă în imagine.
Astfel, membrii comunității își vor face vocea auzită prin fotografiile realizate și vor sensibiliza autoritățile care au puterea decizională.

Primele încercări de a mânui camera foto

Pentru a putea realiza această sarcină în cadrul proiectului, AO CASMED a oferit în dar grupului de inițiativă o cameră foto performantă. După partea teoretică a atelierului, participanții au trecut la practică, realizând primele lor fotografii în comunitate. Totodată, experta proiectului va ajuta sătenii la fiecare etapă de realizare a imaginilor și de pregătire a expoziției, pentru ca aceasta să aibă impactul scontat.

Totodată, în cadrul proiectului, participanții vor avea parte de instruiri în domeniul scrierii proiectelor pentru a putea atrage fonduri pentru rezolvarea problemelor din localitate. În același timp, sătenii activi vor avea posibilitatea să implementeze o inițiativă comunitară. Se va încerca soluționarea unei probleme identificate prin implicarea atât a autorităților publice locale, cât și a celorlalți membri ai localității, ne-a comunicat Ana Spânu, asistentă de proiect. În acest sens, autoritatea publică locală va veni și ea cu un suport, iar membrii localității vor fi îndemnați să facă colectări de fonduri. Din partea proiectului grupul de inițiativă local va primi un minigrant în valoare de cca 200 euro, care, pus la un loc cu fondurile adunate din comunitate și cele alocate de APL, vor fi utilizați pentru soluționarea problemei identificate.

După partea teoretică, participanții la atelier au trecut la practica în teren

Spre final de proiect participanții din toate cele șase grupuri de inițiativă formate în localitățile menționate anterior și membri ai APL vor efectua o vizită de studiu/schimb de experiență în careva localități din sudul Moldovei, pentru a vedea bunele practici pe care le implementează acolo membrii grupurilor de inițiativă, pentru a împărtăși din propriile experiențe acumulate. Totodată, la sfârșit de proiect va fi organizată o activitate de totalizare în care toți vor avea posibilitatea să discute despre succese, provocări, lecții învățate și ulterioara continuitate a proiectului.

 

sursa: Facebook.com

Ana Spânu, asistent de proiect: Proiectul “PhotoVoice — un alt mod de implicare a cetățenilor” țintește să activizeze implicarea persoanelor tinere și a persoanelor cu vârsta 50+ în activitățile comunitare, astfel încât să devină mai activi, mai implicați în identificarea și rezolvarea proiectelor comunitare. Grupurile de inițiativă active din localități mai întâi sunt capacitate în utilizarea metodei PhotoVoice, după care vor realiza ei înșiși fotografii în localitate în care vor prinde acele momente care cred ei că trebuie aduse la cunoștința autorităților publice, dar și a oamenilor din localitate. Va fi realizată o expoziție PhotoVoice, în care vor fi expuse cele mai importante probleme, în viziunea membrilor grupului de inițiativă. Fotografiile vor fi însoțite și de un mesaj reprezentativ, acea istorie pe care au vrut să o scoată în evidență participații. Vrem ca oamenii din aceste localități să fie cât mai activi și să participe la dezvoltarea comunității.

 

   Angela Grosu, membră a grupului de inițiativă locală: Sunt bucuroasă că fac parte din acest proiect în care avem instruiri și acumulăm multe informații utile, noi fiind foarte puțin informați. Am fost instruiți cum trebuie să acționăm, să ne implicăm în rezolvarea problemelor din satul nostru. La lecția de azi am învățat multe lucruri interesante despre fotografie, cum să mânuim un aparat foto, să realizăm fotografii prin care să sensibilizăm cetățenii și conducerea satului despre problemele locale. Fotografia ajută, deoarece e una să vorbești și alta e să aduci și să demonstrezi poze. Cu ajutorul aparatului foto oferit de CASMED vom putea aplica cunoștințele în practică.

 

Alexandru Fiștic, elev, membru al grupului de inițiativă locală: Am aflat la acest training multe lucruri despre fotografie. Dacă înveți a face fotografii bune, poți arăta oamenilor multe lucruri importante, multe mesaje, prin creație și artă. Am aflat că realizarea fotografiei are multe reguli de care trebuie să ținem cont. O să mă implic în acest proiect ca să ajut satul nostru.

 

Valeria Francu, elevă, membră a grupului de inițiativă locală: Sunt bucuroasă că în satul nostru se implementează acest proiect, deoarece este o posibilitate foarte mare de a rezolva problemele locale. Chiar dacă noi suntem adolescenți și avem alt punct de vedere, putem interveni în acest proiect pentru a ajuta localitatea noastră să progreseze, printr-o metodă mai originală, mai nouă. Am învățat cum putem aborda problemele prin fotografii, am învățat să realizăm fotografii bune și regulile ce țin de lumină, compoziție etc. Sper că se vor implica mulți locuitori și vom avea realizări mari.

***

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.