AO ”Pro Cooperare Regională” vine să ajute ONG-urile din nordul republicii

0
350

Asociația Obștească ”Pro Cooperare Regională” din Bălți a dat start proiectului “Crearea Serviciului de Suport Instituțional pentru OSC din Regiunea de Nord a Republicii Moldova”. Echipa asociației și-a propus să ajute organizațiile societății civile din Regiunea de Dezvoltare Nord și anume din raioanele Soroca, Sângerei, Făleşti, Florești, Râşcani, Glodeni, Dondușeni, Edineț, Briceni și Ocnița.

Timp de doi ani AO ”Pro Cooperare Regională” va colabora cu 18 organizații ale societății civile care vor beneficia de susținere. Scopul proiectului susținut financiar de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer este de a “contribui la dezvoltarea instituţională şi consolidarea capacităţilor organizaţiilor societății civile prin crearea unui Serviciu de Suport Instituțional pentru OSC şi ca urmare creşterea rolului sectorului asociativ în implementarea politicilor publice la nivel local şi regional”. Managerul proiectului Aliona Plugaru zice că vrea să ajute ca și alte ONG-urile să-și fortifice capacitățile. Vor să le dea câte o undiță și să le învețe să prindă pește, și nicidecum să nu-i prindă în locul beneficiarilor. “Noi ca organizație deja am atins niște performanțe deoarece activăm din 2005. Avem multe proiecte implementate, am lucrat cu diverși donatori, avem o experiență bogată la nivel regional. Am ajuns la o etapă în care ne-am gândit că ar trebui să împărtășim din experiență partenerilor, ca să se dezvolte și ei și să contribuie mai mult la dezvoltarea localității. E complicat când noi ca organizație regională trebuie să facem intervenții practic în fiecare localitate, noi încercăm să dezvoltăm acești poli, aceste ONG-uri și grupuri de inițiativă, care singuri vor învăța să-și rezolve problemele și să fie autonomi. Noi nu ne temem de concurență. La nivel regional și republican sectorul asociativ este foarte segmentat, sunt cei care s-au dezvoltat și deja merg înainte și ONG-urile de nivel local care practic fac numai voluntariat și nu se dezvoltă și rămân la etapa care au fost. E păcat, fiindcă sunt oameni pe care-i cunoaștem, sunt parteneri de ai noștri din diverse proiecte, dar sunt niște oameni extraordinari și cu capacități. Sunt oameni cu inițiativă, cu idei bune, dar ei nu pot să le implementeze în practică, ei nu știu cum. Și noi  la rândul nostru mai mulți ani în urmă aveam nevoie de sfatul cuiva, să preluăm din experiența altora” afirmă Aliona Plugaru.

Aliona Plugaru, manager de proiect:
“Noi am pus, în primul rând, accentul ca să fie ONG-uri de nivel local din sate, care nu au experiență de scriere și implementare a proiectului, inclusiv din cele înregistrate mai demult, dar care nu s-au dezvoltat și au rămas la etapa inițială. Sunt eligibile și ONG-urile care chiar dacă nu au proiecte, au experiență de lucru la nivel local, au făcut niște activități de voluntariat, au, poate, un parteneriat cu administrația publică locală, sunt organizații vii și nu doar pe hârtie. Aceste ONG-uri împreună cu administrația publică locală și cu alte persoane interesate vor forma un grup de inițiativă locală și vor încerca să facă niște schimbări la nivel de politici publice”.

Stella Buzuleac, asistent de proiect
Stella Buzuleac, asistent de proiect

Între timp echipa proiectului a dat sfoară în țară că este în căutarea primelor nouă organizații ale societății civile din nordul republicii cu care vor colabora pe parcursul primului an de proiect. “Având experiența de consultare anterioară și Centrul de Suport Smart Hub creat un an în urmă, ne reorientăm dinspre antreprenori spre organizațiile societății civile, ne spune Stella Buzuleac, asistent de proiect. Abia a fost lansat proiectul și timp de o lună avem deja vreo șapte consultări, unde diferiți reprezentați ai diferitor organizații au văzut apeluri către ONG-uri și au nevoie de un suport ca ei să aplice și noi să-i consultăm. Inclusiv să-i ajutăm la completarea cererii de finanțare și alte detalii. Avem și un registru în care înscriem cei cărora le-am oferit un suport informațional și consultativ. Eu cred că problema este lipsa surselor de informare și accesul la informare, parcă toți au internet, parcă toți au posibilitatea aceasta de accesare, dar cumva sunt limitați. Poate fiind la nivel loca și fiindcă fac voluntariat pe lângă profesia de bază de profesori, angajați în cadrul administrației publice, le vine un pic mai greu ca să fie informați și să țină tempoul la informația ce ține de dezvoltarea organizațiilor societății civile, accesarea de finanțare, proiecte, ș.a. noi fiind în oala asta, să-i spunem așa, cu informații, apeluri, proiecte, suntem un pic mai informați”. Aceștia și-au propus să dezvolte cunoştinţele şi abilităţile organizaţiilor societății civile selectate prin intermediul unui program de dezvoltare a capacităţilor, format din patru module de instruire: Advocacy și relații publice; Managementul proiectului; Colectare de fonduri; Dezvoltare comunitară participativă.

Victor Rotaraș, specialist în promovare
Victor Rotaraș, specialist în promovare

Iar pentru ca proiectul să cuprindă cât mai mulți beneficiari, AO ”Pro Cooperare Regională” pune accentul și pe promovare. “Dacă nu facem comunicare și nu diseminăm informații atunci care este rostul să mai facem ceva dacă nimeni nu află despre ce se petrece?, zice Victor Rotaraș, specialist în promovare. Și noi, și alte organizații mai mici, ne lovim de ușile închise ale mass-media. Ei sunt sătui de seminare și activități din proiecte, ei vor ceva deosebit, ceva șocant. Și este greu să distribui informația care vrei să o afli și alții, chiar aceleași apeluri de proiecte, dar trimitem la o listă de 10 instituții mass-media mari din țară și vezi că nu preia nimeni. Așa că încercăm și noi să punem pe site, pe civic.md, promovări plătite pe Facebook. Și totuși fără colaborarea cu mass-media nu este efectul pe care îl vrei”.

Concomitent cu activitatea de instruire organizațiile selectate vor beneficia de consultanță în scrierea cererii de finanțare către diverși donatori și atragerea investițiilor la nivel local în baza unui plan operațional de activitate elaborat pentru fiecare ONG. Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi nu doar 18 organizații ale societății civile ci și 18 Autorități Publice Locale de nivelul I, iar beneficiari indirect se dorește a fi peste 50 000 de cetățeni din localitățile rurale.

Activitățile sunt parte a Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), care va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău. Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat. Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.