Alimentare, Apă, Sanitație – care este gradul de satisfacție a populației cu privire la aceste trei servicii?

0
25

   În cadrul proiectului ”Consolidarea responsabilitatii beneficiarilor serviciilor de AAC: premiza unei investitii de succes in mun. Edinet” a fost efectuat un sondaj de opinie cu privire la perceperea populației a rolului său în monitorizarea implementării proiectelor de infrastructură de Alimentare cu Apă și Sanitație, precum și măsurarea gradului de satisfacție al populației cu privire la prestarea serviciilor de AAC în mun. Edineț.

Proiectul este implementat de  AO Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrata care este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene. Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Parteneriil proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.

Datele Sondajul a avut la bază un chestionar alcătuit din 25 de întrebări ce a fost completat de 152 respondenți.

Direcțiile urmărite în prezentul sondaj sunt: 1) perceperea beneficiarilor asupra imaginii operatorului  economic SA Apă Canal Edineț; 2) nivelul de satisfacție a beneficiarilor față de serviciile oferite de operatorul economic, față de transparența proceselor de luare a deciziilor de către APL și transparența achizițiilor publice în mun. Edineț 3) performanța prestatorului și a APL în soluționarea problemelor în domeniu vizat, 4) gradul de implicare  a cetățenilor în rezolvarea problemelor ce țin de sistemul AAC, 5) gradul de informare a beneficiarilor asupra formării tarifului, modului de gestionare a sistemului AAC și 6) gradul de informare cu privire la daunele pe care le poate provoca sănătății apa de calitate proastă, și cu privire la proiecte implementate în comunitate cu privire la servciul de asigurare cu apă și sanitație.

1) marea majoritate a beneficiarilor serviciilor furnizate de prestatorul de servicii apă și sanitație pentru cetăţenii din mun. Edineț (92,7%) au o părere negativă despre operatorul economic. Această apreciere în mare parte se datorează calității apei din sistemul de apeduct, și tarifului la serviciile de alimentare cu apă.

2) majoritatea respondenților au afirmat că nu sunt satisfăcuți de transparența luării deciziilor de către APL în comunitate (46,3%), la fel de critic este evaluată și transparența achizițiilor publice în comunitate (49,3%);

3) performanța prestatorului de apeduct și sanitație în soluționarea problemelor a fost apreciată negativ de 80% din benficiari, în cazul APL performanța a fost evaluată pe o notă mai pozitivă;

4) în ceea ce privește nivelul de implicare a cetățenilor în rezolvarea problemelor comunităţii rămâne unul scăzut, 75% din respondenți menționând că nu se implică, iar lipsa de timp este menționată ca o primă cauză de neimplicare;

5) nivelul de informare a beneficiarilor privind formarea tarifelor la sistemul de apeduct și sanitație este unul scăzut, doar 4% au fost vreodată consultați. La fel este scăzut și nivelul de informare despre modul de gestionare a sistemului AAC (până la și de la punctul de delimitare);

6) gradul de informare a populației privind riscurile pentru mediu și sănătatea omului, pe care le prezintă apa de calitate proastă a crescut în comparație cu ultimul sondaj realizat în 2018. În ceea ce privește nivelul de informare cu referire la proiecte implementate în comunitate în domeniul serviciilor AAC este unul scăzut, 34,7% din respondenți menționează că nu sunt la curent.

Concluziile principale ale sondajului:

– Opinia negativă despre prestatorul de apă și sanitație din mun. Edineț este formată în mare parte din cauza nivelului scăzut de informare a beneficiarilor sistemului cu privire la mai mai multe aspecte privind funcționarea sistemului –  formarea tarifelor, starea și modul de gestionare a sistemului, cauzele reale ale calității proaste a apei în municipiu.

– Nivelul de implicare a cetățenilor în rezolvarea problemelor ce ține de asigurarea cu apă și sanitație este un factor foarte important în funcționarea eficientă și realizarea de investiții în domeniul AAC, dar el la moment este foarte scăzut și necesită o abordare pro-activă în ghidarea beneficiarilor pentru asigurarea unei implicări suficiente din partea acestora.

– În urma celor relatate, sunt necesare a fi implementate cît mai multe activități de informare și sensibilizare a locuitorilor municipiului Edineț de a se implica mai activ și a-și asuma investițiile ce urmează să fie realizate în municipiu în următoarea perioadă.

 

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.