Bugetul 2018 pentru drumuri: propuneri şi opinii

O nouă reformă implementată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor vrea să eficientizeze întreţinerea şi reparaţia drumurilor locale prin descentralizare. Se fac deja primii paşi în transmiterea drumurilor locale la balanța consiliilor raionale cu tot cu finanțarea din Fondul rutier pentru fiecare kilometru echivalent de drum. Şi dacă în alţi ani în această perioadă se planificau deja banii pentru bugetul anului următor, acum autorităţile sunt ocupate, în special, cu preluarea drumurilor şi întocmirea formalităţilor.

Deocamdată nu este clar dacă vor fi făcute careva audieri publice pentru informarea cetăţenilor spre ce trasee şi din ce motive anume pentru ele vor fi alocaţi banii, dar şi pentru aflarea propunerilor şi opiniilor societăţii civile şi a experţilor independenţi. Oricum, deciziile urmează să le ia funcţionarii şi specialiştii, dar nu strică niţică transparenţă şi schimbul de informaţii cu opinia publică. Între timp am încercat noi să aflăm opiniile sorocenilor despre lucrările care consideră ei că ar trebui să fie incluse în bugetul pentru 2018 la compartimentul drumuri raionale, inclusiv şi municipale.

Oleg Rozimovschi

Oleg Rozimovschi: Cred că mai întâi CR trebuie să aducă o dare de seamă concretă despre toată suprafaţa de drumuri care este în gestiunea autorităţilor de nivelul II, ca noi să ştim cele mai avariate şi rele sectoare. Şi atunci când vom şti situaţia, vom putea veni cu propuneri că pe sectorul X sau Y trebuie alocaţi bani pentru reparaţie, iar pe sectoarele A, B şi C urmează să fie efectuate lucrări de întreţinere. Omul este pus în situaţia şi sărăcia de azi să tragă la primăria lui, şi eu aş vrea ca în satele mele pe care le gestionez să fie cele mai bune drumuri. Cu toate că acum ele sunt întreţinute aşa, pe nota 7, în comparaţie cu ce era merge, se mai face.

Petru Zolotariov

Petru Zolotariov: Drumul de la Soroca Nouă spre Liceul „Constantin Stere” e dezastru. Dar cred că nu în ultimul rând trebuie acordată atenţie şi drumurilor din curţile oamenilor, de asfaltat prin cartiere. Bine ar fi să repare drumul din satul Cosăuţi spre mănăstire.

Nina Porcescu

Nina Porcescu: Din activitatea mea la Direcţia Învăţământ cunosc bine drumurile din oraş şi raion. Susţin iniţiativa Consiliului raional în rezolvarea problemei. Multe informaţii am prezentat la Ministerul Educaţiei despre starea drumurilor şi consider că este important de a repara capital drumurile, în primul rând acelea pe care se deplasează elevii la instituţiile de învăţământ.

Ludmila Talmazan

Ludmila Talmazan: Nu cuno-sc starea generală pe raion ca să dau un răspuns obiectiv, dar cred că responsabilii vor face o analiză detaliată și vor lua decizii în funcţie de prioritatea, frecvența circulării și nivelul deteriorării drumului. Ar fi binevenit ca să se acorde atenție itinerariilor turistice din raion. Recent am vizitat Mănăstirea Rudi și am rămas îngrozită de starea traseului parcurs până acolo. Adevărate cratere răsar pe tot drumul. Necesită a fi renovate nu doar căile de acces spre sate, dar și drumurile principale din localități, acestea fiind deseori lăsate în grija primăriilor locale care nu mai găsesc bani pentru a le repara. Și nu în ultimul rând, așteptăm renovarea trotuarelor de pe străzile principale din municipiul Soroca.

Boris Ivasi

Boris Ivasi: Banii trebuie alocaţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii raionale şi regionale. Opinia rămâne una — o parte din bani trebuie să fie folosiţi în calitate de contribuţie la proiectele care vor fi atrase din fonduri europene. Consiliul raional are proiecte tehnice făcute pentru lucrări de aproape un miliard de lei şi aceşti bani ar putea fi contribuţie la unele proiecte pe care le avem gata. Alţi bani trebuie alocaţi pentru renovarea sistemelor inginereşti: poduri, evacuarea apei etc.

Petru Boţoc

Petru Boţoc: Părerea mea este că mai bine să facă 100-200 metri, dar să fie făcut cum trebuie decât plombările astea. Mai mult se cheltuie pentru plombări şi astfel se duc banii în zădar, trebuie făcută reparaţie capitală. Se poate face şi cu pietriş, dar de făcut calitativ, altfel împrăştii o maşină de pietriş, a doua zi plouă, trece un tractor şi iar face bortă. Drumurile cu pietriş trebuiesc compactate cum trebuie. Cred că cel mai problematic sector este drumul Slobozia-Vărăncău — Slobozia-Cremene, care merge spre Camenca.

Victoria Puşcaş

Victoria Puşcaş: Nu cunosc repartizarea bugetului, dar la capitolul drumuri aş vrea să propun: intrarea în oraş din deal lasă foarte mult de dorit, ceea ce fac ei acum nu o sa ajute la nimic, cum au făcut drumul până la biserică, aşa ar trebui de făcut până la cerc. În caz contrar drumul dat va trebui în fiecare sezon de făcut. Spre Otaci este dezastru total şi spre mănăstirea Cosăuţi la fel.

Ion Babici

Ion Babici: În primul rând, eu aș recomanda să fie planificată reparația capitală sau cel puțin reparația gropilor de pe strada Vasile Alecsandri, acolo este dezastru. Elevii de la Colegiul “Mihai Eminescu” merg prin glod și gropi cu apă anul împrejur, nemaivorbind de mămicile cu cărucioare care nu au cum să se deplaseze pe această stradă. A doua stradă este Mihail Sadoveanu, în regiunea Oficiului Cadastral, unde zilnic vin sute de oameni din tot raionul, acest drum este îngrozitor, inclusiv sunt scoase plăcile de beton de pe canalul de scurgere a apelor, care prezintă un pericol pe timp de iarnă când este ghețuș, ca oamenii, mai ales cei în vârstă, să alunece și să cadă în acest canal, noi suntem martori la cel puțin 10 astfel de situații. Desigur că o stradă care nu ne face față este Alexandru cel Bun, care nu a fost reparată deloc în ultimii 15 ani, în schimb a fost deteriorată la instalarea apeductului, fără ca să fie reparată la loc. Cât priveşte drumurile raionale, ar trebui să fie alocaţi bani pentru porțiunea de drum care trece prin Băxani, de la traseul ce duce spre Drochia, apoi trece prin Schineni şi Vanțina.

Alexandr Guzun

Alexandr Guzun: În ultimii ani mă deplasez mai mult pe traseul M2, prin sate nu prea am treabă. Ar fi bine de construit din nou, ca şi M2, drumul spre Otaci, dacă poţi numi porţiunea aceea “drum”.

Irina Petcu

Irina Petcu: Eu cred ca ar fi bine de îmbogăţit infrastructura în Dealul Sorocii şi să fie alocate mai multe finanţe pentru iluminarea stradală tot în această regiune. La general sunt mulţumită de drumurile noastre, desigur mă refer la drumurile pe care le ştiu.

logo_rubricaAceastă rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului logo_amb_finlandeiși nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*