Reparaţia drumului Şolcani-Arioneşti (R9): a fi sau a nu fi?

Acum un an, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID) anunţa cu mare tam-tam despre începerea reparaţiei tronsonului de drum Şolcani-Arioneşti (R9) cu o lungime de 31 de kilometri. Cu împrumutul de 17,9 milioane de euro, oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare, traseul se zicea că va fi similar celui de la Sărătenii Vechi la Şolcani. E iarăşi vară, dar drumul a rămas la fel de avariat, ba şi mai rău.

Şi dacă la început oamenii s-au bucurat la aflarea din presă a veştii că în sfârşit va fi reparată şi această porţiune de drum, bucuria a cam căzut în scârbă când vorbele au rămas doar vorbe. Am încercat în repetate rânduri să aflăm de la ministerul de resort când vor începe lucrările de renovare a drumului, inclusiv prin trimiterea cererilor de informaţii la serviciul de presă al MTID încă de la 26 noiembrie 2016, dar nici până acum nu avem vreun răspuns. La 20 decembrie 2016, profitând de vizita la Soroca a lui Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, l-am întrebat în cât timp va fi reparat acest drum? “Conform contractului, după ordinul de începere a lucrărilor, în termen de doi ani de zile ei sunt obligaţi să dea drumul în exploatare. Deci, la sfârşitul anului 2018, drumul trebuie să fie dat în exploatare. Dar, de obicei, cam toţi întârzie, din diverse motive. Eu zic că în cel mai rău caz în 2019 drumul trebuie să fie finalizat”, ne-a răspuns atunci ministrul. Totodată, demnitarul a mai adăugat că în primăvara acestui an agentul economic urmează să înceapă lucrările. Primăvara a trecut, dar drumul nu se repară sau măcar nu este adus la o stare acceptabilă nici de câştigătorul concursului şi nici de drumarii soroceni. “Drumul este dat în primire firmei italiene, aşa că Administraţia de Stat a Drumurilor nu alocă nici un leu pentru acest traseu, fiindcă el deja este la balanţa lor, ne-a declarat Vitalie Moraru, şeful S.A. “Drumuri-Soroca”.

De anul trecut noi nu am mai făcut lucrări acolo — nici plombări, nici acostamentul, nimic, fiindcă era transmis agentului economic. Anterior însă am mai făcut plombări. Noi îi vedem pe acolo, merg, măsoară, scriu kilometrajul, cam o dată-n două săptămâni vin nişte “copii” cu ruleta de măsurare a metrajului. Ştim că a fost adus o parte din utilaj, inclusiv uzina de asfalt, dar cu asta au rămas”. Între timp, pe site-ul MTID, la începutul lunii aprilie, a fost publicată o notă ultimativă dată companiei “Serenissima Construzioni”, întreprinderea care a câştigat concursul pentru acest tronson şi pentru traseul Hâncești — Cantemir (R34). Reprezentanţii companiei au informat conducerea ministerului că au “făcut aranjamentele pentru importul stației de beton, a echipamentului necesar pentru aplicarea tehnologiei de reciclare la rece a asfaltului și importului stației de asfalt pentru reabilitarea drumului R9”. Conducerea ministerului a cerut şi ca beneficiarul proiectului să “prezinte detalii de execuție în conformitate cu documentația de proiect pentru primii 5 km din drumul R9 și, respectiv, R34”.

“E porţiunea de şosea sovietică, cu găuri măricele, cu asfalt scofâlcit, cu hopuri şi denivelări care pot strica o maşină mai fragilă în doi timpi şi trei mişcări. E o porţiune periculoasă, căci maşinile fac slalom printre ridicături şi scofâlcituri şi ies deseori pe contrasens. Să mergi pe acea şosea înseamnă să suferi, să fii la cheremul hopului şi gropii. Am mers acolo zilele astea, într-un Jiguli hrentuit, şi am bolovănit realmente ochii la şoseaua distrusă care seamănă cu un peisaj selenar. Pe bune, parcă ai fi pe Lună!” (Fragment din articolul “Peisaj selenar între Otaci şi Soroca” de Iulian Ciocan, Realitatea cu amănuntul, Radio Europa Liberă, 05 mai 2017)

Între timp, ministrul Iurie Chirinciuc a fost arestat, fiind bănuit de organizarea unei scheme infracţionale, şi suspendat din funcție pe perioada desfăşurării urmăririi penale. Am contactat-o la telefon pe Maria Dastic, de la serviciul de presă al ministerului, care ne-a răspuns că “după ce s-a semnat contractul cu dumnealor urma etapa în care dânşii trebuiau să se mobilizeze pe şantier, să-şi aducă tehnica pentru a demara procesul, să instaleze uzina de producere a asfaltului şi să angajeze oamenii care vor lucra pe şantier. Etapa aceasta a fost încheiată şi în perioada următoare trebuie să se apuce de lucrări. Cel puţin în documentaţie aşa este. Dacă nu vor respecta termenele vor fi penalizaţi sau, în cel mai rău caz, se va rezilia contractul”.

De la Administraţia de Stat a Drumurilor ni s-a răspuns că ne vor transmite în zilele următoare o poziţie oficială şi vor răspunde la întrebările adresate de noi, în special când vor începe lucrările de reparaţie şi din care parte. Dacă iniţial se spunea că se va începe renovarea carosabilului dinspre Şolcani, unde drumul este cel mai avariat, atunci din surse neoficiale am aflat că primele lucrări se vor face în preajma satului Niorcani. Am încercat să aflăm mai multe informaţii din prima sursă şi l-am contactat pe inginerul Viorel Vlasa de la compania “Serenissima Construzioni”. Acesta a spus că va redirecţiona întrebarea noastră altcuiva din companie şi vom primi un răspuns. Deocamdată însă nu avem o reacţie oficială a companiei.

logo_rubricaAceastă rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului logo_amb_finlandeiși nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova Reporter la Revista Tinerilor Români de Pretutindeni „ACUM” (2002), Reporter la Publicaţia Periodică “Observatorul de Nord” (2002 – 2009, 2014-prezent), Reporter şi prezentator la Studioul de televiziune “Sor-TV” (2002 –2009), Reporter la “Jurnal TV” - Departamentul Ştiri, “Jurnal de Weekend” și “Asfalt de Moldova” (2009 – 2011), Reporter al emisiunii “Prima Oră” la “Prime TV” (2011- 2014)

Lasă un răspuns

*