Iurie Chirinciuc: “Până în prezent fondul rutier a fost distribuit pe criterii politice”

0
39

În această săptămână în cadrul deplasărilor tradiţionale în teritoriu a membrilor Guvernului, Soroca a fost vizitată de Iurie Chirinciuc, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Demnitarul a fost însoţit şi de Ion Drucec, șeful adjunct al Administrației de Stat a Drumurilor.

Ministrul i-a îndemnat pe primari să fie mai activi
Ministrul i-a îndemnat pe primari să fie mai activi

Iniţial oaspeţii au prezentat informaţii cu privire la domeniul care-l gestionează, în linii mari aceasta fiind una pozitivă şi promiţătoare. Dar fiindcă în provincie nu-i chiar totul roz cum se arată în rapoartele oficiale, iar cei de pe loc se confruntă cu diverse probleme, comune pentru mai multe localităţi, primarii au adresat mai multe întrebări funcţionarilor din Capitală. Acestea ţin în special de criza locală de sare pentru materiale antiderapante, problemele cu arendarea tehnicii, reparaţia străzilor din interiorul satelor şi finanţarea acestor lucrări, iluminarea drumurilor naţionale care trece prin localităţi, suplimentarea numărului de treceri pentru pietoni, construcţia podului Cosăuţi-Iampol şi altele. Iurie Chirinciuc şi Ion Drucec au răspuns la întrebările primarilor şi i-a îndemnat să fie mai activi şi să caute diverse fonduri pentru a rezolva problemele cu care se confruntă. După întrevedere, i-am solicitat Ministrului să ne răspundă la câteva întrebări, iar interviul va fi publicat în ediţia de vineri a ziarului “Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.