Planuri şi proiecte — MARI, posibilităţi şi perspective — MICI

251-OdN-090216logo_rubricaMarţi, 26 aprilie, a avut loc a treia, şi ultima, rundă de consultări publice cu genericul “Sporirea transparenţei investiţiilor capitale publice prin consultarea propunerilor cu locuitorii comunităţii”, la care au participat viceprimarul oraşului Soroca Feodosie Bordian, secretarul Consiliului orăşenesc Marcel Buşan şi reprezentanţi ai societăţii civile.

În urma consultărilor publice din 19 februarie şi 24 martie 2016, la care au participat peste 50 de persoane, au fost selectate şi sistematizate propunerile venite de la cetăţeni, în număr de 34, inclusiv 26 de propuneri ce ţin de investiţiile capitale. Într-un TOP neoficial al propunerilor primele trei locuri sunt ocupate de construcţia staţiei de epurare, construcţia şi reparaţia drumurilor şi salubrizarea şi amenajarea cheiului râului Nistru. Cum a menţionat, pe bună dreptate, moderatorul consultărilor, Vadim Şterbate, majoritatea acestor propuneri nu sunt o noutate, or se regăsesc în Programele celor zece foşti candidaţi la funcţia de primar al oraşului Soroca. Problema constă în altceva — câte din aceste proiecte sunt realiste şi pot fi implementate de autorităţile publice locale? La rândul ei, coordonatoarea Tatiana Zabulica a menţionat că, pe parcursul ultimelor luni, redacţia ziarului “Observatorul de Nord” a publicat un şir de materiale care vizează mai multe propuneri de investiţii capitale, parvenite de la societatea civilă. În special, s-au menţionat materialele care au vizat prezentul şi viitorul lacului Ivancea — “s-a constatat, cu regret, că implementarea proiectului mai mult bate pasul pe loc, iar cetăţenii sunt pesimişti şi cred că… înainte (adică, până la demararea proiectului) era mai bine; iluminarea stradală — un proiect menit să rezolve o problemă mai veche a oraşului, care urmează să fie finalizat în luna decembrie a acestui an; amenajarea parcului Paradis din microraionul Soroca Nouă — un proiect care poate fi considerat un real succes, chiar dacă primăria a investit mai mulţi bani decât erau preconizaţi”.
Viceprimarul oraşului Soroca Feodosie Bordian, fiind întrebat care din aceste propuneri pot fi realizate până la finele anului în curs, dar şi în anul 2017, nu a fost prea optimist: “Cu părere de rău, nu avem un buget pentru anul în curs, cu atât mai mult nu putem spune ce va fi şi câţi bani vom avea în anul 2017. Din investiţiile capitale preconizate pentru acest an pot spune cu exactitate că vor fi duse la sfârşit lucrările de reabilitare a lacului Ivancea, pentru care s-au alocat 5.000.000 lei şi proiectul care prevede iluminarea stradală… Printre altele, ar putea fi rezolvată şi problema noului cimitir, pentru care au fost repartizate 10 ha de pământ, dar un simplu fapt — Primăria comunei Cosăuţi nu doreşte să aplice ştampila! — duce la tergiversarea rezolvării acestei chestiuni foarte importante pentru oraş…”. La rândul său, secretarul Consiliului orăşenesc Marcel Buşan a menţionat că “…toate propunerile şi sesizările participanţilor la aceste dezbateri vor fi sistematizate şi, în măsura posibilităţilor, problemele evocate de cetăţeni vor fi rezolvate. Pe de altă parte, este nevoie de mult timp pentru ca aceste lucrări să fie realizate”. La replica domnului Boris Ivasi precum că primarul oraşului este acel care trebuie să îndeplinească deciziile consiliului, domnul Buşan a declarat că “…aşa este, dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că 99 la sută din iniţiative vin anume din partea primarului”.
La dezbateri au luat parte şi au înaintat propuneri concrete de rezolvare a unor sau altor probleme consilierul orăşenesc Artur Lesco, inginerul de la SA “Hidroinpex” Boris Ivasi, directorul SA “Dana” Victor Jamba, cetăţeanul oraşului Soroca Vasile Mâţu şi alţii.

Victor Cobăsneanu

banner-ro-12

SFATUL SPECIALISTULUI

Veaceslav Negruţa: “Implicarea orăşenilor depinde de activismul civic al fiecăruia”

 

Implicarea comunităţii în actul guvernării locale, nu doar din patru în patru ani când au loc alegerile primarilor şi ale consilierilor, este un lucru obişnuit pentru ţările europene în familia cărora dorim şi noi să ne regăsim. Astfel că l-am rugat pe expertul în finanțe publice Veaceslav Negruţa, fost ministru al Finanţelor, să ne dea pe scurt unele recomandări “din lumea civilizată”, de care ar putea ţine cont societatea civilă atunci când doreşte să se implice în prioritizarea investiţiilor capitale din localitate.

− Cum pot orăşenii să se implice în planificarea investiţiilor capitale din localitate?
− Implicarea orăşenilor depinde de activismul civic al fiecăruia. Consilierii, într-un fel, deja implică participarea celor pe care îi reprezintă şi consilierii ar fi cei mai indicaţi să invite oamenii la dezbateri şi discuţii. Asta e cazul ideal. Consilierii şi orăşenii sunt pe părţi diferite, pentru că, de regulă, consilierii reprezintă anumite interese de business, proprii sau ale unora cu bani. Orăşenii trebuie să aibă acces la informaţie, agendă, calendarul discuţiilor bugetare, iar pentru aceasta este presa. Prin mass-media pot fi provocate anumite teme de interes public, de exemplu, accesul la apă, după care se face apel la participarea şi promovarea acestui proiect. Trebuie să existe activişti locali, de ei depinde mult; ONG-uri pe diverse domenii de interes public local, care trebuie să fie partenerii de baza ai mijloacelor media pentru subiecte bugetare, inclusiv de investiţii capitale. Participarea ONG-urilor şi activiştilor în şedinţele consiliului, într-un fel, impune agenda de discuţii şi dezbateri publice, inclusiv în consiliu.
− Ce ar trebui să facă APL ca să fie transparenţă în bugetarea investiţiilor capitale şi să implice comunitatea real şi nu doar formal în luarea deciziilor?
− Există legea despre transparenţa procesului decizional. Există şi proceduri legale pentru autorităţi, inclusiv locale, obligatorii de urmat. Sigur, asta este partea legală şi oficială, dar mult depinde de cei din consiliu, de primar. Procedurile formale pot fi bifate, dar dacă nu este dorinţa acestor oficiali de a fi transparenţi şi de a asigura un proces participativ — el trebuie impus. De regulă, primarul şi autorităţile sunt ghidaţi de anumite interese partinice sau interese de grup, aceasta e cunoscut şi, respectiv, vor depune efort în promovarea acelor proiecte care le trebuie, asigurând şi votul colectiv care, într-un fel, să le legitimeze deciziile. Dar nu trebuie să fie aşa. Ei trebuie să fie ghidaţi de dorinţele comunităţii. Comunitatea e diferită, calitatea şi pregătirea fiecărui individ în parte este diferită, dar asocierile şi ONG-urile permit cristalizarea priorităţilor. Depinde de deschiderea şi voinţa edililor şi de activismul şi capacitatea de a se impune din partea orăşenilor. Fără aceste două componente este doar legea, care va fi bifată şi respectată de formă. În realitate nimic nu se va schimba. Două ingrediente sunt necesare, iar voi puteţi fi declanşatorul unor procese transparente de bugetare.

 

Din raportul de totalizare a celor două consultări publice din 19 februarie şi 24 martie 2016.

 

 

Printre propunerile cu privire la investiţiile capitale de care ar putea să ţină cont consilierii orăşeneşti şi conducerea primăriei participanţii la consultările publice au menţionat ca fiind prioritare:

INVESTIŢII CAPITALE

 

  • Construcţia staţiei de epurare. Reproiectarea staţiei de epurare după un concept nou, care ar exclude depozitarea cantităţilor de nămol într-un singur loc, prin construcţia staţiilor de epurare mici în fiecare microraion şi optimizarea cheltuielilor energetice de exploatare.
  • Reconstrucţia, amenajarea şi transformarea cheiului Nistrului integral în stradă pietonală.
  • Conservarea patrimoniului arhitectural prin adoptarea unei strategii reale. Reparaţia şi amenajarea faţadelor caselor şi clădirilor instituţiilor, stoparea distrugerii Centrului istoric. Păstrarea unui anumit stil şi colorit al faţadelor clădirilor.
  • Dezvoltarea sistemului de canalizare al apelor pluviale şi separarea acestuia de reţeaua apelor reziduale.
  • Investiţii capitale în sistemul de salubrizare a oraşului, inclusiv prin procurarea unor miniutilaje.
  • Consolidarea barajului lacului Ivancea prin construcţia unui baraj suplimentar de protecţie a oraşului.
  • Reconstrucţia iazului de la Soroca Nouă.
  • Instalarea panourilor informative, a indicatoarelor (la toate intersecţiile) cu denumirea străzilor şi numărul caselor din cartier. Numerotarea caselor.
  • Construirea unui ştrand şi amenajarea plajei orăşeneşti pe locul istoric din cartierul Bujărăuca.
  • Crearea unui parc şi a unei zone de agrement în partea din deal a oraşului.
  • Iluminarea tuturor străzilor orăşeneşti fără excepţie.
  • Deschiderea unui nou cimitir.
  • Amenajarea gunoiştii oraşului.
  • Reparaţia, amenajarea, salubrizarea cartierelor cu implicarea comunităţii.
  • Restaurarea morii de apă de pe râuleţul Racovăţ ca atracţie turistică.
  • Crearea unui Centru de agrement accesibil pentru soroceni, inclusiv cu “secţii” pentru copii şi adolescenţi.
  • Reorganizarea transportului urban şi extinderea până în satele din suburbii.
  • Implementarea unui proiect de prevenire a alunecărilor de teren.
  • De construit/reparat staţiile de autobuz.
  • Aprovizionarea cu apă potabilă a tuturor gospodăriilor şi instituţiilor din oraş.
  • Amenajarea unui traseu pentru biciclişti.
  • Strămutarea stadionului la periferie sau în afara oraşului.
  • Crearea parcărilor cu plată, iar în cele existente, din preajma pieţei, de stabilit tarife pentru staţionarea mai mult de 60 de minute.
  • Executarea unei Machete a planului general de dezvoltare a oraşului, din materiale care permit aflarea sub cerul liber şi plasarea ei în centrul oraşului cu anexarea listei obiectelor şi termenele de executare.
  • Instalarea unor semafoare noi şi sistematizarea semaforizării existente prin setarea timpului rezonabil.
  • Reparaţia străzilor centrale şi adiacente.

 

Alte sugestii:

 

  • Acumularea banilor pentru întreţinerea stadionului şi evoluţia echipei de fotbal prin vânzarea spaţiului publicitar.
  • Retrocedarea spaţiilor domeniului public ocupate abuziv de persoane fizice şi juridice.
  • Crearea unei Hărţi interactive a oraşului Soroca plasată pe pagina web a primăriei, tot acolo să fie şi postat Planul General de Dezvoltare a oraşului, pentru ca fiecare cetăţean nu doar să ia cunoştinţă, dar să se poată da cu părerea.
  • Crearea parteneriatelor publice-privat pentru investiţiile capitale.
  • Revizuirea hotarelor oraşului Soroca.
  • Crearea Clubului Cetăţenilor Activi, reuniune permanentă a cetăţenilor activi ghidată de primărie cu scopul informării despre situaţia reală a urbei care vor înainta propuneri pentru îmbunătăţirea aspectului şi vieţii oraşului.
  • Crearea unui Fond de contribuţii de unde pot fi finanţate proiecte de investiţii, inclusiv şi investiţii capitale.
  • Informarea cetăţenilor despre utilizarea banilor din proiecte externe şi prezentarea persoanelor implicate în implementarea lor.

 

Vadim Şterbate

381-OdN-090316disclaimer-ro

 

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*