Știți câți alegători suntem înscriși în Registrul de Stat al alegătorilor? Mai mult de 3.000.000!

0
29

   Comisia Electorală Centrală (CEC) a remis un comunicat de presă în care a făcut public numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor. Astfel,  conform CEC,  numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor este de 3.290.312, dintre care 2.810.689 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Potrivit aceleași surse, diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (230.384 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova (249.239).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.