La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie pot participa 48 de partide

0
65

   În ședința de ieri, Comisia Electorală Centrală a stabilit locul și timpul primirii documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova

   Astfel, documentele se vor depune la sediul Comisiei Electorale Centrale (aflat pe adresa: mun. Chișinău, str. V. Alecsandri, nr.119, bir.202), începând cu 1 septembrie și până la 11 septembrie 2020 inclusiv, în zilele de: a) 1, 2, 3, 4, 7, 8, 9, 10, 11 septembrie, între orele 9.00 – 17.00; b) 5 și 6 septembrie, între orele 10.00 – 16.00.

   Comisia Electorală Centrală a făcut publică lista partidelor şi altor organizații social-politice, înregistrate de Agenția Servicii Publice, care au dreptul de a susține candidați la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. Amintim că în conformitate cu prevederile legislației electorale, dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au partidele şi alte organizații social-politice înregistrate, în modul stabilit, până la stabilirea datei alegerilor.

 Astfel, 48 de formațiuni politice (adică, toate partidele înregistrate) pot să-și înainteze candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova, și anume:

  1. Partidul Democrat din Moldova
  2. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
  3. Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova
  4. Partidul Socialist din Moldova
  5. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”
  6. Partidul Popular Creştin Democrat
  7. Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa – Надежда”
  8. Partidul Liberal
  9. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii
  10. Partidul Social Democrat
  11. Mişcarea social-politică „Forţa Nouă”
  12. Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”
  13. Partidul Politic „Șor”
  14. Pаrtidul Politic Partidul Verde Ecologist
  15. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ
  16. Partidul politic „Partidul Nostru”
  17. Partidul Republican din Moldova
  18. Partidul Politic „Noi”
  19. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova
  20. Partidul European
  21. Partidul Politic Partidul Popular Democrat din Moldova
  22. Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”
  23. Partidul Conservator
  24. Partidul Naţional Liberal
  25. Partidul Politic „UNIUNEA SALVAȚI BASARABIA”
  26. Partidul Politic „MOLDOVA MARE”
  27. Partidul Liberal Democrat din Moldova
  28. Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova
  29. Partidul „Patrioţii Moldovei”
  30. Partidul politic „Partidul Stînga Europeană”
  31. Partidul politic Mişcarea Populară Antimafie
  32. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova
  33. Partidul Politic „Democraţia Acasă”
  34. Partidul Regiunilor din Moldova
  35. Partidul Popular Socialist din Moldova
  36. Partidul Acţiunea Democratică
  37. Partid Politic Partidul „RENAŞTERE”
  38. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”
  39. Partidul Politic „Partidul Popular Românesc”
  40. Partidul Politic „PATRIA”
  41. Partidul Politic „PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA”
  42. Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”
  43. Partidul Politic „Partidul Popular European din Moldova”
  44. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”
  45. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”
  46. Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI”
  47. Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”
  48. Partidul Politic „PRO MOLDOVA”

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.