Alegerile prezidențiale, ca și meciurile de fotbal, vor avea loc în orice condiții?

0
27

 În prezent, în Republica Moldova nu există precondiţii pentru amânarea sau anularea alegerilor prezidenţiale programate pentru 1 noiembrie. Potrivit Infotag, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbraveanu, a spus asta, în legăturpă cu situaţia pandemică din R. Moldova.

În acelaşi timp, ministrul a recunoscut că situaţia se poate schimba. Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, ministrul a declarat că R. Moldova se pregăteşte pentru următoarele alegeri prezidenţiale în contextul unei pandemii. „CEC a constituit un grup de lucru din care fac parte şi specialişti din domeniul sănătăţii publice, care au venit cu o contribuţie în contextul pregătirii alegerilor din toamnă. A fost elaborată o instrucţiune carte prevede foarte clar măsurile ce trebuie să fie realizate până la alegeri şi în timpul scrutinului”, a spus ministrul. Potrivit ei, instrucţiunea a fost confirmată de Comisia Naţională de Urgenţă pentru Sănătate Publică. „Vor fi întreprinse măsuri de protecţie pentru cei care vor participa la vot: dezinfectare, aerisire ş.a.”, a spus ministrul.

Ea consideră că la ora actuală, nu există premise pentru ca alegerile prezidenţiale să nu aibă loc.  „Dar totul va depinde de situaţia epidemiologică”, a spus Dumbraveanu. Adică, dacă facem o comparație cu fotbalul, în care meciurile se desfășoară în orice condiții și alegerile pot avea loc indiferent de condiții. Ce-i drept, în fotbal, totuși, meciurile nu se dispută în ploaie torențială…

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.