VENIȚI DIN PROFESIA DE… În domeniul biblioteconomiei activez de 6 ani. Am absolvit Colegiului de Arte din orașul Soroca, specialitatea Biblioteconomie şi Asistență Informațională. În 2015, a apărut un loc vacant de bibliotecar la Biblioteca Publică Sătească Rudi, am participat la concurs și în luna mai am fost angajată în calitate de bibliotecar, unde activez și în prezent.
AȘTEPTĂRILE CE LE-AȚI AVUT ÎN STARTUL PROFESIONAL… Deși aveam la momentul angajării studii în domeniu, oricum îmi părea că nu voi putea aranja și gestiona așa fond mare de carte (pe atunci îmi părea foarte mare), aveam teama că nu voi avea utilizatori… Schimbarea a venit în 2016, odată cu aderarea la programul Novateca, am primit două calculatoare și o imprimantă multifuncțională, de atunci s-a schimbat nu doar imaginea bibliotecii, dar și a bibliotecarului. După un an de instruiri am obținut abilități în domeniile IT.
FAPTE/ACTIVITĂȚI PRIN CARE AȚI REUȘIT SĂ DEMONSTRAȚI POTENȚIALUL INFORMATIV AL BIBLIOTECII CE O REPREZENTAȚI… Tot în acest an am aplicat la „Replicarea serviciului modern”. Conceptul proiectului îi aparținea doamnei Stela Toma, Biblioteca Publică Tătărăuca Veche. Rezultatul acestui proiect a fost trei big bag-uri și un proiect nou în domeniul agriculturii, implementat cu succes în comunitatea Rudi. În 2017, am aplicat la „Inițiativa 1+1”, la fel în cadrul programului Novateca, cu susținerea APL am procurat un laptop, la care programul Novateca ne-a oferit un calculator. În același an, cu echipa de bibliotecari din raionul Soroca am făcut o vizită de studiu în România. Acolo am acumulat experiențe noi, care mai apoi le-am implementat în activitatea bibliotecii. Următorul succes a urmat în 2018, cu susținerea APL am participat pentru a doua oară la „Inițiativa 1+1”, APL Rudi a procurat un videoproiector cu ecran, în urma căruia Novateca ne-a oferit încă un calculator. În 2020, în cadrul proiectului „Creștem noi promotori ai comunității”, am mai câștigat un laptop. În prezent, în anul 2021, suntem o bibliotecă de succes, o bibliotecă modernă cu bibliotecar modern, cu tehnologii moderne (4 calculatoare, 2 laptopuri, 2 imprimante, un videoproiector cu ecran), mobilier nou, spațiu bine amenajat și servicii noi. Din 2016 până în 2021, am implementat nouă servicii moderne de succes, impactul major fiind sporirea numărului utilizatorilor în bibliotecă, de la 42 utilizatori activi în 2016, la 550 în 2021, adică 50% din comunitate, șapte parteneriate de succes, patru voluntari activi. Am demonstrat potențialul informativ al bibliotecii organizând activități culturale de înaltă apreciere, oferind servicii moderne, instruiri, utilizând diverse forme de promovare a acestor realizări prin broșuri, pliante…
MOMENTUL DE VÂRF CE V-A RĂSPLĂTIT AȘTEPTĂRILE PROFESIONALE/UMANE… Momentul de vârf a fost schimbarea atitudinii APL față de bibliotecă, bibliotecar, atunci când am văzut că sunt susținută în toate începuturile și în toate proiectele. Al doilea moment important a fost atunci când am fost selectată, în rând cu colegele mele, pentru deplasarea cu schimb de experiență în România. Apoi au urmat multe diplome de apreciere, fiecare diplomă dându-mi curaj să fac și să implementez și mai multe. Și cel mai de preț este că am oameni buni alături care mă îndrumă, mă susțin și cred în mine.
ECOU MEDIATIC CE V-A APRECIAT CEL MAI REUȘIT… Suntem cunoscuți în localitate ca bibliotecă de succes, activă și primitoare. Despre biblioteca noastră au scris toate ziarele raionale. Mai apreciați am fost de Observatorul de Nord, care ne-au promovat ca o bibliotecă activă cu mulți utilizatori, servicii și ateliere. Am avut și o conlucrare bună cu ei în cadrul proiectului „Educația mediatică pentru democrație”.
VĂ SIMȚIȚI O NOROCOASĂ ÎN PROFESIE? Mă simt foarte norocoasă, fiindcă fac ceea ce-mi place și prețuiesc mult locul de muncă.
TRĂIRI PERSONALE EXPRIMATE ÎN PROGRAMELE COMUNITARE… Fiecare activitate, proiect le trec prin mine însămi. De la început aveam emoții să comunic în fața publicului. Dar zi de zi, timp de 6 ani de activitate, având parte de instruiri, formare continuă, mi-am dezvoltat abilități de organizare, promovare și instruire în folosul comunității în care activez.
EFORTURI DE PROMOVARE A INSTITUȚIEI… Proiectele, activitățile, serviciile organizate sunt cele mai valoroase eforturi de promovare a bibliotecii în comunitate, iar postările pe rețelele de socializare ne fac să fim cunoscuți și dincolo de hotarele satului Rudi.
NOTE CU CARE VĂ APRECIAZĂ APL, COMUNITATEA…Consider că sunt o norocoasă, fiindcă vocea bibliotecarului este ascultată și prețuită de APL și nu am fost refuzată niciodată, ci din contra, susținută în toate proiectele și începuturile pe care mi le-am propus și, sigur, am fost menționată.
MESAJ PENTRU CITITORII ÎNCEPĂTORI — COPIII… Este un citat care mult îmi place: „Cărțile bune te fac să-ți pui întrebări“ (Scott Westerfeld). Citiți, dragi copii, veniți la bibliotecă. Aici veți descoperi o lume fermecătoare a cărților și poveștilor…
Eugenia ORGHIAN,
Biblioteca Rudi