Astăzi, Inspectoratul de Poliție Soroca are ușile deschise pentru toți cei care doresc să cunoască mai bine activitatea oamenilor legii. Această acțiune este prilejuită de Ziua Poliției Naționale a Republicii Moldova, sărbătorită la 18 decembrie. Astfel, pe parcursul acestei zile, cetățenii pot vizita Inspectoratul de Poliție, expoziția de arme și echipament din dotarea instituției.
[Not a valid template]
În debutul acestei zile, mai mulți cetățeni, printre care tineri studioși, locuitori ai raionului și orașului Soroca, veterani MAI, au venit la inspectorat, unde a avut loc o ședință festivă. A participat la eveniment și președintele raionului, Ghenadie Muntean. Ședința a demarat cu onorarea imnului și drapelului de stat, după care inspectorul-șef, Veaceslav Rusnac a vorbit despre structura și activitatea instituției pe care o conduce. Ghenadie Muntean a ținut un discurs de felicitare adresat colaboratorilor de poliție. Ulterior, cei prezenți au urmărit un film despre activitatea poliției sorocene, în care mai mulți angajați vorbesc despre avantajele alegerii acestei profesii, îndemnând tinerii să le urmeze exemplul.
Tinerii s-au arătat atrași de expoziția de arme și echipamentul poliției și nu au ezitat să îmbrace vesta anti glonț, casca de protecție și să urmărească atent expoziția de arme.
Oaspeții au fost îndemnați de poliție să lase mesaje anonime, in care să indice obiecții sau sugestii pentru oamenii legii, asta pentru a îmbunătăți imaginea poliției în societate și a îmbunătăți activitatea oamenilor legii.
Poliția a decernat cu diplome liderii sectoarelor de supraveghere de vecinătate, inaugurate în toate primăriile din raionul Soroca.
La final, poliția a primit un grup de colindători.
La Inspectoratul de Poliție Soroca activează 165 colaboratori, iar în prezent 12 funcții sunt vacante.