Indiferent dacă ești născut pe data de 27 a lui ianuarie, martie, august sau a oricărei alte luni, profilul tău numerologic reunește unele trăsături de caracter care te pot ajuta să te cunoști mai bine, dar și să corectezi anumite neajunsuri pe care poate nu le-ai remarcat sau nu ți le-ai asumat până acum. Te invităm așadar să descoperi ce spune ziua ta de naștere despre personalitatea ta.
Puncte forte
Dacă te serbezi într-o zi de 27, acest lucru spune despre tine că ești o persoană care are capacitatea de a-i inspira pe ceilalți. Chiar dacă ai vădite veleități de lider, poți fi, în același timp, un executant ascultător și eficient, semn că atâta timp cât poți face diferența prin realizările tale, te poți mulțumi, cel puțin o perioadă, cu un statut social sau profesional sub cel pe care-l meriți.
Te pricepi la oameni, fiind capabil să accepți viziunile lor, deși poate-ntr-o anumită măsură nu coincid cu alte tale. Probabil și din acest motiv te pasionează călătoriile și interacțiunile cu cei care provin din alte culturi. Conștient fiind de faptul că omul cât trăiește învață, iei orice eșec drept o lecție, cu toate că pe moment ți-e greu să percepi care e mesajul unei astfel de experiențe.
Puncte slabe
Iertarea este una dintre virtuțile pe care trebuie să mizezi. Indiferent dacă-ți scuzi ție anumite scăpări sau celorlalți, important este să realizezi importanța unei a doua șanse. Evită, de asemenea, să păstrezi în anturajul tău acei oameni care nu te ajută să evoluezi sau chiar te țin în loc. Altfel, riști să dezvolți atașamente toxice, intrând în cercuri vicioase din care ieși cu greutate.