Primarul comunei Iarova, Ion Chiriac, și-a exprimat public indignarea, despre modul în care sunt curățați copacii de pe marginea drumului care duce spre localitate.
“Tăieri ilicite de arbori. Funcționarii S.A. Drumuri-Soroca se bat joc de copacii de pe marginea traseului spre comuna Iarova, lăsând în urmă un aspect de rușine prin felul cum arată la moment acești copaci. Ce fac oare ei cu masa lemnoasă pentru că nu au autorizație de defrișare a arborilor și nici fișă de inventariere a volumului de lemn…”, scrie primarul pe o rețea de socializare.
Postarea a fost publicată ieri, 13 februarie. În aceiași zi, reporterii de la “Observatorul de Nord” au contactat un reprezentat al SA Drumuri-Soroca, Vasile Cebotarean, care a confirmat faptul că pe porțiunea dată de drum au loc lucrări de curățire a pomilor, iar autorizație pentru desfășurarea acestora nu există la moment. “Acolo are loc curățirea arborilor. Nu defrișăm copacii. Ei sunt ai noștri. Noi avem misiunea ca să îi curățim pentru a face acces pe drum și să nu fie uzat parbrizul cabinelor de crengi. Lucrul cu defrișarea se coordonează cu ecologia. Autorizație noi avem la defrișare, dar nu la acest sector. Pentru curățirea tufarilor și arbuștilor nu este nevoie de autorizație. În fiecare primăvară facem acest lucru”, a declarat domnul Cebotarean.
Intrebați dacă la curățire se ține cont de toate cerințele din domeniu, resposabilii de la Inspecția ecologică Soroca, se pregătesc să ne ofere un răspuns.