Dis-de-dimineață, toată mahalaua știa că vecina Ludmila Celac coace în cuptor. Fumul dulceag de lemn de vișin învăluise casele din preajmă, plutind molcom în văzduhul umed. Când ne-am apropiat și noi, nu ne-a fost greu să găsim gospodăria; tot după același miros de fum am ajuns în bătătura casei. Între timp, gospodina reușise să facă mai mult de jumătate din lucru, chiar dacă ne-am înțeles că am vrea să vedem ritualul coacerii pâinii de la început până la capăt. N-a fost posibil, deoarece toată munca a început pe la 4 dimineața, când încă noi dormeam.
În cămăruța mică din sarai, unde femeia are cuptorul, focul ardea vesel, iar aluatul din lighean, acoperit cu rânduri de ștergare, amenința să iasă din margine. 12 tăvăli,mai mari și mai mici, aranjate una peste alta pentru a ocupa mai puțin loc, ne-au adus aminte de copilărie, când sub supravegherea bunicii trebuia să ungem cu ulei fiecare colțișor, astfel încât aluatul să nu se lipească, iar pâinea coaptă să se desprindă ușor de tavă. Trosnetul lemnului din cuptor și respirația aluatului din lighean ne-au copleșit, și noi ne-am lăsat prinse parcă într-o vrajă de vorbele și mișcările îndemânate ale gospodinei.
Ludmila Celac: ”Bunica mea de pe mamă, de la Rădi, m-a învățat să coc, și mama m-a învățat multe lucruri. Ca să faci pâine bună trebuie să fii liniștită, calmă, să nu te gândești la nimic, să fie călduț în casă. Oleacă de drojdie uscată o înmoi cu apă călduță, și oleacă de zahăr, o amesteci binișor și apoi presori făină și o lași câteva minute, și ea se ridică. Între timp îmi pregătesc făina, apa, tot ce-mi trebuie. Apoi mă apuc de frământat. Frământ odată și las să dospească, apoi mai frământ a doua oară. Între timp, în voie îmi pregătesc cartofii, bostanul, brânza pentru plăcinte. Focul în cuptor arde cam vreo oră. Cel mai bine e să coci în cuptor; am închis cuptorul și îmi caut de treabă…
O să-i facem colacului și o vergică, o frunzuliță și o floricică să fie mai frumos. Să vă povestesc cum am copt prima dată. O frământat bunica și s-o făcut că-i bolnavă, și mi-o zis că o doare capul, da eu să rămân cu aluatul. Am început a tremura, și o întrebam ce să fac, bunica, însă îmi dădea asigurări că o să mă descurc. Eu gândeam că ea glumește, dar ea s-o culcat. Am făcut, m-am descurcat. De atunci, bunica spunea că poate să moară fără grijă.
Secretul la pâine, e să frămânți cât mai bine aluatul. Eu frământ vreo 30 de minute și las timp de vreo oră să dospească, după asta mai frământ odată și îl mai las o oră să dospească. Mama frământa odată, o oră întreagă, dar eu nu pot așa, frământ de două ori, și bodaproste, se primește.”
