Operațiunea de deconspirare a prejudiciilor de milioane cauzate statului, la construcția stadionului raional din satul Rublenița – în TOP-ul Centrului Național Anticorupție

0
257

  Centrul Național Anticorupție a făcut bilanțul celor mai importante operațiuni de deconspirare a actelor de corupție, întreprinse pe parcursul anului 2023. În acest TOP rușinos se regăsește și „dosarul constricției stadionului raional din satul Rublenița, care este pe locul 17. 

1. Dosarul președintelui raionului Călărași, primarului și a unui șef de direcție a Consiliului raional. Bănuiții ar fi creat o schemă de favorizare a unor agenți economici în schimbul unor bunuri, avantaje și mijloace bănești ilegale. Cel puțin 10 cazuri de fraudare a achizițiilor publice, cu implicarea agenților economici, dar și administratorilor, fondatorilor și angajaților unor companii, au fost depistate în cadrul investigațiilor, iar beneficiar efectiv al uneia dintre companiile implicate în schemă ar fi însuși primarul orașului Călărași.

2. Schemă de corupție la acordarea subvențiilor în agricultură. CNA a descins cu percheziții la Glodeni, Sîngerei, Bălți, Comrat și Chișinău. Funcționari publici ai AIPA au ajuns în vizorul CNA, fiind suspectați că au pretins și acceptat de la beneficiarii subvențiilor bani ce nu i se cuvin în cuantum de 10% din suma acordată agenților economici cu titlu de subvenție, ce variază de la 1000 la 150 000 lei, condiționând primirea mijloacelor bănești.

3. Schemă de finanțare a unei formațiuni politice. Mai multe persoane au fost reținute, sub suspiciunea de complicitate la acceptarea finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat. Au fost documentate multiple episoade, pe parcursul anului în curs,  în care membrii grupului criminal organizat au transmis milioane de lei și mijloace bănești în euro și dolari către membri și activiștii formațiunii documentate. Probele acumulate confirmă faptul că banii provin din surse interzise de lege, iar în cadrul perchezițiilor au fost ridicate importante sume bănești.

4. Schemă de corupție la Postul de Inspecție la Frontiera (PIF) Giurgiulești al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). 11 angajați ai ANSA au fost reținuți fiind bănuiți că ar fi perceput plăți ilegale de la diferiți agenți economici pentru facilitarea tranzitului de mărfuri.

5. Schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere .  Mai mulți angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți, Edineț, Glodeni, Dondușeni, precum și Hîncești și Chișinău, au fost documentați pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro. Ofițerii CNA au avut mai multe descinderi, în 2023, pentru documentare acestei scheme.

6. 200 de cazuri de corupție, documentate de CNA la Postul de Inspecție ANSA, la frontiera Leușeni-Albița. Funcționarii ANSA ar fi fost implicați în transmiterea și primirea sistematică a foloaselor necuvenite în sume ce variau între 100 și 1000 de lei. Banii erau percepuți de la transportatori pentru evitarea controlului asupra respectării normelor sanitar — veterinare, a cerințelor privind siguranța alimentelor și calitatea lor în procesul de import al animalelor, produselor și materiei prime de origine animală, furajului, precum și altor mărfuri supuse supravegherii sanitar-veterinare.

7. Funcționari din Hîncești cercetați, după ce ar fi pretins sume de bani pentru recepția finală a bunurilor imobile, inclusiv în Ialoveni. Persoane publice din cadrul administrației publice locale Hîncești, de comun cu specialiști atestați în domeniul construcțiilor, ar fi creat o schemă infracțională, potrivit căreia, sistematic au pretins și primit mijloace bănești în vederea recepționării finale a bunurilor imobile, din raza teritorială a raioanelor Hâncești și Ialoveni. Imobilele vizate însă erau edificate anterior, iar în alte cazuri – cu anumite abateri.

8. Schemă de corupție la Vamă. Doi brokeri vamali și un agent economic au fost reținuți de ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Nord a CNA în cadrul unor cauze penale, pornite pe trafic de influență, corupere pasivă și corupere activă. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și oferit mită în scopul influențării și determinării angajaților Biroului Vamal Nord de a grăbi perfectarea actelor pentru vămuirea mărfurilor importate, dar și pentru asigurarea unor controale vamale superficiale a transportatorilor.

9. Mai multe bunuri, achiziționate din fonduri externe și bugetare, destinate refugiaților din Ucraina, ar fi fost delapidate de către persoane publice din cadrul Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău în complicitate cu responsabilii unui Centru de plasament temporar pentru refugiați.

10. Schemă: 24 de persoane dintr-o rețea de escroci, cercetate pentru deposedatra de bani a sute de cetățeni ai Republicii Moldova, ai Federației Ruse și ai Kazahstanului, prin intermediul unei companii de consultanță în domeniul tranzacțiilor la bursă. Pe parcursul ultimilor doi ani, această companie, înregistrată în Cipru, dar cu o reprezentanță la Chișinău, ar fi încasat de la clienții săi, prin fraudă, peste 1,5 milioane de euro.

11. Mită de circa jumătate de milion de lei, cerută de un ofițer de poliție și complicii săi pentru rezolvarea unui dosar, inițiat pentru trafic de droguri. Trei persoane au fost reținute.

12. Schemă deconspirată prin care cetățeni străini obțineau fraudulos acte de identitate moldovenești. O funcționară a ASP și organizatoarea schemei au fost reținute.

13. Șeful întreprinderii Apă Canal Cahul și un antreprenor local au fost reținuți în cadrul mai multor dosare, pornite pe fapte de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că, în urma unor înțelegeri reciproce, ar fi trucat o licitație, în valoare de peste 1 milion de lei.

14. Zece șefi de tren și însoțitori de vagon ai ÎS „Calea Ferată din Moldova”, deferiți justiției pentru acte de corupție.

15. Schemă de corupție cu blanchete pentru pașapoarte la ASP, destructurată în cadrul unei operațiuni comune CNA-PA-SIS-SPIA. 13 persoane au fost reținute. Prejudiciile cauzate statului – aproximativ 26 milioane de euro, echivalentul a peste 500 milioane de lei.

16. Schemă de corupție la Primăria Codru: 7 persoane reținute și mai mulți bănuiți de eliberarea, contra mită, a actelor pentru construcții în capitală. Aceștia ar fi acționat în complicitate și ar fi fost implicați în perfectarea de acte permisive pentru diferite construcții din capitală, pentru favorizarea intereselor unor companii și pentru mituirea unor funcționari ai Primăriei or. Codru.

17. Persoane publice din Consiliul raional Soroca și doi agenți economici, cercetați pentru prejudicii de milioane, cauzate statului, la construcția unui stadion. Prejudiciul cauzat – 195 000 de lei.

18. Mai mulți șefi din cadrul Institutului Oncologic, cercetați penal de CNA pentru pretinderea sistematică a remunerațiilor ilicite. Persoanele menționate ar fi pretins și acceptat, personal și prin persoane terțe, diferite sume de bani de la pacienți pentru servicii medicale.

19. Doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Ialoveni, bănuiți de comiterea a zeci de episoade de corupere pasivă. Aceștia ar fi pretins și acceptat sistematic mijloace necuvenite de la pacienți pentru urgentarea procesului de efectuare a examenelor medicale, în afara programărilor.

20. Un șef de secție din cadrul Consiliului raional Florești, cercetat pentru abuz de serviciu la încheierea unor contracte de achiziții de peste 600 de mii de lei.

21. Un consilier al Consiliului raional Ocnița a fost reținut în flagrant în timpul transmiterii unei sume ilicite de bani de 30 de mii de dolari. În cadrul cauzei penale, pornite pe fapte de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și spălare de bani, ofițerii CNA și procurorii au constatat că, începând cu 24 martie 2023 şi până în prezent, primarul orașului Ocnița ar fi fost abordat de către unul dintre consilierii raionali în vederea convingerii acestuia de a renunța la formațiunea din care făcea parte și aderarea la un alt partid politic.

22. Șase angajați ai ANSA, reținuți de CNA la Otaci. Ar fi luat mită de la diferiți agenți economici pentru facilitarea tranzitului de mărfuri.

23. CNA a desfășurat percheziții la reprezentanții unui agent economic și ai unei asociații, suspectați de obținerea prin fraudă a unui grant de 14 milioane de lei.

24. CNA a documentat un caz de deposedare ilicită a statului de un teren, înstrăinat ulterior cu 2 milioane de euro. Un grup de persoane, care a deținut diferite funcții în cadrul unei fundații de copii din Republica Moldova, dar și în cadrul sistemului judecătoresc, ar fi operat modificări în unele dosare civile și fișe de evidență a dosarelor, pentru a organiza deposedarea de un teren cu suprafața de 0, 543 ha de lângă parcul ”Dendrariu” din mun. Chișinău, pe care l-au înstrăinat ulterior unui agent economic la un preț de circa 2 000 000 de euro.

25. CNA și Procuratura Anticorupție a operat percheziții la patru judecători, suspectați de acte de corupție, în urma acordului eliberat de CSM. În urma perchezițiilor efectuate, doi judecători au fost reținuți pentru 72 ore.

SURSA: cna.md


Articolul precedentA decedat Petru Macovschi, fost profesor la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”
Articolul următorCe surpriză! Vladimir Putin a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din 2024!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.