ONU recomandă autorităților moldovenești să asigure respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului

0
38
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va aproba, în martie 2017, un nou set de recomandări pentru Moldova în cadrul EPU

Timp de 25 de ani, administrația separatistă de la Tiraspol îngrădește drepturile și libertățile locuitorilor din regiunea transnistreană a Moldovei. Chiar dacă autoritățile de la Chișinău s-au angajat în fața comunității internaționale să nu permită regimului secesionist din stânga Nistrului să comită abuzuri asupra moldovenilor din această zonă, progrese nu au fost deocamdată înregistrate. La 4 noiembrie 2016, în cadrul Sesiunii a 26-a a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului ce a avut loc la Geneva, Elveția, câteva state membre ONU au recomandat din nou țării noastre să asigure respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Autoritățile autoproclamate din stânga Nistrului încalcă drepturile locuitorilor din regiune de a studia în limba română, de a circula liber pe teritoriul țării, de a-și prelucra terenurile agricole etc. Mihail Dîru din satul Lunga, raionul Dubăsari (localitate aflată sub controlul regimului separatist transnistrean), este unul din sutele de cetățeni, drepturile cărora sunt încălcate de regimul separatist de la Tiraspol. ”Și satul, și orașul, dar și raionul este ocupat de regimul separatist. De multe ori m-am adresat la Guvern, la Parlament să ne elibereze de acest regim. Vrem să mergem liber la Chișinău, vrem ca nepoții și copiii noștri să învețe limba română. Ne-au închis grădinița cu grai moldovenesc. Copiii sunt nevoiți să meargă în alte localități pentru a învăța limba maternă”, spune M. Dîru, adăugând că locuitorii din stânga Nistrului sunt abandonați de conducerea Moldovei. ”Autoritățile din capitală nu fac nimic pentru a soluționa această problemă. Trec luni, ani, iar noi rămânem cu aceeași soartă. Satul este distrus, oamenii părăsesc localitatea, raionul, țara și se duc în lume. Pentru că spun lucrurilor pe nume, am avut multe neplăceri: am fost audiat la ”miliția” separatistă, mi-a fost arestată mașina de mai multe ori, de multe ori am fost amendat fără nici un motiv”, povestește M. Dîru.

Nicolae Dâru spune că regimul separatist de la Tiraspol le-a închis grădinița din localitate

Cazurile de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană pot fi soluționate doar cu sprijinul instituțiilor internaționale

În cadrul Exercițiului Periodic Universal (EPU) al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului ce a avut loc recent la Geneva, autoritățile moldovenești au prezentat raportul oficial pe țară, în care s-au referit la îndeplinirea angajamentelor în domeniul drepturilor omului, asumate în anul 2012. În fața statelor membre ONU, autoritățile de la Chișinău au recunoscut că problema asigurării drepturilor omului în regiunea transnistreană nu a fost soluționată. Asociația Promo-LEX a prezentat un raport de alternativă, în care aduce dovezi privind restanțele la capitolul asigurării respectării drepturilor omului în zona transnistreană. În document se menționează, între altele, că toate guvernele moldovenești de până acum au adoptat programe naționale de reunificare a țării și de soluționare a conflictului transnistrean, însă nu s-au înregistrat progrese în acest sens. ”Starea dialogului cu administrația de facto a regiunii transnistrene și impactul deciziilor convenite nu sunt clare. Autoritățile nu au soluții clare care ar proteja victimele din regiune, ale căror drepturi sunt încălcate”, se menționează în raportul Promo-LEX.

Lilian Darie, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a menționat că dialogul cu autoritățile  transnistrene este unul dificil, iar cazurile grave de încălcare a drepturilor omului se soluționează doar când intervin instituțiile internaționale. El a declarat că pentru soluționarea acestei probleme este nevoie de implicarea mai multor structuri: autoritățile publice naționale, organizațiile neguvernamentale, dar în special instituțiile internaționale în domeniul drepturilor omului.

Țări membre ONU îngrijorate de situația din stânga Nistrului

La Sesiunea ONU de la Geneva, câteva țări, inclusiv Cehia, România și Georgia au recomandat Moldovei să nu permită regimului separatist să comită abuzuri asupra locuitorilor din stânga Nistrului. Victor Velek, reprezentantul Cehiei în cadrul EPU, a menționat: ”Recomandăm Republicii Moldova să asigure, în mod sistematic, suport și asistență locuitorilor din Transnistria care sunt victime ale abuzurilor comise de regimul de la Tiraspol”. În anul 2012, recomandări similare au fost adresate Moldovei de Olanda și Regatul Unit al Marii Britanii.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va aproba, în martie 2017, un nou set de recomandări pentru Moldova în cadrul Exercițiului Periodic Universal. Pentru realizarea acestora, autoritățile moldovenești urmează să elaboreze un Plan național de acțiuni, iar organizațiile societății civile în domeniul drepturilor omului vor monitoriza cum sunt realizate aceste recomandări și vor pregăti rapoarte de alternativă pe care le vor prezenta Consiliului ONU pentru drepturile omului.

EPU este un mecanism unic de revizuire a progresului în domeniul drepturilor omului în toate cele 193 de state membre ONU, instituit în anul 2006 de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. EPU are loc o dată la patru ani și jumătate.

Lilia Zaharia

Această publicaţie este editată de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Civil Rights Defenders (Suedia), în cadrul proiectului „Promovarea drepturilor omului, toleranţei şi diversităţii prin mass-media”.Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorului.


Articolul precedentBiblioteca din Vădeni a primit un braț de cărți
Articolul următorООН рекомендует молдавским властям обеспечить соблюдение прав человека на левобережье Днестра
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.