Peste 20 de ani din viața sa, Anatolie Slivinschi din Vasilcău îi dedică agriculturii. A început cu prelucrarea terenului arabil, pe care îl lua în arendă, iar când legea a permis procurarea pământului in proprietate, a început a procura puțin câte puțin. În timp, și-a realizat o mare dorință — de a sădi o livadă de nuci. În prezent visul său se întinde pe o suprafață de cinci hectare, amplasate pe malul râului Nistru. Livada este locul unde muncește și petrece sărbătorile familia Slivinschi. Într-o discuție la umbra nucului, domnul Anatolie ne-a povestit despre dulcele și amarul agricultorului de la sat.
De la câțiva ari, a ajuns să dețină câteva hectare de pământ. ”Pofta vine mâncând, spune vasilcoveanul râzând și precizează: acum am cinci hectare de pământ în proprietatea familiei mele, pe care, treptat, cu propriile forțe, timp de mai mulți ani, am sădit o livadă de nuc, și două hectare de teren arabil, unde cultiv porumb și alte culturi necesare în gospodărie.”
Pentru că pomii de nuci sunt sădiți la distanța de 10 metri pe lungime și pe lățime, iar coroana pomilor nu se dezvoltă prea rapid, gospodarul s-a gândit să nu piardă timpul și spațiul în zadar, așa că printre nuci a sădit pomi fructiferi. “Pomii fructiferi au o viață mai scurtă. Până dă nucul roadă noi culegem fructe și mai facem bani de cheltuială, apoi rând pe rând se usucă și rămâne nucul. Anul acesta a fost îngheț și nu prea avem de lucru. Este a doua oară când suferim din urma calamităților, în 2008 a fost inundație. Dar nu ne plângem, în toții anii doar de două ori așa întâmplare, așa e viața”, spune agricultorul. În agricultură lucrul durează anul împrejur, abia de încheie o lucrare că demarează alta, povestește bărbatul. “Iarna curățim livada, dacă lași oleacă, rămâi în urmă cu lucrul. Primăvara alte lucrări, vara culesul. Începem culesul cu căpșuna, apoi coacăza neagră, cireșe, caise, piersici, prune, pere, mere, gutui…“
Mulți pomi de fructe, mai ales caișii, deja ajung la finele vieții lor, dar gospodarul nu se întristează, deja e nevoie de spațiu pentru coroana nucului, așa că lucrurile demarează exact cum a gândit. Acum 20 de ani, când sădea primii nuci, Anatolie Slivinschi visa să muncească aici cu întreaga familie: soția Valentina, fiica și cei trei fii. La început așa și a fost. “Mă gândeam să fac ceva în viață, să rămână copiilor. Avem patru copii, la fiecare câte un hectar de livadă să le revină. Mie nu mi-a rămas nimic de la părinți. Dar vara trecută, văzându-i grămadă în livadă, i-am întrebat: ce faceți, băieți? Ei s-au uitat unul la altul și au strâns din umeri, povestește bărbatul emoționat. Mi-au zis că nu le trebuie, că se întorc peste hotare. Îi înțeleg. E greu, într-adevăr, și cu piața de desfacere, și cu prețul. Dar de rău de bine, noi ne descurcăm”. Cele mai multe fructe le vinde la piața din Soroca, dar uneori își duce recolta și la Bălți, ce-i drept, veneticii nu sunt priviți cu ochi buni, spune agricultorul. „M-am dus cu prune și m-au scos din piață cu cuvintele: du-te la tine, la Soroca, și vinde. Eu sunt fermier, am actele în regulă și iată așa atitudine”, împărtășește agricultorul din experiența sa.
Livada a devenit un sens al vieții, spune nenea Anatolie, care, ajutat de soția sa, le pune la cale pe toate. De mai mulți ani, toate drumurile duc la livadă, aici soții Slivinschi petrec cel mai mult din timpul lor, muncind. Totodată, întrețin și o gospodărie și se străduiesc ca și copiii, și nepoții, care se află înafara țării, să nu uite gustul produselor naturale, din locurile natale: fructe, brânză, carne, toate obținute din propria muncă.
“În general suntem mulțumiți. Eu, când vin spre livadă, de la colțul satului încoace încep a cânta, așa simt eu, mă simt împlinit. Sper totuși să se mai schimbe lucrurile spre bine în țara noastră, spune săteanul, care a cochetat cu politica, dar a rămas cu un gust amar. Nu mai crede lumea în nimic și în nici un politician. Majoritatea dintre ei înainte erau bandiți, iar acum li se spune politicieni, sunt oficializați, legalizați, dar sunt foștii răkeți și bandiți. Aceștia sunt la putere. La țărani nu se uită nimeni. Eu în acești 20 de ani de când am sădit livadă, am primit ajutor de la stat doi saci de grăunțe și 120 de lei. În 2008, când a fost inundată livada, a fost vorba să-mi aloce 40 mii lei ajutor. N-am văzut nici o copeică. Au cerut documente, am prezentat totul și nu am mai primit nimic, mi-au spus: a murit întrebarea dvs. Cred că a pus mâna cineva și i-a luat. Iată, în primăvara asta a fost comisia din primărie, apoi de la raion și apoi de la Guvern. I-am primit și pe ei, au confirmat că roada e afectată 100%. Vedem cum vor evolua lucrurile. Din cauza înghețului din primăvară, în acest an am cules doar căpșuni, pomii au înghețat, dar nu ne întristăm, mai avem și noi puțin răgaz”.
Omul de la țară este foarte necăjit, nu trebuie nimănui, decât la votare, în rest, nimeni nu-i deschide ușa.
Livada familiei Slivinschi este și locul unde, vara, se adună toți copiii cu familiile. Nu este mai mare bucurie pentru bunei decât să-i vadă pe toți cei șapte nepoței grămadă, zbenguindu-se printre pomi sau savurând căpșunele dulci. Dar nici durerea nu e mai mare decât atunci când pleacă, spune bărbatul. După ce îi petrec pe cei dragi, soții Slivinschi revin la ocupația de toate zilele. Tehnica agricolă de mică capacitate le este de ajutor, dar uneori apelează la muncitorii zilieri. Ce-i drept, aceștia sunt greu de găsit. Nu că nu ar fi brațe de muncă în sat, dar oamenii nu prea se rup la muncă, crede agricultorul. “La cules suntem nevoiți să mai luăm lume la muncă. Dacă mărul mai rabdă, apoi piersicul, coacăza — nu, așa că plătim oameni. Dar tare este greu. Oamenii stau acasă flămânzi, dar nu vor să vină, nu cumva să facă gospodari pe cineva. Deși asta este o relație de muncă normală”.
Astăzi, plimbându-se prin livadă, domnul Anatolie simte un sentiment profund de mândrie și împăcare, dar a fost greu începutul, își amintește dânsul. “Era mult de lucru, trebuia livada îngrijită, copiii mici. Era arătura mare, plantam copaci, fiica noastră căra apă cu buteliile…, dar în timp toate se aranjau, livada a început să dea prima roadă. Mai mulți ani la rând strângeam recolta, jucam nunta unui copil, cumpăram o casă și înălțam o răstignire. Păcat că acum s-au împrăștiat aproape toți, poate le este mai ușor acolo, dar noi am rămas singuri. Noi nu putem lepăda, am muncit o viață. Omul trebuie să lase ceva în urma sa. Totul este trecător, nimeni nu ia nimic cu el, nici cel bogat, nici cel sărac, dar rămâne ceea ce faci. Mă bucur să aud în discuții că oamenii se orientează după “livada sau fântâna lui Pârpâlică”, așa fiind poreclit de oamenii din sat.
Are planuri mari pentru viitor. Acum, când își vede nucii cu coroană înaltă și rotată, Anatolie Slivinschi visează să se pricopsească cu o linie de prelucrare a nucilor și să realizeze miezul de nucă direct, fără intermediari.
