Norvegia a adus Europa la Penitenciarul de la Rusca

0
57

Ajutoare scandinave pentru condiţii mai bune de detenţie

În Republica Moldova, care și-a asumat angajamentul de raliere la standardele europene, inclusiv, la capitolul justiției penale, condițiile de detenție din majoritatea penitenciarelor sunt încă proaste. O cauză este suprapopularea lor, dar și faptul că nu au fost renovate și modernizate de zeci de ani. Preocupați de acest aspect al respectării drepturilor omului, partenerii noștri europenii au decis să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de detenție din închisori. Au donat echipamente care vor asigura securitatea acestora, dar și bani pentru reabilitarea sau construcția lor. Un exemplu recent este sectorul de tip deschis din Penitenciarul de femei de la Rusca.

De zece luni, câteva dintre deținutele din Penitenciarul nr. 7 de la Rusca locuiesc în condiții moderne, comparativ cu alte rezidente ale acestei instituții. Este vorba de deținutele care își ispășesc pedeapsa în sectorul de tip deschis – o clădire amplasată în afara curții penitenciarului, edificiul fiind construit și modernizat cu bani europeni.

Capacitatea edificiului modernizat de la Rusca este de până la 20 de persoane

Aproape, sau chiar mai bine, ca acasă…

Cristina ne aștepta cu zâmbetul pe buze. Veselă și sociabilă, tânăra ne-a anunțat, chiar la începutul discuției, că în curând va pleca acasă. Fata, originară din Bălți, are 20 de ani și a fost condamnată pentru furt. „Intram pe geam și furam din apartamente. Am fost crescută doar de bunică, nu am părinți”, ne spune ea, privind în podea, de parcă cerându-și iertare pentru acțiunile din trecut… Era un copil când a fost condamnată. După ce a împlinit majoratul a fost transferată, de la Bălți, la Penitenciarul din Rusca. Aici, pentru comportamentul exemplar, a fost transferată în sectorul de tip deschis.

Maria, o altă tânăra deținută, este din raionul Sângerei și își ispășește pedeapsa pentru că, aflându-se la volan, a accidentat mortal un pieton. Chiar dacă, în clădirea ce i-a înlocuit casa pentru un timp, sunt condiții moderne de trai, tânăra de 23 de ani nu uită să ne spună – ca o atenționare pentru toți cei care se află la libertate – că acasă este cel mai bine… „Da, există o mare diferență între camerele noastre și celulele „obișnuite” din penitenciar. Totuși, nu-i doresc nimănui să ajungă aici”, adăugă ea emoționată.

Potrivit lui Iurie Țurcanu, șeful Serviciului educație psihologică și asistență socială din cadrul Penitenciarului de la Rusca, în clădirea unde este amplasat sectorul de tip deschis sunt deținute femeile cu un comportament exemplar sau cele care urmează să fie amnistiate. În timpul zilei, toate deținutele din acest sector sunt implicate în munci agricole, dar și în activități didactice: urmează cursuri de operatoare la calculator, de tencuitoare și croitorese, de marochinărie etc. Toate acestea, pentru o mai bună reintegrare socială

Serile și weekend-urile, femeile le petrec în clădirea modernă, amenajată din bani europeni. Aici au dormitoare spațioase dotate cu televizoare, o bucătărie echipată cu diverse electrocasnice, baie mare și modernă, dar și un hol unde se pot refugia pentru a citi o carte ori să croșeteze. Astfel, despre faptul că nu sunt libere le amintește doar panoul informativ care veghează deasupra lor, în partea dreaptă a holului, pe care sunt afișate normele de conduită ale deținutelor din sectorul de tip deschis, dar și normele legislative pe care trebuie să le respecte un deținut dintr-un penitenciar obișnuit…

Din toate timpurile, libertatea a fost una dintre valorile supreme ale omenirii, iar pentru Uniunea Europeană ea reprezintă și un principiu fondator ce stă la baza construcţiei comunitare. Tocmai de aceea, privaţiunea de libertate este pedeapsa cea mai cruntă, aplicată oamenilor pentru diverse delicte săvârșite. Doar că, nu peste tot, modul în care se aplică acest instrument e același. Sunt ţări pentru care, odată condamnat la detenţie, omul dispare ca fiinţă socială. Și sunt ţări, precum cele UE, care subscriu ideii că demnitatea umană trebuie respectată chiar și după zidurile unor închisori – iar asta înseamnă, inclusiv, condiţii decente de detenţie. Căci, doar respectând demnitatea unei persoane, există șansa ca ea să se corecteze.

Justiția penală din Moldova, în atenția Danemarcei

Penitenciarul nr. 7 de la Rusca este singurul din țară, ce are un sector de tip deschis racordat la standardele internaționale. Edificiul a fost inaugurat în aprilie 2016, iar construcția lui, inclusiv dotarea cu mobilă și echipament, a fost sprijinită financiar de Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM). Construcția și modernizarea clădirii a costat circa 40 de mii de euro.

Tot cu ajutorul contribuabililor scandinavi, recent, pentru cele 17 penitenciare din țară au fost cumpărate echipamente performante. În februarie curent Consiliul Europei a donat acestor instituții peste 100 de dispozitive speciale. Este vorba de aparate de fotografiat și de scanere, necesare pentru serviciile medicale din pușcării, dar și de echipamente video pentru asigurarea regimului de securitate (camere video portabile, camere video de tip endoscop cu care pot fi depistate obiecte interzise precum telefoane, droguri și obiecte ascuțite). Echipamentele, în valoare de 33 de mii de euro,  au fost cumpărate din bani oferiți de Guvernul Danemarcei, în cadrul proiectului Consiliului Europei „Susținerea reformei justiției penale în Republica Moldova”.

Prin astfel de ajutoare, partenerii europeni ai Republicii Moldova vor să facă mai bune condițiile de detenție din penitenciare, care astăzi sunt contestate la nivel național, și internațional. Pentru că doar fiind tratat omenește, omul are șansa de a se corecta.

Notă: numele deținutelor, intervievate în cadrul acestui articol, au fost schimbate.

Lilia Zaharia,

Reporteră „Obiectiv European”

Articol realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Citiţi „Obiectiv European” pe pagina web www.api.md.


Articolul precedentНорвегия принесла Европу в Пенитенциар села Руска
Articolul următorÎNTRE NISTRU ȘI PRUT: Grota de la Duruitoarea
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.