Astăzi, de Ziua Nistrului, cititoarea Observatorului de Nord, Valentina Manu, ne-a trimis o poezie dedicată râului Nistru. Cu multă nostalgie, ea vorbește despre bogățiile de odinioară ale fluviului, evidențiind că nepăsarea noastră îl duce la degradare și pierdere.
Nistrule
Odihnit de dimineață
Vin la Nistru încet, tiptil
Intru-n apă plin de viață
Și-napoi ies plin de mâl.
Nistrule cu apă rece,
Izvorașe tulbure,
Ai rămas la bătrânețe
Ca și mine, singură?
Unde-ți e pădurea, unde
Și stejarii seculari?
Ulmii tăi cu patru brațuri,
Nourii de bulihari?
Unde ți-ai pierdut acele
Lighioane de bursuci?
De ce, Nistrule bătrâne,
Ca și mine te usuci?
Unde-s viile albastre
Cu haragi pe subțiori?
Unde-s plopii de trei veacuri,
Pieptu-n apă, fruntea-n nori?
Unde-i cega zgârcanoasă,
Unde-s somnii mustăcioși?
Unde-i apa ta cea dulce,
Tu, Iordan de la strămoși?
Ai rămas și fără gârle,
Ale tale mici surori,
Fără lacuri, fără umbră,
Fără cuci răsunători.
Nistrule cu apă rece,
Scăldătoarea cea dintâi,
Multă vreme va mai trece
Fără apă să rămâi?
