Relația dintre Confederația Elvețiană (CE) și Uniunea Europeană (UE) este destul de greu de calificat. Cel mai potrivit ar fi adjectivul „pragmatică” ori „de o buna vecinătate” între instituția vastă și o țară micuță, care s-a pomenit în chiar inima teritoriului mare. Problemele apar ori sunt create și de la nedorința micului teritoriu să facă parte din cel mare. Geografia a plasat Elveția în inima Uniunii. E bine, e rău – este în funcție de unghiul din care privim. Cu ori fără statutul de membru al UE, Elveția dintotdeauna a înfruntat negocieri complicate cu țări mari, cu economii care domină și cu superioritatea numărului.
În 1992, în Confederatia Elvețiană a fost pusă la vot inițiativa pentru „aderarea Elveției la Spațiul economic european” – strabuna UE. Inițiativa, respinsă de popor și de cantoane, ar fi deschis ușile liberei circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului. În virtutea așezării geografice a acestei țări, se optează pentru negocieri de Acorduri bilaterale pe toate domeniile cu instituția numită UE. Primele Acorduri bilaterale au fost semnate în 1999 și al doilea pachet – în 2004. În 2016 Parlamentul decide și votează retragerea scrisorii de aderare la UE, care rămăsese în sertarele de la Bruxelles, și care nu a fost pe placul tuturor. În mai 2021, Consiliul federal a creat surpriza generală, întrerupând, brusc și unilateral, noua runda de negocieri ale acordului-cadru cu Uniunea europeană. După doi ani de întrerupere, în martie curent negocierile au reluat ritmul normal în cadrul unui comitet mixt compus din număr egal de elvețieni și de europeni. Negocierele se desfășoară pe elemente instituționale, care se cer integrate în acordurile existente: transport aerian și terestru, recunoașterea reciprocă a produselor agricole, circulația persoanelor, accesul la piața de desfacere, comdiții de cercetare și altele.
De la 18 martie și până în prezent echipa elvețiană de negociatori a avut practic 150 de sesiuni de lucru cu reprezentanții Comisiei Europene. Consiliului Federal, adică guvernul țării, dorește încheierea lor până la vacanța de sfârșit de an. Mai multe surse cred ca așa și va fi. Încheierea negocierilor în cadrul Comitetului mixt înseamnă găsirea unui numitor comun acceptabil asupra fiecărui paragraf. Cel mai greu va începe atunci când articolele negociate vor ajunge în parlamentul elvețian. Acolo situația se complica: Uniunea creștin-democrată, partid de dreapta, se opune ferm acordului care poate permite aplicarea dinamică a dreptului european calificându-l de „tratat colonial”, sindicatele se opun de frica dumpingului salarial și a diminuarii serviciilor publice și cer de la Consiliul Federal încă o rundă de negocieri, iar unii actori importanți din economie își exprimă îngrijorarea privitor la multiplicarea birocrației în urma semnării acordurilor. În plus, vecinii cei mai apropiați ai Elveției, dar și țări cu economii importante în UE – Germania și Franta – se ciocnesc la ora actuală cu probleme politice și economice importante.
Presa locală presupune că, la ultima sa ședință din acest an, Consiliului Federal poate să aprobe textul negociat, care va fi urmat apoi de informarea de către Comisia Europeană a statelor- membre despre starea negocierilor. Dat fiind că se comunică foarte puțin ori deloc despre avansarea și ambianța negocierilor, cele mai folosite expresii în rarele răspunsuri sunt „negocierile continuă și sunt intense” ce poate fii interpretat ca și „negocierile sunt într-o faza delicată”. Lipsa comunicării lasă loc liber speculațiilor și interpretărilor.
Sistemul politic elvețian, caracterizat prin participarea directă a poporului la luarea deciziilor mari și importante pentru țară prin acel instrument democratic numit referendum, face ca mica Elveție să reusească navigarea lină în apele agitate ale relațiilor cu vecinii, cu statele mari, cu economii puternice și deseori chiar cu intenții nedefinite diplomatic. Pentru Confederație scopul negocierilor este asigurarea accesului la piața de desfacere, participarea la programele comune în domeniul cercetarii stiintifice, concomitent protejând intruziunea regulilor UE în economia elvețiană, cum ar fi: protejarea salariilor, politica socială ori ajutoarele de stat. După negocierile în cadrul Comitetului mixt urmează Declarația Consiliului Federal, apoi discuția în parlament. Toate aceste structuri sunt chemate să nu uite ca ultimul cuvânt oricum revine poporului elvețian.
Între timp multe reguli stabilite de UE se schimbă ori nu mai sunt respectate pe deplin. De exemplu, în scopul „luptei contra imigrației ilegale”, începând cu 1 noiembrie Franța a intensificat controlul frontierelor cu Elveția. Masura este provizorie și e prevăzută până la 20 aprilie 2025. Germania, Spania, Italia, Belgia și Luxemburg aplică, din septembrie, controlul la frontierele terestre, dar și a traficului aerian și maritim. Acest tip de decizii este o derogare de la regulile de liberă circulatie în spațiul Schengen din care face parte și Elveția și se întamplă chiar în perioada negocierilor destul de „delicate”.
Anul se apropie de sfârșit, negocierile sunt la prima etapă, iar punerea lor în aplicare lor face parte din urările pentru Anul Nou care vine și care se anunță a fi unul dificil pentru parlamentarii elvețieni.
Margareta Donos, Geneva
