Vrem pace, sănătate și ocrotire divină
Ne dorim un cer senin deasupra capetelor, prin care să nu zboare nici gloanțe, nici proiectile, nici bombardiere, nici avioane de vânătoare, nici rachete.
Poftim sănătate, adică validitate, vigoare, putere și ne apucă groaza, când asupra noastră se abat boli ca holera, ciuma, covidul, gripa și alte molime sau epidemii.
Năzuim, la un trai liniștit, tihnit, fără cutremure distrugătoare, ca în Turcia, fără pojaruri până la cer, ca în Statele Unite ale Americii, fără inundații devastatoare, ca în Rusia sau alte părți ale lumii, fără furtuni pustiitoare, grindină și ploi torențiale dezastruoase, ca în Franța, Italia etc.
Deci, pentru deplina fericire oamenii au nevoie de trei lucruri esențiale și anume: pace (în țară, în suflete și în familii), sănătate (trupească și mintală) și ocrotire divină sau dumnezeiască. Din păcate, nu toți au parte de ele. Ce trebuie să întreprindem, ca să le dobândim și noi?!
Răspunsul e simplu și-l aflăm de la Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei (Serbia), „ultimul mare proroc al Creștinătății”, cum l-a numit o față bisericească a neamului nostru (e vorba de Arhimandritul Iustin Pârvu de la Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Petru Vodă, România): „Să nu păcătuim, ca să nu pătimim din nou.
Să nu-l batjocorim pe Împăratul Domnul Dumnezeu, ca să nu căpătăm o pedeapsă mai mare, și poate, vai! fără de îndurare.
Să nu ne întinăm de ticăloșie, ca să nu trebuiască iarăși să ne curățim prin sângele și lacrimile noastre.
Să nu călcăm cele sfinte ale străbunilor noștri, ca să nu fim din nou striviți.
Școala să fie cu credință, politica cu cinste, oastea cu dragoste de țară, statul cu binecuvântarea lui Dumnezeu .
Fiecare să se întoarcă către Dumnezeu și către sine; nimeni să nu fie în afara lui Dumnezeu și în afara sinelui, pentru a nu fi învăluit de înfricoșatul întuneric al străinului cu nume frumos și îmbrăcăminte pestriță”. (Sfântul Nicolae Velimirovici. Episcopul Ohridei și Jicei. Prin fereastra temniței. Traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu. București, Predania, 2009, pag.12).
Înțelepte sfaturi, nu-i așa?! Urmați-le și veți moșteni și pacea, și sănătatea, și ocrotirea divină.
Ana Pușcaș, elevă în clasa a VII-a „A” la IPLT „Ion Creangă” din or. Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării
***
Politica: „prostie și ceartă”
Dacă înainte vreme tot basarabeanul se năștea „poet”, la ora actuală tot moldoveanul se naște… „politolog” sau, altfel exprimându-ne „expert în politică”. Cum s-ar zice, azvârli ori arunci cu căciula într-un câine și nimerești într-un… „comentator politic.” Pline-s de „analiști politici” garajele și brigăzile de tractoare, liceele și gimnaziile, spitalele și policlinicile, fabricile și uzinele, restaurantele și cafenelele… Au ajuns să facă politică până și lucrătorii fermelor de vite mari cornute, porci și păsări, bacii și ciobenii de la târle etc.
Ferească-vă Sfântul să nu le împărtășiți opiniile, că imediat vă etichetează ca „proruși” sau „proromâni”, „trădători” ori „vânzători de țară”, „antiromâni” sau „putiniști”, chiar dacă n-aveți nimic comun nici cu trădarea de patrie, nici cu antiromânismul și nici din rândurile simpatizanților lui Putin nu faceți parte.
Unii „politologi”, reprezentanți ai păturilor de jos (de intelectualitate nici nu mai pomenesc), îs atât de înfierbântați și înrăiți politic, încât le lipsește numai un imbold ca să vă dea cu parul în moalele capului sau să vă împlânte cuțitul în inimă. Dac-ar merge la biserică, aceștia ar ține cont de sfatul ei și nu s-ar încrede în boieri și în fiii oamenilor întru care nu există mântuire.
Din păcate, nici la Sfintele Liturghii nu se duc și nici cărți sfinte nu citesc, căci de le-ar citi, ar ști că politica nu-i nimic altceva decât „prostie și ceartă”:” … Prostie, pentru că fiecare politician se străduiește să își întărească partidul nedreptățind partidele potrivnice și să-și umple de slavă poporul nedreptățind popoarele vecine. Fiecare își caută învierea în mormântul altuia și fericirea în nefericirea altora. Iar despre cearta dintre politicieni, nici să nu mai vorbim. Despre ea vorbesc în fiecare zi sute de vagoane de hârtie de ziar, plină de lăudăroșeniile, fățărniciile și certurile politicienilor”. (Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei. Prin fereastra temniței. Traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu. București, Predania, 2009, pag.233).
Chiril Mișcov, elev în clasa a VII-a „A” la IPLT „Ion Creangă” din orașul Soroca, membru al Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării
***
Înjurând îl mâniați pe Dumnezeu
Copiii acestui plai îi imită pe fumătorii mai în vârstă, fumând țigări obișnuite și electronice.
Copiii acestui plai își însușesc felul de a fi și de a acționa al tâlharilor, furând bani, telefoane mobile etc.
Copiii acestui plai urmează exemplul molipsitor al mamelor, taților și fraților bețive sau bețivi, consumând bere, vin, țuică, rachiu sau coniac.
Copiii acestui plai, ca și maturii, practică jocurile de noroc, joacă cărți.
Copiii acestui plai, aidoma adulților, recurg la forță, când e vorba să-și clarifice relațiile ori să-și regleze conturile.
Copiii acestui plai, întocmai ca părinții, frații și surorile lor, mint de stă soarele-n loc.
Copiii acestui plai, așijderea rudelor, buneilor sau părinților, înjură ca la gura cortului.
Îl înjură pe Dumnezeu Tatăl.
Îl înjură pe Hristos sau Dumnezeu Fiul.
Înjură Sfânta Biserică.
Înjură Sfânta Cruce.
Înjură Sfânta Înviere a Domnului sau Paștele.
Înjură de candelă.
Înjură de mamă.
Să vezi însă minune: nici unul din ei nu-l înjură pe talpa iadului sau pe draci.
Zice Domnul prin gura Sfântului Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei (Serbia): „… Nimeni din iad n-a auzit vreun sârb să-l înjure pe satana sau pe vreunul din dracii săi, dar toți îngerii mei din ceruri au auzit buzele sârbilor înjurând numele meu și al sfinților mei. Dacă veți găsi vreun sârb care l-a înjurat pe diavol, voi ierta suta celor ce au ocărât numele lui Dumnezeu Ziditorul și Atotțiitorul. Dar nu veți găsi. Așadar, satana cu diavolii săi a fost pus la loc mai de cinste decât Eu, Ziditorul și Părintele vostru. Oare puțin lucru este acesta, din pricina căruia m-am mâniat?” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei. Prin fereastra temniței. Traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu. București, Predania, 2009, pag.33).
Dragi liceeni și gimnaziști! Nu-L înfuriați, iritați, supărați pe Mântuitorul cu înjurăturile voastre!
Cristian Cojuhari, elev în clasa a VII-a „A” la IPLT „Ion Creangă” din orașul Soroca, membru al Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării
***
De învățătură învățătorilor certați cu Învățătorul
Domnul X lucra profesor de religie la o școală din centrul raional Y. Am zis lucra, pentru că acum nu mai muncește – e pensionar. Într-o zi jumătatea îl întreabă:
- Îți mai amintești când am sfințit ultima dată casa?
- Cinstit vorbind, nu, răspunse bărbatul.
- Hai s-o sfințim, că doar suntem creștini, nu atei!
- Hai!, căzu de acord soțul.
Să săvârșească ritualul în cauză gospodarul l-a rugat pe-un călugăr dintr-o localitate sătească.
Când ceremonialul luă sfârșit, gazdele îl invitară pe monah la masă. El le mulțumi frumos pentru invitație, dar de bucate nici măcar nu s-a atins – nu dispunea de timp. Se grăbea la o altă trebuință.
Capul familiei a vrut să-i răsplătească truda, dar omul lui Dumnezeu i-a arătat cu degetul la cer:
- Cel de Sus o să-mi plătească.
După ce-i puse ceva de-ale gurii în geantă, profesorul de religie ieși să-l petreacă pe părinte.
- Ce lucrezi, frate?, îl întreabă anahoretul.
- Învățător de religie.
- Și cui dai lecții de religie – copiilor sau profesorilor?
- Copiilor, desigur.
- Mai bine le-ai preda „Religia” pedagogilor, căci mulți dintre ei nici măcar nu vor să-l cunoască pe Hristos, nu tocmai să I se închine Lui. Să fii însă sfădit cu Creatorul și Mântuitorul nu e bine. Apropo: când vii în contact cu colegii de muncă sau de breaslă, adă-le, rogu-te, la cunoștință aceste minunate cuvinte: „Toate sunt de la Dumnezeu și prin Dumnezeu. Nimic fără Dumnezeu. Nici o floricică pe câmp. Nici o suflare a vreunei făpturi vii. Nici o întâmplare fără ca Dumnezeu să fie părtaș sau martor. Nimic fără Dumnezeu. Fără Dumnezeu, nici peste prag”. Știi cui aparțin ele?! Nu?! Îți spun eu: fiului Serbiei, Sfântului Nicolae Velimirovici, deținut al lagărului de la Dachau (Munchen, Germania).
Ajunși la poarta, profesorul de religie sărută mâna călugărului, îi mulțumi încă o dată pentru osteneală și-i ură drum bun.
Aureliu Lozanu, jurnalist
***
Minciuna
Dicționarul explicativ al limbii materne o definește ca „afirmație care denaturează în mod intenționat adevărul”.
În popor i se spune simplu – minciună. În rândurile intelectualilor sau cărturarilor e cunoscută și sub numele de neadevăr, falsificare, scorneală, mistificare, plăsmuire, născocire. Oricum n-am numi-o însă, esența sau natura nu i se schimbă.
Când la urechile compatrioților noștri ajunge vreo minciună gogonată, încornorată ori, altfel zis, un neadevăr exagerat, dumnealor exclamă:
- Fleacuri! Invenții! Palavre! Gogoși!
Cea mai clasică definiție a minciunii a dat-o Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei (Serbia): „Ce e minciuna? Un adevăr prefăcut. Ce înseamnă a minți? Înseamnă a te îmbrăca cu veșmintele adevărului, a te ascunde în spatele adevărului; a te arăta sub numele adevărului, a pune firma adevărului pe dugheana minciunii; a înfățișa o babă drept o mireasă, cu ajutorul pudrei și sulemenelilor. Minciunii nu îi este cu putință să facă măcar un pas sub numele ei. Căci oriunde s-ar înfățișa zicând „Eu sunt minciuna!”, nimeni nu ar primi-o. De aceea ea merge în umbra adevărului. Așadar, minciuna întărește adevărul ca realitate, căci fără adevăr nu se poate găsi niciunde”. (Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei. Prin fereastra temniței. Traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu. București, Predania, 2009, pag.62).
„Drapele de o singură folosință a iadului”, vorba unui scriitor creștin – ortodox, ziarele basarabene, ajunse în pragul falimentului, încep să dispară. Cauza? Lipsa acută de abonați. Moldovenii nu mai vor să aboneze ediții periodice subordonate intereselor oamenilor de afaceri, grupărilor și partidelor politice, guvernanților, străinătății etc. și care mint de-ngheață apele, prostind poporul și manipulând cu opinia publică. Dar nu numai ziarele pun firma adevărului pe dugheana minciunii. La fel procedează și anumite posturi de radio și televiziune. Nu mai vorbesc de internet, care constituie o sursă inepuizabilă de denaturări, falsificări, născociri etc.
Dragi reprezentanți ai puterii a patra! Ogoiți-vă, potoliți-vă! Puneți talaghirul căruței cu minciuni! Și mai corect a-ți proceda, dacă a-ți renunța la minciună, căci poporul nostru nu e unul prost, care să se lase la infinit manipulat, adică înșelat, păcălit, tras pe sfoară.
Victoria Sochircă, elevă în clasa a VII-a „A” la IPLT „Ion Creangă” din orașul Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării
