Când ne vom schimba atitudinea față de sectorul zootehnic?
În India, vacile sunt considerate animale sfinte. Deși nu le socot dobitoace sfinte, cetățenii Republicii Moldova au și ei o atitudine aparte, deosebită, distinctă, specială față de ele, onorându-le ori respectându-le atât ca întreținătoare ale familiilor, cât și ca surse sigure de venit ale acestora.
Dacă dispuneți de vite mari cornute, laptele dulce și cel acru, brânza și smântâna, untul și carnea nu vă vor lipsi de pe mese. Aceste produse alimentare sunt foarte întrebate sau căutate pe piață, aducând țăranilor venituri considerabile. Pe vremea foametei, vacile și-au salvat proprietarii de la moarte. Până nu demult, fiecare sat moldovenesc dispunea de propria-i cireadă de vaci, aceasta constituind o dovadă convingătoare a bunăstării băștinașilor.
Din păcate, nu fără concursul guvernanților, satele noastre au fost aduse la sapă de lemn sau, altfel spus, în pragul falimentului. În căutarea câștigului, populația autohtonă pleacă peste hotare. Tinerii nu mai vor să nască copii, casele sau locuințele se ruinează, se închid grădinițele și școlile. Cirezile de vite ale localităților sătești s-au topit sau se topesc ca zăpada primăvara. Untul local face cu greu față concurenței cu untul ucrainean. Nu mai vorbesc de cel belarus, care este net superior și celui moldovenesc, și celui ucrainean. Lapte, brânză și smântână adevărată, adică de calitate, poți procura doar de la piețele agricole și la un preț usturător.
Fără să vrei îți pui întrebarea: dar cei de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu ce se ocupă? Căci, cum înțeleg eu, și de agricultură, și de vitărit, și de industria alimentară îi doare-n cot. Vorba unui politician de la noi: „Ca să vadă cum arată o vacă, vom fi în curând nevoiți să ne ducem copiii la grădina zoologică…”. Despre care dezvoltare a industriei alimentare a țării poate fi vorba, când combinatele de carne și întreprinderile de prelucrare a laptelui duc lipsă acută de materie primă?
Ca să rezolvăm pozitiv problema dată, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm ori să ne punem serios pe treabă. Altă ieșire din situație nu-i.
Aureliu Lozanu,
ziarist
******
Despre câini, pisici și hrana acestora
Practic, nu există gospodărie fără câine sau câini în ogradă și mâță ori motan în interiorul casei. Nu ne-am lua două griji suplimentare pe cap, dacă nu ne-ar sări hoții gardurile și n-ar da năvală peste noi șoarecii și șobolanii.
Un câine bun valorează cât un boț de aur. Vă pot confirma acest lucru grănicerii, vameșii, vânătorii, salvatorii, ciobanii de la stâne etc. Pe lângă faptul că vânează șoareci și șobolani, pisicile, la fel ca și câinii, se înscriu în cercul prietenilor omului. Ele ne mângâie sufletele, ne liniștesc, ne calmează, ne fac mai buni, mai îngăduitori cu cei din jur. Dar aceste animale necesită și o îngrijire deosebită: ele trebuie spălate, pieptănate, puricate sau, altfel spus, izbăvite de paraziți, vindecate, dacă se îmbolnăvesc și, desigur, hrănite.
E costisitor astăzi să întreții sau să lecuiești de vreo boală un animal, fie el motan, pisică, câine ori cățea. Numai hrana lor te costă o groază de bani. Spre deosebire de pisici, câinii sunt mai puțin alintați la mâncare. Motanii și mâțele, în schimb, pot arăta mofturi. Ca să nu piardă timpul cu prepararea hranei, stăpânii o procură din farmaciile veterinare. Tot ce-ți dorește inima poți procura de aici: carne conservată de vită, iepure, găină, curcan etc. Bani să ai…
Vă dau un sfat: fiți atenți când cumpărați pachețelele cu carne. Deși toate-s de aceeași mărime, ca greutate diferă. Unele cântăresc 100 de grame, altele — 80 sau 85 de grame, iar prețul de realizare e același. Așa că dacă nu holbezi ochii, rămâi financiar păgubaș. Și nici pe motan sau pisică cu-n pachețel de 80 — 85 de grame nu-l (n-o) saturi. E gustoasă carnea ceea conservată, dar consumând-o zilnic pisicile se lehămetesc de ea, așa că ar fi bine să le deprindeți și cu alte feluri de bucate.Săturându-se de mâțele lor, unii stăpâni ori stăpâne le aruncă în ogrăzile gospodarilor mai înstăriți, de parcă aceștia ar dispune de aziluri pentru pisici. Nu procedați astfel: e un lucru urât, care nu vă face cinste.
Rusalina Voicu,
elevă în clasa a X-a „A”
******
Nedumerire
Un glas răutăcios al unui blogher rus ne anunță prin intermediul rețelei de socializare YouTube că roada de mere a acestui an, crescută cu atâta trudă de agricultorii moldoveni, se va pierde. Din cauza cursului politic antirusesc al guvernării de la Chișinău, Rusia a hotărât să pedepsească Republica Moldova, neacceptându-i merele pe piața sa. Cu o bucurie de nedescris în voce, vorbitorul de limbă rusă aduce la cunoștința publicului consumator de informații că Uniunii Europene merele basarabenilor nu trebuiesc, iar rușii refuză categoric să le cumpere. Și acest fapt este prezentat ca o măsură de pedeapsă la adresa Maiei Sandu și a conducerii de vârf a Republicii Moldova.
Sincer vorbind, nu văd nimic nou sau surprinzător în această noutate. Cum s-a deprins țiganul cu scânteia, așa s-a deprins moldoveanul cu interzicerea producției sale agricole pe piața rusă. Dacă Federația Rusă nu vrea să achiziționeze vin moldovenesc, asta nicidecum nu înseamnă că nu vrea să-l achiziționeze și restul lumii. Dacă Federației Ruse nu-i sunt pe plac merele moldovenești, asta nicidecum nu înseamnă că ele nu-s pe placul restului lumii.
Ne vom descurca, vom găsi ieșire din situația grea în care ne-am pomenit. Un lucru nu înțeleg: de ce pentru cursul politic al guvernării de la Chișinău trebuie neapărat să răspundă sau să plătească oamenii muncii de la țară? Oare nu li-s destule înghețurile primăvăratice, ploile torențiale distrugătoare ale verii, grindina, seceta, care din an în an face tot mai mari ravagii?!
Anghelina Manea,
elevă în clasa a X-a „A”
******
De ce trăim numai 65, 70 sau 75 de ani?
Mi-a venit o idee genială în cap: să aștern pe hârtie o mică informație despre vârsta oamenilor din trecut sau din vechime și a celor din prezent.
V-ați întrebat, bunăoară, câți ani a trăit Adam? Răspunsul la această întrebare îl găsim în Sfânta Scriptură: „Adam a trăit două sute treizeci de ani și atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa și după chipul său și i-a pus numele Set. Zilele pe care le-a trăit Adam după nașterea lui Set au fost șapte sute de ani și i s-au născut fii și fiice. Iar de toate, zilele vieții lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani și apoi a murit”. (Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, Cap.5 „Neamurile patriarhilor de la Adam până la Noe”, pag.15)
Ani mulți au viețuit și urmașii lui Adam. Astfel, Set a trăit nouă sute doisprezece ani, Enos — nouă sute cinci ani, Cainan — nouă sute zece ani, Maleleil — opt sute nouăzeci și cinci de ani, Iared — nouă sute șaizeci și doi de ani, Enoh — trei sute șaizeci și cinci de ani, Matusalem — nouă sute șaizeci și nouă de ani, Lameh — șapte sute cincizeci și trei de ani. Odată cu trecerea timpului, oamenii păcătuiau tot mai des și mai grav, din care cauză durata vieții lor se scurta permanent și simțitor. Spre deosebire de Matusalem, care a trăit 969 de ani, contemporanii noștri abia de-ajung (dacă ajung) la 65, 70 sau 75 de ani. Despre acei care au activat 80-90 de ani se spune că și-au trăit viața din plin, iar bătrânii care au atins vârsta de o sută de ani ori au depășit-o sunt considerați… longevivi.
Doriți să viețuiți mult? Feriți-vă de păcat și faceți voia Domnului. Veți trăi ani îndelungați și fericiți. Puteți să nu vă îndoiți de aceasta.
Bianca Rotari,
elevă în clasa a X-a „A”
******
Certați cu apa și săpunul
Fața, precum bine se știe, ne-o spălăm în fiecare dimineață, iar picioarele — în fiecare seară. Mâinile le curățăm înainte de micul dejun, prânz și cină. Corpul, dacă dispunem de duș sau cadă de baie, ni-l îmbăiem zilnic, în cel mai rău caz o dată sau de două ori pe săptămână.
Cel puțin așa procedează omul curat, îngrijit, ordonat, disciplinat. Înainte de a ieși din casă, acesta se mai și parfumează puțin, ca să miroase plăcut de la el. Din păcate, avem în societate și oameni murdari, neîngrijiți, neordonați, care umblă soioși, nepieptănați, nebărbieriți, cu hainele boțite, cu încălțămintea nelustruită. Pe aceștia îi spală mâțele sau ploile, care cad tot mai rar și mai rar pe plaiul nostru moldovenesc.
O adevărată catastrofă pentru transportul în comun reprezintă boschetarii și vagabonzii, mai ales cei în vârstă. Sfădiți cu apa și săpunul, pieptenele și parfumul, ei răspândesc în jur un miros puturos de urină, de la care îți vine să vomiți. Cum numai acea „aromă” ajunge la nările conducătorului auto, șoferul oprește mijlocul de transport și-l dă pe nespălat jos, spre marea bucurie și satisfacție a celorlalți pasageri, căci a călători cu o asemenea persoană în transportul obștesc constituie un adevărat chin sau, dacă vreți, o tortură greu de suportat.
Într-o zi, urcându-se în microbuzul de pe ruta nr. 7, un tip care a uitat când s-a spălat ultima oară s-a scărpinat în cap până a ajuns la destinație. M-aș mira să nu fi fost purtător de lindini și păduchi. Acum imaginați-vă următorul tablou: te cobori din microbuz spălat, pieptănat, călcat, parfumat, cu încălțămintea lustruită și plin de păduchii celui pe care l-ai avut de vecin pe scaun sau pe bancă. Impresionant, nu?!
Adriana Covalciuc,
elevă în clasa a X-a „A”
