Circa 800 mii de lei s-au alocat conform deciziei Consiliului raional pentru renovarea mobilierului cantinelor din mai multe școli din raion. Ghenadie Donos, șeful Direcției Învățământ, a comunicat că a fost lansat un concurs de oferte de prețuri și procurat mobilier în valoare de peste 450 mii de lei.
Mobila a fost distribuită în mare parte școlilor din sate și comune. “În anul curent urmează să valorificăm restul sumei”, a menționat domnul Donos pentru Observatorul de Nord. Până la acest moment, au beneficiat de seturi de mobilă instituția școlară din Visoca (12 seturi), Holoșnița (6), Șolcani (15), Bădiceni (10), Zastânca (6), Tătărăuca Veche (15), Vasilcău (20), Vărăncău (15), Vădeni (10), LT “P.Rareș” din Soroca (45).
La Gimnaziul din Zastânca învață 103 copii. Aceștia iau masa la cantina școlii, care din anii ’80 până în prezent nu a fost reparată decât doar parțial, precum și nu au fost înoite utilajele și vasele din care se prepară mâncarea și sunt alimentați copiii.
Directoarea Gimnaziului, doamna Tatiana Perciun, ne spune că o parte din mobilier a fost procurat din resursele instituției. “Mobilierul pentru cantină era învechit. Pe viitor ne dorim ca să schimbăm mobila din clase. Ar mai fi necesar inventar tehnologic, cum ar fi plite de gaz sau veselă”.
La o masă se pot alimenta în jur de 6 persoane. Copiii sunt mulțumiți de noile condiții.
Doamna Perciun a precizat că s-ar face mai multe schimbări în școală, dacă numărul de elevi ar fi mai mare și respectiv bugetul școlii.
Pe de altă parte, Ghenadie Donos afirmă că potrivit deciziei Consiliului raional din 2015, toți directorii sunt obligați să asigure condiții de alimentare pentru toți elevii. “În total, avem în raion 1200 de elevi pentru care este nevoie 2 mln. 300 mii lei pentru alimentație. Elevii din ciclul primar sunt alimentați din bugetul statului. Ne-am dori să facem același lucru pentru copiii din ciclul gimnazial, mai ales că programul școlar uneori durează până la orele 15.00 -16.00 și apoi sunt transportați cu autobuzul spre casă”.
În unele sate, cum ar fi Șolcani, au fost găsite surse din bugetul școlii pentru alimentarea elevilor din Băxani. “În cazul altor școli, suma este mai mare și nu poate fi acoperită doar în acest mod”, a spus Donos.
La întrebarea care sunt școlile care urmează să beneficieze de suport în anul curent, domnul Donos ne-a comunicat că „noi avem mai multe demersuri din partea directorilor. În unele școli potrivit priorităților este nevoie de reparații în sălile de sport, în altele, de schimbarea acoperișurilor. Există școli care au rămas în umbră și noi ne-am condus după acest criteriu”, a precizat specialistul.
Circa 10% de elevi din ciclul gimnazial sunt alimentați. “La moment se lucrează asupra cadrului legal privind modificarea hotărârii de Guvern care se referă la alimentarea copiilor din familii social vulnerabile, unde urmează să fie indicat faptul că pot fi alimentați și copiii transportați și cei cu cerințe speciale, iar resursele financiare vor fi asigurate de către Consiliul raional”, a declarat șeful Direcției de Învățământ.
Până în prezent au fost procurate 154 de seturi de mobilă pentru 10 instituții de învățământ din raionul Soroca.