Moarte învăluită în mister. O tânără studentă, găsită fără suflare într-un apartament

0
4105

   Doliu la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. O studentă a anului II de studii, a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a trecut în neființă. “Întreaga comunitate academică a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău își exprimă profunda îndurerare în legătură cu trecerea subită în neființă a Elenei Cojocaru”, se arată într-un mesaj postat pe rețelele sociale, scrie stiri.md.

Marți, 4 aprilie, pulsmedia.md  scria că O tânără, care își face studiile la Universitatea Pedagocică de Stat „Ion Creangă”, a murit în condiții încă neclare. Tragedia a avut loc ieri, 3 Aprilie, într-un apartament de pe strada Bogdan Voievod, din sectorul Rîșcani, din sectorul Rîșcani al capitalei. Cu o zi înainte de deces ar fi mâncat kebab și a băut bere, iar în data de 29 Martie aceasta și-ar fi injectat acid hialuronic în buze, susțin sursele PulsMedia.MD.

Victima s-a dovedit a fi o tânără în vârstă de 25 de ani a cărui cadavru a fost găsit ieri în locuință de către concubinul, cu care avea o relație de aproximativ 5 ani. Tot el a fost cel care a solicitat intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul.

Sursele apropiate anchetei au comunicat pentru PulsMedia.MD că iubitul fetei ar fi declarat că aceasta a revenit la Chișinău, la data de 2 Aprilie, după ce a fost în ospeție la sora sa. El ar fi întâlnit-o în sectorul Botanica, iar după ce au cumpărat kebab și bere s-au dus spre casă.

Fetei i s-ar fi făcut rău în aceeași seară, după primul pahar de bere servit. Pentru că tânăra nu se simțea bine și ca să-și amelioreze stare de sănătate, iubitul ei i-ar fi dat să administreze Eterosgel și Regidron.

În noaptea de 2 spre 3 Aprilie, fata ar fi avut frisoane, stări de vomă, inclusiv dureri abdominale și a adormit abia spre dimineață. A doua zi, în jurul orei 07:20, când tânărul s-a pornit la muncă, dânsa i-ar fi spus că se simte mai bine, dar oricum nu se va duce la Universitate.

Pe la amiază, în jurul orei 14:00, iubitul ei ar fi telefonat-o insisten, însă aceasta nu-i mai răspundea la apeluri, iar când el s-a întors acasă a găsit-o zăcând fără suflare în apartament.

Sursele noastre ne-au mai comunicat că în cadrul audierilor, iubitul fetei ar fi comunicat că Miercuri, 29 Martie, tânără și-ar fi făcut proceduri cu acid hialuronic în buze.

Medicul-legist venit la fața locului, după ce a examinat cadavrul, nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața acestuia. Cadavrul fetei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi supus mai multor expertize de laborator, în rezultatul cărora va fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

Oamenii legii cerecetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.

Foto: Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedent„Sărbătoarea de Paști – sărbătoarea copilăriei”
Articolul următorAgenția Servicii Publice a prezentat noul model de pașaport al cetățeanului Republicii Moldova
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.