Microbuzul care a schimbat viaţa copiilor din Donici

0
127

În toamna anului trecut guvernul României, țară membră a Uniunii Europene, a donat Republicii Moldova 100 de microbuze școlare destinate gimnaziilor şi liceelor din țară, în valoare de 3 milioane de euro. Zece dintre ele au ajuns în raionul Orhei, raion cu cel mai mare număr de elevi care trebuie transportați.

Unul dintre microbuzele școlare a fost oferit și școlii din satul Camencea din acest raion, unde își fac studiile peste 160 de elevi dintre care aproximativ 70 vin din două sate vecine. O mare parte din ei au fost transferați aici anul trecut din satul Donici, după ce școala din această localitate a fost închisă din lipsă de elevi. Ministerul Educației pusese anterior la dispoziția școlii un autobuz școlar pentru transportul elevilor la școala din Camencea care însă era vechi și nu avea nici măcar sistem de încălzire. Microbuzul nou este însă mult mai confortabil și pe placul elevilor.

Până acum veneam la școală cu autobuzul vechi. Dar acum ne-a adus un autobuz atât de frumos. Ne este foarte confortabil în el.”

”Ne place cu microbuzul acesta acum, e mult mai bine. Ne simțim confortabil. Câteodată facem gălăgie și domnul șofer spune că ne va da jos”. Ne declară în drum spre casă câteva eleve mai vorbărețe din clasele primare.

Tot îi bun, dar cu drumurile astea vom strica mașinile” ne spune șoferul Grigore Pantelei, care conduce cu grijă cei trei kilometri, prima tură de elevi, spre Donici. ”Am trei grafice de dimineață de la Donici și unul de la Pocșești. Oră fixă la fiecare. Copiii sunt împărțiți pe grupe. Cel mai greu este să merg cu cei mici, pentru că fac gălăgie. Azi sunt cuminți pentru că sunteți dumneavoastră”.

Închiderea școlii din satul Donici, cu o capacitate de aproape 200 de elevi, dar care a ajuns să numere aproximativ 50 de elevi, a generat anul trecut, un val de nemulțumiri din partea mai multor părinți. Microbuzul oferă însă condiții adecvate de transportare a elevilor la școala din Camencea, unde copiii au condiții normale de studii, ne-a mărturisit primarul satului Donici, Vera Căruntu.

Vera CĂRUNTU, primar s. Donici (foto: Aurel Obreja)

”Atunci când a fost comasată școala aveam mari probleme cu autobuzul, era foarte vechi și nu se încălzea, am făcut o solicitare către consiliul raional. Ne-a fost foarte binevenită donația din partea Guvernului României. Le mulțumim că a schimbat total condițiile de deplasare a copiilor. Avem probleme cu drumurile dar sperăm să se rezolve. Am făcut o solicitare la Ministerul Transporturilor” a declarat primarul satului Donici, Vera Căruntu.

Satul Pocșești, situat la 9 kilometri distanță de Camencea, nu are școală de peste 20 de ani, așa încât și copiii din această localitate sunt înscriși la Gimnaziul din Camencea. Până la apariția microbuzului școlar, elevii din Pocșești ajungeau la școală și înapoi cu autobuzul de rută Donici –Orhei. Pentru a-l prinde, erau nevoiți să se trezească cu două ore mai devreme și să renunțe la ultima lecție.

 

Nina TULBURE, directoare şcolii din s. Camencea (foto: Aurel Obreja) s. Donici (foto: Aurel Obreja)

”Copiii pe atunci erau nevoiți să fie sculați dimineața la 5:30 ca să reușească la autobuzul de rută Orhei- Donici, ajungeau la școală la ora 7 dimineața. Trebuiau să aștepte o ora și 15 minute până la începerea orelor. La amiază, ultima oră trebuia abandonată pentru a junge din nou la autobuz” ne-a declarat directorul instituției Nina Tulbure.

Nu este însă și cazul lui Cristian Oșovschi elev în clasa a 9-a, și unul dintre instrumentiștii Tarafului ce duce faima școlii din Camencea în întreaga țară.

Cu prețul celor 9 kilometri parcurși pe jos până acasă, conștiincios și responsabil, cum este caracterzat de profesori, Cristian nu a renunțat niciodată la ultima lecție.

Când dormeam mai mult sau mă leneveam, trebuia să vin pe jos la școală. Aproape în fiecare zi mă duceam înapoi acasă tot pe jos, deoarece aveam șase lecții iar microbuzul de rută venea la ora 12:00, și nu reușeam. La 6:15 ieșeam din casă ca să reușesc la autobuz. Acum însă mă trezesc la ora 7:30 iar din casă ies la ora 8:00” ne-a mărturisit Cristian.

Pe lângă pasiunea pentru muzică, moștenită de la tatăl său, Cristian este interesat și de cioplitul în lemn. Chiar dacă e ultima lecție în orar, nu a lipsit de la ea niciodată, ne-a confirmat profesorul de educație tehnologică Gheorghe Panaite.

La fel cum s-a întâmplat în satul Camencea, celelalte 99 de microbuze școlare au rezolvat probleme similare în alte localități din Republica Moldova.

Amintim că în toamna anului trecut, guvernul României a donat Republicii Moldova 100 de microbuze școlare în valoare de 3 milioane de euro. Cele mai multe, zece din ele au ajuns în Orhei, raion cu cel mai mare număr de elevi care trebuie transportați.

Microbuzele școlare la fel ca și alte donații venite din partea României se înscriu în asistența pe care Uniunea Europeană o oferă Republicii Moldova, prin intermediul statelor membre, susține expertul Asociației pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru.

 

Victoria BUCĂTARU, expert Asociaţia pentru Politică Externă (foto: Aurel Obreja)

”Au fost acordate automobile care vor fi folosite de instituțiile școlare. În afara de aceasta s-a investit mult în crearea gazoductului Iași-Ungheni care va contribui la descreșterea dependenței pe care o are Republica Moldova de Federația Rusă în domeniul energetic, proiect în care România și-a adus aportul atât ca și stat independent în cadrul Uniunii Europene dar au fost introduși bani și prin filiera tranfrontalieră acordați de către Uniunea Europeană.”

Potrivit datelor centralizate de Cancelaria de Stat din 2010 până în 2014, asistența financiară din partea Uniunii Europene pentru Republica Molodva a fost de aproape 466 milioane de euro. Printre statele UE, România se plasează cu cele mai mari sume alocate în aceeași perioadă, peste 100 de milioane de euro.

Autor: Ina Guțu


Reportaj video realizat de Ina Guţu, în cadrul proiectului Moldova+ (imagine: Aurel Obreja)


Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.


Articolul precedentCum sorocenii descoperă Uniunea Europeană
Articolul următorFructul care te face milionar
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.