Mesaje din diasporă: Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara ta…

0
699

Mulți dintre conaționalii din diasporă duc dorul Țării, casei părintești, familiei… și a mâncării de acasă. Unii încearcă să o prepare și promoveze acolo, dar gustul de acasă nu se repetă peste mări și țări. Noi i-am întrebat pe câțiva dintre cei plecați în străinătate de care mâncare duc dorul, și iată ce ne-au spus.

Amalia Volnițchi, Italia:
Eh când este vorba de casă, și mai ales de mâncare, mi se face gura apă… Aș mânca și acum o plăcințică, o sărmăluță, un colțunaș… De tot îmi este dor, dar cel mai mult de mămăligă. Și o pregătesc foarte des. Îmi amintește mult de copilărie, de Crăciunul de acasă. Îi simt și acum gustul. Îi văd culoarea cea galbenă. Țin minte cum iarna, prin zăpadă mă duceam în bașcă, unde părinții țineau sacii cu făina de porumb și de grâu, cerneam făina. Îmi plăcea mult să mă duc în cuibar să strâng ouăle proaspete pentru scrob, îmi plăcea să iau smântâna proaspătă de pe urciorașe, să topesc jumările, să scot brânza de vacă din strecătoare, și să mă cobor în beci după brânză de oaie, o ținea mama într-o putinică de lemn. Ei și ultima procedură, după ce mama răsturna mămăliguța, îmi plăcea să torn laptele și să pun ceaunul din nou la foc, căci tare gustoasă mai era mămăliga cea de pe ceaun. Iarna se făcea pe plita din sobă, vara la cuptoraș afară. Când se tăia iarna porcul, toți ne adunam la mămăliguța cu friptură, la pește cu mujdei. Era totul gustos și natural!!! Bun gust și frumoase amintiri!!! Fug să pun apa la fiert, căci mi-a venit pofta. Eh casă, dulce casă…

Larisa Zabulica, Grecia:
Întotdeauna ne e dor de sarmale. Le făceau bunicile noastre. Uneori serveam la biserică când cineva le aducea de sufletul cuiva plecat la Ceruri. Cu emoție deosebită îmi amintesc cum participam la făcut sarmale, când se făcea clacă cu vecinele pentru a umplea oalele la vreo nuntă sau cumătrie, ritual frumos la care se spuneau istorii hazlii sau anecdote… Uneori chiar și la înmormântare se glumea la acest proces ( vorba versului: Moldovenii când se strâng/ Și-n petreceri se avântă, / La un colț de masă plâng, / La alt colț de masă cântă …). Aici, în Grecia, se servesc pe la recepțiile Ambasadei, pe la diferite evenimente culturale, socotindu-se bucatele noastre naționale. Mai ales cu varză murată. Chiar avem un specialist în această mâncare, proprietara unei taverne, care ne asigură cu sarmale în oale autentice când este vreun eveniment. E vorba de Liuda și Dumitru Vizir cu taverna lor “Bingo grill”. Le pregătesc și eu la sărbătorile de Crăciun și de Paști neapărat și chiar și la alte sărbători de familie.

Natalia Pșenicinii, Irlanda:
Nu aș putea să zic că îmi este dor de un fel anume de mâncare, probabil e mulțumită exporturilor și importurilor dezvoltate, datorită cărora sortimentul de produse, din magazinele specifice estului European, ne satisface dorul produselor și bucatelor de acasă, inclusiv celor provenite din Republica Moldova. Dar, este un mare DAR… nici un produs nu poate înlocui gustul bucatelor gătite de mama acasă. Acel gust de acasă, al mămăliguței cu friptură sau plăcintele din cuptor, care te duc cu gândul la dragostea părintească, liniștea și pacea interioară, atmosfera caldă de acasă, în sânul familiei… cred că acesta este dorul cel mai mare, cel puțin, așa este pentru mine.

Vadim Badea, Marea Britanie: Îmi este dor și de o zeamă de casă cu tăieței de casă, așa cum se face la noi, și cu carne din ocol, nu astea împlute cu apă și aer, etc! Mie dor de o mămăligă cu brânza și smântână și cu un pește din iazurile noastre! De o babă neagră scoasă din cuptor caldă! Și de însuși atmosfera cea de acasă mie dor cel mai tare! Timpurile când toți se grămădeau la o masă și cu un ulcior de vin de anul acesta se lungea sărbătoarea.

Ina Munteanu, Franța:
La momentul de față este tot accesibil aici și cam nu ducem dorul de nimic. Nu mai e timpul cela când am venit acum 20 de ani și așteptai cu nerăbdare un colet din Moldova și erai dorit de ceva, acum sunt o sumedenie de magazine moldovenești, românești sau rusești, și sincer e mai convenabil să procurăm de aici decât să primim un colet de la Moldova, așa că nu mii dor de nimic.

Inăssa Sîrghi, Germania:
Bucatele tradiționale, sigur că vor rămîne pe primul loc, oriunde am pleca în lume. Așa dar, mi-e dor de mămăliga cu pește și mujdei, o mîncare, care ne aduna pe toată familia la o masă rotundă, pentru a mînca și a asculta povețele părinților, buneilor… Îmi mai este dor de toate fructele și legumele proaspete din grădină. Gustul lor autentic este încărcat cu energia pămîntului unde am crescut. Acestei energii îi duc lipsa cel mai mult…

Lucia Bartkiene-Andrievschi, Lituania:
Bunica Ana Isac din Drepcăuți, Lipcani făcea mălai dulce și alivanca. În Vilnius am aflat că aceste dulciuri se făceau numai la nordul Moldovei. Bunica Parascheva din Cosăuți, Soroca, făcea plăcinte cu varză și brânză. Cea mai bună mâncare. Cineva din Vilnius m-a întrebat: ce mâncați voi acolo, că sunteți atât de frumoase?

Vlada Ursachi, Marea Britanie:
Cred că sunt mai multe feluri de bucate de care mi-e dor, pentru că bucatele din familie au valoare sentimentală și persoanele care le pregăteau la fel. Bunica este persoana care reprezintă mâncarea de acasă și orice nu e făcut de ea, nu e la fel de gustos. O pasiune aparte am pentru turtele cu mac, pe care le-am descoperit la o vârstă târzie la masa de pomenire de după o înmormântare (era în perioada postului). Am rămas plăcut surprinsă de gustul lor și am întrebat-o pe bunica ce-s astea de-s atât de bune. Bunica a răspuns fără prea mult entuziasm – turte cu mac, dacă îți plac îți pot face și eu și de atunci a rămas desertul pe care bunica îl face ori de câte ori i-l cer, doar pentru mine. Mai sunt câteva feluri de mâncare pe care le-am descoperit la puținele mese de pomenire la câte am luat parte în perioada copilăriei, una este Coliva, cealaltă este un fel de terci dulce din orez de obicei servit cu stafide (îmi scapă numele) sunt extrem de bune și cu regret constat ca nu sunt populare deloc în mâncărurile pe care le servim zi de zi.

Liliana Railean, Germania:
Îmi plac mult cornuleți cu vișină, mama le mai umplea cu nucă în combinație cu “povidlă”. Erau pregătiți ca desert cu întreaga familie, unul scurgea vișina de suc, celălalt pregătea nuca. Aluatul sub forma de cerc era împărțit în mai multe părți triunghiulare (aluatul cel rotunde mi se asociază cu familia și cu poporul). Cu cât suntem mai mulți în familie, în țară, cu atât cornuleții sunt mai mulți, cu cât mai puțini (a decedat tata în timpul COVID-ului, într-o saptamână sora lui, care era iscusită în deserturi, în casa mare unde era răcoare era “locul sfânt” unde dânsa păstra gustoșeniile), populația Moldovei scade și îmbătrânește din cauza migrării în masă.

Anișoara Racz-Sochirca, Italia:
Mie îmi lipsesc locurile natale unde am copilărit, municipiul Soroca unde am activat 24 de ani și oamenii harnici și dragi. Mâncarea o pregătesc eu, de-aceea nu-mi lipsește NIMIC, mulțumesc lui DUMNEZEU! Oriunde am muncit în afară, am căutat să-mi pun într-o LUMINĂ clară PATRIA în diverse moduri, unul dintre care este măiestria bucătăriei moldovenești (sorocene). În privința aceasta m-am impus de fiecare dată, dar foarte subtil. Când intram într-o casă să muncesc, mi se impunea să pregătesc mâncare italiană. Eram întru totul de-acord, dar numai pentru persoana asistată, eu cerând libertatea de a-mi pregăti mâncarea mea. La o doamnă am lucrat timp de 7 ani și din prima zi mi-a spus-o prompt că vrea mâncare italiană sa-i gătesc și i-am răspuns afirmativ, iar mie mi-am așezat un platou cu mâncare de-acasă și mâncam cu atâta plăcere. Trăgând cu coada ochiului m-a întrebat ce mănânc (ei îi pregătisem paste cu suc de roșii, eu mâncăm pârjoale, sarmale și alte bunătăți aduse de-acasă, căci era sărbătoarea de Paști – Învierea Domnului nostru Isus Hristos). Cam timidă, dar mi-a zis că vrea și ea să mănânce ca mine. Și, din acea zi am mâncat doar ce doream eu. Am servit mulți italieni, români, ucraineni, alte nații, mâncare moldovenească și toți au rămas surprins plăcut de bucătăria noastră. La început când am venit în Italia am lucrat într-un sat din provincia Pordenone cu doar 13 case. Acolo toate sărbătorile se făceau în piața satului, căci erau și rude între ei. La sărbătoarea satului fiecare aducea câte ceva de mâncare și eu mi-am arătat dorința că vreau să pregătesc și eu ceva din bucătăria moldovenească. Când stăteau toți la masă și savuram din bunătăți, deodată aud bătând din palme și exclamând: “Complimenti”, în traducere felicitări. La început nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Acolo erau rude de-a lor din Franța, Germania, Canada… și unul din ei a întrebat ce fel de mâncăruri sunt acestea și din ce țară provin… Le-am zis că sunt sarmale, biscuiți (turte) și chifle cu pătrunjel și usturoi (balabuște). Cineva a întrebat, dar unde se află Moldova, un domn din Franța a zis ca e o țărișoară mica între România și Ucraina. N-am ezitat nici o clipă să le spun ca Moldova NU este țară și că teritoriul prin pactul stalinist-hitlerist Molotov- Ribbentrop a fost rupt de la Țara-Mamă – România. Vă sugerez să vă uitați pe pagina mea de Facebook în albumul “La Restaurantul familiei” în care veți vedea doar unele din bucatele pregătite în pribegie. La început îmi lipsea foarte mult brânză de vaci și cea de oi. Acum o pot cumpăra de la magazinele românești (…și cel moldovenesc), sau cumpăr lapte și iaurt la reducere și pregătesc singură brânză.

Ina Gorpin, Turcia
De fiecare dată când vin acasă, meniul este același: clătitele, hrișca și sarmalele mamei, tocănița din legume coapte la grătar și pilaful uzbek gătit de tata, cartofii la tavă și mămăliga cu pește prăjit și mujdei de la bunica. Este un meniu care a devenit tradiție în familia noastră și care are un miros de casă, liniște și fericire. De fiecare dată când gătesc eu aceste bucate, simt o îmbrățișare caldă a mamei, a tatălui, a bunicii, iar acest sentiment nu are preț!

Mădălina Gîncu, Marea Britanie:
Cel mai tare îmi este dor de plăcințelele bunicii mele. Atât de fericită eram atunci când intram în casă după o zi grea de școală și simțeam mirosul de plăcinte. Le înfulecam, țin minte eu, în timp ce bunelul îmi aducea un păhar de compot de caise.

Margareta Stroot-Donos, Elveția:
Mie îmi este dor și chiar caut mereu și peste tot (sunt gata să dau bani buni) legumele din grădina părinților mei, roșia aia care se rupe în două jumătăți, castravetele care strălucește la soare când e tăiat pe lungime. În rest nici n-am găsit și nici nu există “olivancă” ori “alivănci”. Mama mea ne făcea asta sâmbăta. Era simplu și tare bun.

Tatiana Mânăscurtă, Germania:
Chiar dacă acum găsim la magazine produse și din vest și din est, nimic nu se compară cu gustul de acasă și, cel mai probabil, datorită amintirilor pe care le avem alături de oamenii noștri dragi. De cele mai multe ori ne este dor de sărmăluțele moldovenești, borșul scăzut (kapusneak), zeama din cocoș și tăieței de casă, răcituri, biscuiți și prăjituri tradiționale (cornulețele cu dulceață de trandafir, cușma lui Guguță, minciunele, etc.). Exact după cum spune proverbul “Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea!”.

Greta Spinei, Germania:
Nicăieri nu-i ca acasă. Aceasta pot spune și despre mâncare. Când venim în vacanță, mâncăm pe săturate roșii, castraveți și ardei. Aici, în Germania, nu sunt așa aromate și gustoase. Pe lângă murături și dulceață, luam cu noi ardei pe care îi congelam ca să avem întreaga iarnă. La fel de bune sunt și fructele acasă, ele fiind crescute de tăticul meu cu dragoste pentru copii și nepoți. Și bineînțeles dulciurile, gustul copilării care ne alină dorul de casă și cei dragi.

Sergiu Seinic, Franța:
Vreau să va zic că dorul de casă, dorul de părinți, de soră și de frate este cel mai mare. Atunci când sun acasă și întreb de acei dragi, ce mai fac, cum cu sănătatea, cu viața și la urmă îmi zic poate ții dor de ceva, poate să-ți transmit ceva gătit de casă. Și desigur că parcă te-ai dori acuma în beciul cel părintesc ca în anii de studenție. Practic tot ce se transmite de acasă este bine venit și se așterne pe masa cu o plăcere deosebită. Desigur se așteaptă și acel pahar de vin făcut de cu dragoste de acei de-a acasă, un cheag de brânză și un cățel de usturoi. O murătură și un cocoșel cu două rânze. De ce cu două, când întreb de Mama, așa cocoșii noștri sunt de la Moldova. Un măr, o pară și o mică sacoșă cu miez de nucă, cu un miros de țară de meleag natal. Dar cel mai tare îmi este dor de casă, de-a colo de unde am plecat…


Articolul precedentSergiu Bejan a câștigat Cupa raionului Drochia la șah
Articolul următorDoctor Lucreția TROFIMOV: Cancerul de colon – maladia care atacă nu doar persoanele în vârstă / VIDEO
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.