Memorialul

0
109

Soroca este orașul cu două memorial-uri: unul în amintirea victimelor Afganistanului și al eroilor Războiului de pe Nistru. Al doilea e memorialul celor căzuți în al Doilea Război Mondial. Ambele sunt amplasate în centrul orașului, doar că undeva în preajma  memorialului sovietic zac osemintele unor ostași. Zic undeva, deoarece militarii au fost înmormântați într-un colț de parc.  În perioada sovietică în centrul parcului se afla statuia lui Lenin, în colț monumentul cu pricina și mai spre Nistru clădirea nefinisată a Catedralei Sfânta Paraschiva. Mai târziu, prin 1962 sau 1963, într-o noapte de octombrie Catedrala a fost aruncată în aer și pe locul ei s-a construit o estradă de vară.

Prin anii 1980 parcul a fost reconstruit, mai bine zis, o porțiune din parc a devenit piață în fața Primăriei. Monumentul ostașilor sovietici  și mormântul s-au pomenit în afara parcului. Întrucât puterea sovietică era ateistă prin definiție acest monument, cât și mormântul, nu au semnele creștinătății.  Dacă nu poartă aceste însemne, chiar și azi când comuniștii și socialiștii se declară creștini, locul cu pricina servește ca sursă de dezbinare și ură între cetățeni. Dovadă este și comemorarea sfârșitului celui de al Doilea Război  Mondial în Europa și a zilei Europei din acest an.

Conform canoanelor creștine în afara cimitirului se înmormântează sinucigașii și criminalii. E o blasfemie să organizăm concerte, petreceri pe osemintele unor ostași, indiferent de care parte a frontului au luptat.  Având în Soroca  o episcopie ortodoxă și 7 biserici, statistica oficială spune că peste 90 la sută sunt creștini ortodocși, ar fi cazul să se ia o atitudine. E timpul ca monumentul celor căzuți în al Doilea Război Mondial să fie plasat la memorialul central. Osemintele ostașilor, căzuți în lupte, să fie reînhumate creștinește și cu onoruri militare în cimitirul orășenesc.  Să comemorăm împreună eroii și victimele conflictelor militare. Cred că ar fi creștinește și un act demn de o societate  civilizată a secolului XXI. Dacă Primăria nu are mijloace financiare s-ar putea de organizat o chetă a bisericii și societății civile.


Articolul precedentTRIFĂUŢI — împărăţia căpşunelor aromate
Articolul următorCENTENAR: Prutul nu este hotar şi nu a fost niciodată!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.