Poliția vine cu noi precizări referitoare la accidentul rutier grav dintre Soroca și Cosăuți, în care astăzi dimineață un băiat de 16 ani a decedat. Ajunși la fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că, pasagerul, un adolescent de 15 ani, ar fi sustras pe ascuns cheia și apoi a răpit automobilul de marca Toyota RAV-4 din curtea casei unei rude, locuitor al municipiului Soroca.
Ulterior, împreună cu alți doi amici, un băiat de 16 ani și o fată de 15 ani, ambii locuitori ai municipiului Soroca, au decis să se plimbe pe traseu. Pe parcurs, băiatul de 15 ani a decis să-i permită amicului de 16 ani să conducă automobilul. În timpul conducerii, acesta nu a ținut cont de situația rutieră, ajungând pe o porțiune de drum neiluminat sub formă de curbă în pantă, nu a adaptat viteza care i-ar garanta siguranța în traficul rutier, având exces de viteză a pierdut controlul volanului, intrând într-o fâșie forestieră.
În consecință, mijlocul de transport s-a inversat tamponându-se într-un copac. În urma impactului, conducătorul mijlocului de transport în vârstă de 16 ani a decedat până la sosirea echipajului medical. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. În context, Poliția îndeamnă repetat părinții, să-și supravegheze copiii monitorizându-le activitățile permanent, pentru a-i proteja de eventuale pericole!
sursa: politia.md
Accident rutier grav în Soroca, un băiat de 16 ani a decedat