Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis, printr-o Hotărâre a sa că, începând cu 1 septembrie, „personalul didactic, nedidactic, studenții și vizitatorii, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu, vor fi obligați să poarte măști de protecție în toate spațiile închise din cadrul instituției de învățământ”. Masca trebuie să acopere gura și nasul.
Pe de altă parte, intrările și ieșirile grupurilor de elevi sau studenți din instituție vor fi eșalonate cu decalaj de 15-20 de minute, pentru a evita aglomerările.
De asemenea, este specificată diminuarea timpului alocat orelor de curs. Se mai recomandă reducerea numărului de ore petrecute de elevi și studenți în cadrul instituției; amânarea și anularea activităților care îi reunesc pe copii din diferite clase; organizarea evenimentelor sportive, culturale, precum și a activităților extrașcolare în perioada cu risc sporit de infectare; organizarea lecțiilor de educație fizică în aer liber, cu excepția condițiilor meteorologice nefavorabile.