Cei care o cunosc spun că este dârză și muncitoare. Își face lucrul cu dragoste și se atârnă cu respect față de fiecare client care îi pășește pragul atelierului de reparație a îmbrăcămintei. Doamna Maria Procopii activează în atelierul pe care l-a pus pe roate cu 21 de ani în urmă. Datorită abilității căpătate încă din copilărie de a meșteri haine niciodată nu a dus lipsă de lucru și nu duce nici acum, la anii frumoși pe care îi are. “Am o deosebită satisfacție atunci când lumea îmi spune de foarte multe ori mulțumesc”, ne spune doamna Maria, de baștină din satul Rublenița. Cu toate că a vizitat țări precum Polonia, Spania, Rusia, România, India, iar ultima sa călătorie a inclus nouă țări europene, inima i se trage mereu acasă, la Soroca. Chiar de la primele apariții, doamna Maria ne-a spus că este abonată la ziarul “Observatorul de Nord”. “Este o obișnuință pentru mine ca în fiecare zi de vineri să-l am în mâini și să îl citesc. Îmi place foarte mult tot ceea ce faceți și nu voi renunța la acest obicei”, ne împărtășește meșterița, care ne-a răspuns cu bunăvoință la câteva întrebări.
− Povestiți-ne puțin despre familia din care proveniți?
− Satul Rublenița, raionul Soroca, este baștina mea. M-am născut într-o familie de țărani. Tata a fost invalid de gradul I, după al Doilea Război Mondial. Încă din anii de școală eram un copil activ și mă implicam în comsomol sau partid, căci astfel căpătai un loc sub soare. Apoi am activat mulți ani în domeniul alimentării publice, însă când am trecut la alt model de economie a statului am rămas fără serviciu. Ceea ce m-a salvat în acea situație a fost hobby-ul pe care îl am încă din copilărie, și anume prefacerea hainelor. În anii ‘50 am trăit o vreme grea și croiam haine din cele vechi, care aparțineau surorii sau fratelui. În acest fel am deprins mânuirea aceasta de a readuce lucrurilor vechi un suflu nou. Când am rămas fără serviciu, această îndeletnicire mi-a adus o bucată de pâine. Am doi copii, șase nepoți și un strănepot și, cu părere de rău, sunt plecați toți peste hotare. Am mare regret în suflet la acest capitol… Eu nu vreau să plec. Îmi iubesc poporul, munca, faptul că aduc oamenilor satisfacție prin munca mea. Merg la copiii mei în Spania, dar revin mereu cu drag acasă. Ador Nistrul, acest plai… sunt o româncă adevărată.
În domeniul alimentării publice am lucrat toată viața. Ultimii 21 de ani lucrez în cadrul acestui atelier. Am activat în calitate de membru al Organizației Veteranilor din oraș, însă am obstacole, pentru că la lucru sunt ocupată și nu pot acorda multă atenție lucrului obștesc. Sunt necesară în mare parte la atelier. Sunt veteran al muncii de 8 ani și, având această ocupație, sunt foarte încărcată.
− Care sunt principiile după care vă conduceți în afacerea Dvs.?
− În primul rând, trebuie să îți fie drag domeniul pe care l-ai ales și atunci obstacolele pe care le întâlnești le pășești mai ușor, pentru că ai un scop. Trebuie să ai la început o sumă de bani, oricât de mică ar fi ea, căci orice afacere este costisitoare. Din acești bani trebuie să procuri utilaj, încăpere, să achiți salarii și să găsești persoane dedicate. La atelierul nostru facem reparație la diverse articole din piele, le vopsim, coasem draperii și huse pentru automobil, prestăm un spectru larg de servicii pe care le îndeplinim cu multă dragoste și cu un puternic simț al datoriei.
− Cum reușiți să vă mențineți în formă în fiecare zi?
− Să vă spun sincer, sunt o persoană care din copilărie am avut grijă de interiorul și exteriorul meu. Am citit foarte mult, am lucrat asupra mea, am iubit să învăț bine, să dansez, să cânt și până în prezent nu simt vârsta și starea materială grea din țară, consider că lumea trăiește la noi bine. Noi avem multe mofturi, cum ar fi să mâncăm bine, ceea ce ne face rău. Dacă veți consuma mai multe fructe și legume, veți arăta la vârsta mea ca mine (zâmbește), veți avea sănătate și dispoziție bună. Nu trebuie să fiți pesimiști. Optimismul îți lungește viața, te face vesel, împlinit, în pofida greutăților. Am avut în această viață foarte multe obstacole de îndurat, și cea familiară nu a fost una dulce. Viața însă o simt și o văd frumoasă, necesară și trebuie trăită din plin! Printre altele, am obiceiul, pe lângă alimentație sănătoasă, să fac gimnastică în fiecare zi. Multe femei mă întreabă cum reușesc, dar eu le spun: ar fi bine să lucrezi mult, să ai în suflet dureri și să mănânci rău, adică cu măsură. Curățenia fizică și sufletească contează cel mai mult.
− Avem persoane în etate active în Soroca?
− Da, însă o parte se eschivează de la lucrul obștesc. Sunt persoane care au plăcerea să fie de ajutor cuiva, cu un sfat sau susținere materială, o vizită sau o vorbă bună.
− Ce impedimente întâlnesc persoanele în etate în realizarea dorinței lor de a se emancipa?
− În societatea noastră sunt persoane care au puține cunoștințe, nu pot face diferența dintre bine și rău, fac alegeri greșite și de la aceasta suferă toată societatea. Dacă am fi mai prietenoși, mai deschiși și apropiați ar fi altfel. La această vârstă, când ești singuratic, mai greu te implici și ești susținut. Rudele se îndepărtează… Copiii pleacă de lângă noi. În aceste cazuri trebuie să fii îndrăzneț și hotărât, ca să îți găsești locul unde te simți bine și să te bucuri dacă ești înconjurat de oameni care gândesc la fel și te înțeleg.
Pentru că am acest atelier și un venit stabil, nu aș putea fi o pildă pentru toată lumea. Mulți dintre bătrâni au o pensie mizerabilă. Personal am lucrat mereu la două locuri de muncă sau chiar trei.
Pe lângă ceea ce făceam în calitate de inspector, inspector superior și apoi șef de cadre, am lucrat în paralel pentru ca copiii mei să fie îmbrăcați și sătui. Mă bucur că m-am putut orienta în viață și să găsesc cu ce să mă ocup. Am avut mai multe ocazii să plec peste hotare, dar am ales să rămân în țara mea. Este important să ne găsim rostul, să căutăm în interiorul nostru capacitățile de care dispunem ca să ieșim din orice încurcătură. Toată viața am fost în căutare, ca să ajung să am o bucată de pâine pe masă.
− Mulțumim pentru interviu.
