Doctorul în științe istorice Maria Gogu are aproape 18 ani de activitate la Agenția Națională a Arhivelor. Iar pasiunea față de trecut a început de acasă, din sătucul de pe malul Nistrului, atunci când Maria, fiica Ecaterinei și a lui Mihail Gogu din satul Nimereuca, raionul Soroca, începuse să cerceteze și lumea de mai departe, atât ca timp, cât și ca distanță.
În prezent, Maria Gogu este șefa Direcției generale Arhiva Națională de la Agenția Națională a Arhivelor. A cercetat ani în șir represiunile staliniste din Basarabia, a cules zeci de mărturii ale deportaților și cunoaște multe istorii triste ale conaționalilor noștri duși fără nici o vină în Gulag. În arhivă se simte ca la străbunica, unde stătea adesea în copilăria ei.
“Eu de acasă, copil fiind, îmi plăcea foarte mult să stau pe la străbunica. Chiar am crescut mai mult acolo, pentru că mama mea era la serviciu, adică eram atrasă de ceva mai vechi, dacă pot să spun așa. Ulterior, când am început să cresc, tatăl meu îmi dădea cărți cu oamenii iluștri ai Greciei, cu Plutarh, și îmi spunea că tu ai să fii arheolog. Și eu cumva și din acest motiv cred că m-am dus la Facultatea de Istorie, pentru că îmi explica că o să mergi să faci săpături, o să găsești lucruri interesante, o să vezi toată lumea. Și așa s-a întâmplat că eu m-am făcut arhivist. Poate că nu sap în pământ, dar sap cumva în documente, pentru că se găsesc lucruri interesante. Sora mea, de exemplu, este medic veterinar și eu îi spun că tu poți să tratezi pisicuțe și cățeluși. Eu ce pot să fac? Să caut prin hârtii? Dar cu timpul am înțeles că pot să tratez suflete. De exemplu, foarte multă lume care nu cunoaște nimic despre istoria familiei sale vine la noi și noi putem să găsim, de exemplu, cine a fost bunelul său, ori străbunicul. Și ei se duc de aici atât de bucuroși, căci avem foarte multe astfel de situații. Atunci eu rămân satisfăcută și îmi dau seama că, uite, acasă a mers un suflet cumva împlinit, căci a găsit niște documente care le sunt foarte importante. Încet, încet am început să îndrăgesc și mai mult profesia de arhivist. Trebuie să spun că la început noi am avut câteva cursuri de arhivistică la Facultate, dar nu erau atât de aprofundate în acest domeniu. Dar odată ce am venit la arhivă, am început să îndrăgesc mai mult munca aici și parcă îmi pare că pe zi ce trece sunt mai mult legată de arhivă și mă identific cu această instituție. Chiar de multe ori am avut oportunități de a merge în alte instituții, iar familia mea îmi spune, tu nu o să pleci niciodată de la arhivă, pentru că tu deja ești acolo un fel de ai lor” ne povestește Maria Gogu.
Cu toate că cercetează dosarele din arhivă aduse aici de prin toată republica, tot mai tare îi tresare inima atunci când găsește ceva despre soroceni sau ținutul istoric al Sorocii.
“Istoria Sorocii o găsim din cele mai vechi timpuri aici, pentru că noi avem documente din secolul XV, cele mai vechi sunt și până în prezent, avem acte din toată Republica Moldova, dar cel mai des sunt întâlnite documentele până în 1944, pentru că deja din 1945 s-au creat arhivele raionale și deja toate documentele au fost transmise în arhivele raionale. Ce putem să găsim aici — de la moșii, la proprietari de moșii. Avem și planul orașului Soroca, vedem cum a crescut în timp, cum a fost inițial, cum s-a dezvoltat orașul Soroca. Sunt și fotografii. Sigur că Soroca, avându-l pe domnul Nicolae Bulat, a adunat cel mai bun material fotografic referitor la orașul de pe Nistru. Așa au fost timpurile, noi am trecut prin diferite regimuri și mai ales din perioada interbelică practic nu avem nimic. Noi chiar am lansat un proiect, “Chipuri basarabene” și i-am rugat toți cei care au fotografii cu familii din perioada interbelică să le aducă la arhivă. Noi le scanăm și le întoarcem fotografiile originale înapoi. Dar pentru ca generațiile viitoare să poată să vadă, pentru că arhiva este locul unde poate oricine să vină și să le vadă, bineînțeles că ele sunt prețioase pentru familie, dar și pentru istoria țării. Astfel oricine o să aibă posibilitatea să le cerceteze, să le valorifice așa cum ar face-o cercetătorii care vin în arhive” continuă ea.
Între timp ne prezintă o hartă a Sorocii, desenată de mână încă acum mai bine de 180 de ani. Aici se vede bine cetatea, Nistrul, hotarul cu moșia Bujorăucii, care pe atunci era localitate aparte și satul de după stâncă.
“Avem un plan al orașului Soroca din 1841. Este foarte colorat și păstrat foarte bine, e desenat, nu este scos la tipar. Și iată așa arăta orașul Soroca în secolul XIX. Iată, aici este Zastânca, alături erau vii și livezi. Un document care este foarte important, complex și cel mai interesant este faptul că nu toate județele au astfel de documente, noi suntem cumva printre cei norocoși. Deci, avem monografia Județul Soroca din 1942-1943, care a fost scrisă de către un grup de profesori din orașul Soroca. Această lucrare conține mai multe capitole, este vorba despre geografie fizică, economie, sunt și câteva elemente de folclor în această lucrare. Chiar sunt nominalizați cei care, pe domenii, vor veni cu informații pentru alcătuirea acestei monografii. Și este vorba despre doamna profesor Căpățână de la Liceul Tehnic, domnul profesor Constantinescu de la Gimnaziul de băieți “A.D. Xenopol”, profesorul Boncu de la Liceul Tehnic, la fel și doamna profesoară Dragomir. De întocmirea hărților este responsabil Constantinescu cu domnul Cotruță. Poate cineva dintre urmașii lor cunosc aceste detalii și vor fi interesați. Pot să vină să vadă lucrarea care este manuscris și pot să vadă chiar semnăturile originale ale acestora, așa cum erau făcute în 1943. De exemplu, putem să vedem la subcapitolul Industrie că noi am avut în județul Soroca fabrică de bere, care producea 90 de tone pe an, am avut 138 de fabrici de ulei. Aici se produceau 54 de vagoane de ulei rafinat, iar rafinăria era în comuna Otaci (astăzi orașul cu același nume — n.a.). De aici putem să aflăm foarte multe informații pe care nici noi nu le cunoașteam și nici părinții noștri nu ni le au spus. Și această monografie se încheie cu câteva lucrări folclorice care au fost culese de la oamenii în vârstă din localitate. În mare parte ele se referă la râul Nistru, la faptul că au scăpat de robia rusească de la 1812” ne zice femeia.
Rafturi pline cu dosare, sute și mii ordonate cu grijă, pentru un diletant parcă e mai ușor să găsești un ac într-o căpiță cu fân decât un document concret. Cu totul altfel este pentru colaboratorii Agenției Naționale a Arhivelor.
“De fapt, depozitul de arhivă este ca un orășel. Așa cum fiecare om are o adresă, aici fiecare rând are o străduță, deci noi avem la fiecare rând un număr inventar, adică cum ar fi la noi strada, scara și numărul apartamentului. Cam așa ne descurcăm noi, pentru că avem peste un milion și jumătate de dosare de arhivă. Dar fiecare dosar de arhivă poate conține un număr de la 200 la 250 de documente de arhivă.”
Și dacă pe timpuri arhiva era mai degrabă o fortăreață secretă, din care cu greu puteai afla informații importante despre cei refugiați în România de frica ororilor sovietice sau despre istoria instituțiilor noastre de până la 1944 (căci decenii la rând ni s-a indus ideea că aproape tot ce avem de sovietici a fost creat), în prezent este cu totul altfel.
“Odată cu venirea unei administrații tinere, care este și a unei echipe tinere, noi am înțeles că, de fapt, să ai un document și să-l păstrezi în depozit fără ca nimeni să nu îl vadă, practic, degeaba noi îl ținem în aceste depozite, important este ca acest document să fie valorificat. Și noi am început să aducem copiii, pentru că, știți cum e, tinerii de azi — politicienii de mâine, poate că o să înțeleagă rolul arhivelor, o să ne ofere mai multe finanțe ca să putem să construim și depozite mai performante și mai multe, ca să putem să aducem în aceste depozite cât mai multe documente valoroase pentru generațiile viitoare” conchide eroina noastră.
Și chiar dacă Maria Gogu are de ani buni domiciliul în Chișinău, nu uită de baștina sa, de Nimereuca, de Soroca. Nici de Soroca din prezent și nici de cea care așteaptă încă să fie descoperită prin arhive.
