Din an în an, în domeniul educației tot mai multe locuri rămân vacante. Deși mai puțini decât sunt așteptați, tinerii pedagogi revin în sate și în orașele din raioane pentru a contribui la educarea noilor generații de copii. În ajunul unui nou an școlar, ne-am propus să vă prezentăm câteva istorii ale pedagogilor din raionul Soroca, pentru a descoperi împreună motivele din care și-au ales această profesie și să vedem cum s-au adeverit așteptările lor profesionale, după ce au gustat din această “bucată de pâine” dulce-amăruie.
− Doamnă Mardici, ați absolvit instituția de învățământ din satul natal, Rublenița, în perioada în care era liceu. Ce preocupări aveați la școală și în timpul liber când erați elevă?
− Nu aveam prea multe preocupări în afara orelor. Știți cum e în sat, ajungi acasă după lecții, unde ai niște responsabilități. Părinții nu reușesc și trebuie să-i ajutăm. La școală îmi plăceau foarte mult obiectele pe care am dorit să le studiez și în continuare: biologia și geografia. Erau preferatele mele.
− Pasiunea pentru aceste discipline a venit în procesul de studiu pur și simplu sau și grație modului de predare a pedagogului?
− Disciplinele sunt foarte interesante, deoarece se referă la mediul înconjurător, natură, organism uman, climă etc. Totodată, și profesorii au avut un impact foarte mare, grație lor am îndrăgit aceste discipline. Aveam profesori foarte pregătiți, înțelegători.
− Pedagogia însă nu este prima profesie pentru care ați aplicat după absolvirea liceului. Mai întâi a fost colegiul de medicină. Amintiți-vă puțin perioada în care urma să alegi o profesie.
− Tatăl meu opta ca eu să devin asistentă medicală. El dorea să aibă medic în familie și de aceea am aplicat la Colegiul de Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău. Mama susținea alegerea mea. În familie însă mi s-a impus ideea că eu trebuie să devin medic și eu nu dădeam importanță că mie mi-e frică de sânge când îl văd, mi-e neplăcut mirosul de sânge.
− V-ați conformat totuși și v-ați înscris la medicină, spre bucuria tatei…
− Da. Tata era fericit și mă susținea ca eu să devin felcer-laborant.
− Cum erau primele zile la colegiul de medicină, unde ați aplicat din propria dorință?
− Era foarte interesant, eram foarte curioasă, aveam obiecte ce țin de organismul uman, de viață, aveam colegi noi, trebuia să ne cunoaștem între colegi. Era foarte mult de învățat. Multă teorie, dar asta nu era cel mai strașnic. Strașnic era la lecțiile practice. Chiar după două săptămâni de la începutul studiilor, ne-au dus la Spitalul Oncologic, unde ne-au demonstrat organe extirpate, glanda tiroidă ș.a. O săptămână după asta nu am putut mânca… Am înțeles atunci că această profesie nu este pentru mine.
− Cum ați revenit la discuția despre profesie și le-ați comunicat părinților decizia de a lăsa colegiul de medicină?
− I-am sunat tatălui să-i comunic că am decis să-mi retrag actele, tata era foarte dezamăgit. Mi-a spus că este împotrivă, eu însă am rămas cu decizia mea.
− N-ați mai aplicat în acel an la altă instituție de învățământ. Cu ce v-ați ocupat?
− M-am angajat la Fourchette, în calitate de vânzător-consultant în secția de detergenți și produse chimice. În anul care a urmat am depus dosarul la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, la pedagogie, unde am învățat cu frecvență redusă. Primul an în bază de contract, apoi, în baza mediei pentru învățătură, am trecut la buget.
− Credeți că este important să te oprești din drumul ales de alții pentru tine și să mergi pe cel pe care ți-l dorești tu? De ce?
− Da, este important. Sunt persoane care au absolvit anumite facultăți, au devenit specialiști, dar nu muncesc în domeniile în care au licență. Chiar și profesoara mea de anatomie, de la universitate, a absolvit medicina, dar nu a putut lucra pe specialitate din cauza imaginii și mirosului de sânge, dar a devenit profesoară. De ce trebuie să-mi pierd timpul în zadar, dacă pot aplica din start și absolvi cu bine o facultate care-mi place?
− Ce ar trebui să fie la baza alegerii viitoarei profesii, care, se presupune, ne va hrăni toată viața?
− Dorința proprie. Și salariul e important, dar atracția față de domeniul în care vrei să lucrezi contează mai mult.
− În ce dispoziție ar trebui să plece un om la muncă și cum se întâmplă în cazul tău?
− Trebuie să te duci la muncă cu sentimentul de satisfacție, și nu cu gândul că nu vrei să te duci și o faci de nevoie. Eu merg la serviciu cu satisfacție, cu drag, cu zâmbetul pe buze.
− Ce zic părinții acum?
− Sunt mândri de mine, inclusiv tata se mândrește că am absolvit facultatea și muncesc în pedagogie.
− Știu că le predați geografia și elevilor claselor absolvente de gimnaziu. Ce sfaturi le dați când vine vorba de alegerea viitoarei profesii?
− Îi îndemn să-și asculte propriile dorințe, să aplice la facultăți care le plac lor, ca să îndeplinească din plăcere munca pe care o vor face în fiecare zi.
− Dar pentru părinții absolvenților ce mesaj aveți în acest context?
− Părinții nu trebuie să pună presiune, dar să susțină alegerea copiilor lor. Unii părinți doresc foarte mult ca fiii și fiicele lor să devină ceea ce nu au devenit ei, să-și realizeze visele prin intermediul copiilor lor, asta este o problemă actuală. Mulți elevi, când îi întreb ce profesie își doresc, răspund, de exemplu, avocat. Când întreb: de ce?, îmi răspunde: tatăl așa vrea, el dorea să devină avocat și acum vrea ca eu să devin avocat.
− Să ne întoarcem la facultate. Cum au fost anii de studenție la facultatea pe care v-ați ales-o după bunul plac?
− Era mult mai liber, din punct de vedere emoțional, nu aveam de a face cu sângele. Eram liniștită că după absolvire voi putea lucra în acest domeniu și voi face față.
− Ce gânduri aveați când vi s-a înmânat diploma de absolvire a universității?
− Că am scăpat de lecții. Asta deoarece îmi creasem familia, apăruse copilul și era dificil să circul în perioada sesiunii.
− Timpul pe care pedagogul îl dedică lecțiilor și pregătirii pentru a doua zi nu întotdeauna se încadrează în opt ore de lucru. Cum vă împărțiți timpul pentru lecții, pregătiri, familie și treburile casei?
− Este o întrebare foarte actuală, deoarece avem foarte multe proiecte de realizat pentru a doua zi de muncă. Eu mă duc la muncă la ora 8.00. Până la amiază muncesc la ore. În drum spre casă, pe la ora 15.00, îmi iau copilul de la grădiniță și, pentru că mergem la pas, ajungem acasă la ora 16.00 aproximativ. Următoarele patru ore le dedic treburilor casnice și familiei, după care mă pregătesc pentru lecțiile de a doua zi, iar asta poate dura și până la ora 2.00 — 3.00 noaptea.
− Este remunerat pe potriva muncii depuse pedagogul începător?
− După noua lege a salarizării, am simțit majorarea salariului. În prima perioadă primeam cca 1500 lei, acum am salariul în jur de 3500 lei, care îmi ajunge să-mi asigur familia cu cele necesare. Subliniez, cu cele necesare, nu ca să ne permitem prea multe. Pentru munca noastră care, sigur, nu durează opt ore în zi, ar fi de dorit un salariu mai mare.
− Dacă ați avea puterea deciziei, ce ați schimba în domeniul educației?
− S-a implementat o nouă curriculă, pentru care sunt opinii și pro, și contra. Spre exemplu, contra sunt opiniile referitoare la note. Mulți părinți spun că copiii sunt discriminați și de aceea au fost înlăturate notele. Consider că nu este corect, noi când eram copii la fel erau note și nu era nicio discriminare. Eu cred că părinții prea se panichează. Ei trebuie să fie mai liniștiți, mai atenți la copil, la elev, apoi la profesor. Noi ne facem munca noastră. Eu le explic, le “rumeg” informația ca să o asimileze mai bine, dar dacă copilul nu vrea? Părintele nu înțelege asta și învinuiește profesorul, că profesorul nu l-a atras. Bine, cu clasa a V-a fac jocuri didactice, îi interesez altfel, dar cu clasa a IX-a ce fel de jocuri să faci? Le explic sarcina, dar ei nu vor… Chiar astăzi menționam că omului poți să-i iei forțat, dar nu poți să-i dai.
− În opinia Dvs., părinții sunt pe baricade opuse cu profesorii sau sunt membrii aceleiași echipe?
− Nu toți. Unii părinți consideră că copilul lor trebuie să fie în frunte, dar într-o clasă sunt 20 de elevi, cum să fie toți în frunte? Ei singuri, prin faptul că vor ca odraslele lor să fie în frunte, discriminează astfel copiii.
− Cum ar trebui să fie atitudinea părinților și a societății în general față de pedagogi?
− Părinții trebuie să se gândească la aceea că pentru a deveni un profesor în fața unui elev, cât de mult muncește. Părinții muncesc opt ore, vin acasă și se odihnesc, iar pedagogul nu se odihnește. El și 24/24 ar munci, deoarece, dacă un părinte ar suna noaptea să mă întrebe despre copilul său la școală, ar trebui să reacționez, să-i răspund la întrebări. Părinții ar trebui să fie mai serioși și mai respectuoși, deoarece atitudinea elevului față de profesor se formează în familie.
− Dar fenomenul migrației părinților cum afectează activitatea pedagogilor?
− Mulți părinți retrag actele și iau copiii cu ei. În alte cazuri, copiii rămân și e dificil, deoarece elevul nu are acea atitudine serioasă. Nu are cine-l controla și el e mai slab la învățătură, iar atârnarea față de învățătură și disciplină lasă de dorit. Buneii sunt mai loiali și nu-i pedepsesc, ei au altă atitudine față de copii, în comparație cu părintele. Părerea mea e că părinții trebuie să rămână lângă copii sau copiii să urmeze părinții, ca să fie împreună.
− Mulțumesc pentru interviu.
