În această săptămână, în Marele Ducat de Luxemburg, a avut loc un nou eveniment istoric pentru RM și cursul ei de integrare în UE: prima ședința a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova — Uniunea Europeană, la care au fost lansate oficial negocierile de aderare a celor două țări, RM și Ucraina, la UE. Astfel, ziua de marți, 25 iunie 2024, marchează o nouă etapă în realizarea unui vis — Bruxelles-ul, pe de o parte, și Chișinăul, pe de altă parte, au pus piatra de temelie pentru aderarea noastră la comunitatea care ne asigură singura cale de dezvoltare și prin care vom asigura pacea, bunăstarea și o viață mai bună pentru toți cetățenii noștri, după cum a afirmat și președinta Maia Sandu.
Să nu uităm însă că parcursul nostru până la Luxemburg a fost anevoios, chiar dacă mai scurt decât în cazul altor țări pretendente la aderare. Nu de alta, dar pentru prima dată în istoria Uniunii Europene majoritatea țărilor membre (26 la număr) au trebuit să recurgă la un „șiretlic” (deși în realitate a fost vorba de un simplu tertip pentru a o „îmblânzi” pe cea de-a 27 țară, Ungaria, în persoana premierului Victor Orban) pentru a deschide oficial discuțiile cu Ucraina, or Republica Moldova nu a avut probleme în acest sens. În această ordine de idei, mai mulți specialiști în materie sunt de părere că de acum înainte cele două țări, Republica Moldova și Ucraina, vor merge pe „propria barbă”, fără ca să se utilizeze termenul „tandem”. Ba mai mult, în cazul Chișinăului, după cum „s-au răsuflat” unii demnitari de la Bruxelles, termenul de aderare (anul 2030) se pare prea îndepărtat și există posibilități ca Republica Moldova să adere la UE mai înainte de acest termen (rezonabil, de altfel, dacă ținem cont de faptul cât au așteptat și mai așteaptă aderarea alte țări). Pe de altă parte, Budapesta încă mai consideră că Kievul încă nu este gata să înceapă discuțiile despre aderare și, implicit, în timpul președinției Ungariei în UE, până la 1 ianuarie 2025, nu trebuie să ne facem iluzii. Ba mai mult, un înalt oficial al UE a declarat că și Republica Moldova nu are motive să-și facă iluzii atâta timp cât mingea este în terenul Ungariei.
Ce înseamnă începerea negocierilor de aderare pentru RM în general și pentru fiecare cetățean al ei în special? Răspunsul la această întrebare este foarte important, or cetățeanul nostru crede cu adevărat în ceva numai dacă are foloase și dacă nu-i afectează cumva confortul și bunăstarea (chiar dacă mulți dintre ei nici măcar nu o au)… În primul rând, este puțin probabil ca aceste negocieri să fie începute în acest an, până când Ungaria lui Victor Orban deține pâinea și cuțitul în cadrul UE. Ca să nu zic despre simbolismul acordării, în iunie 2022, Ucrainei statutului de țară candidată, la câteva luni după începutul războiului declanșat de Putin, iar Republica Moldova a fost luată „la pachet” (sau, cum au declarat, în repetate rânduri, prietenii noștri ucraineni, în rol de vagon la locomotiva). Între timp, retorica s-a schimbat, dar acest lucru nu înseamnă prea mult. În al doilea rând, după deschiderea oficială a conferinței interguvernamentale, negociatorii vor analiza mai întâi legislația celor două țări pentru a verifica dacă este compatibilă cu cea a UE. În cazul altor țări candidate această etapă a fost de un an-doi, iar în cazul lui „Făt Frumos și Ilenei Cosânzene” ar putea fi un termen mai mic și acest fenomen are și o explicație — în cazul RM este nevoie doar ca Chișinăul să tragă cu ochiul la ceea ce a făcut deja Bucureștiul. În al treilea rând, dacă Republica Moldova înseamnă pentru UE „o picătură în mare”, atunci Ucraina, cu o populație de vreo 40 de milioane, cere un termen de aderare mai lung și mai anevoios. Înțeleg că acest deziderat nu se pupă cu ceea ce am scris mai sus, dar nu trebuie să fim naivi și să credem că RM va lua fața Ucrainei în acest proces. Chiar dacă deschiderea sau închiderea capitolelor de negocieri se va face cu fiecare țară în parte. În al patrulea și în toate celelalte rânduri, îndată după prima ședința a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova — Uniunea Europeană va fi adoptat un calendar pentru negocierile propriu-zise și, implicit, pentru a beneficia de drepturile unui stat membru UE. În următorii trei-cinci ani urmează ca cetățeanul simplu să simtă pe propria piele ce înseamnă o țară membră a UE, dar acest lucru depinde pe ce cale vom merge ulterior: pe calea Turciei, care de zeci de ani (din anul 1999) are statut de țară candidată, sau pe calea Croației, care a parcurs distanța în doar șase ani…
Apropo, se pare că cele 27 de țări membre ale UE sunt prietenoase Republicii Moldova și la momentul oportun o să închidă ochii la mai multe probleme care nu au cum să-și aibă rezolvare în termeni rezonabili (bunăoară, legate de Transnistria) și o să voteze așa cum trebuie. Mai rămâne ca și Chișinăul, pe interior, să mai lase din ambiții și orgolii și să se concentreze spre acțiuni care ar transforma visul în realitate. Până una-alta însă, se creează impresia că la noi există două feluri de politici — una pentru uz intern și alta pentru uz extern. Iar președinta Maia Sandu este în rolul de paratrăsnet pentru unii și de speranță pentru alții.
În fine, primul examen care ne așteaptă — Referendumul privind aderarea RM la UE — bate la ușă și de răspunsul nostru răspicat DA! depinde dacă vom intra în lumea civilizată sau vom continua să ne batem cu capul de pereți…
