Mai puţine afaceri în oraşul Soroca

0
86

M+Business Mic-Ro

În anul 2015, 27 de întreprinderi micro şi mici din oraşul Soroca şi-au sistat activitatea. Acestea reprezintă circa 5% din totalul de întreprinderi din această categorie, înregistrate în urbe. Despre mediul de afaceri şi condiţiile de activitate, relaţia dintre autorităţile publice locale (APL) şi antreprenori am discutat cu Feodosie Bordian, viceprimar interimar pe domeniul economic al oraşului Soroca.

– În 2015 şi-au sistat activitatea 27 de întreprinderi, este mult sau puţin?
– Acestea reprezintă circa 5% din totalul de 538 din categoria menţionată.
– Care este venitul bugetului local în urma activităţii acestor întreprinderi pentru anul 2015?
– Cei 538 de agenţi economici din această categorie solicită anual de la APL autorizaţiile de funcţionare — permis de comerţ, prestări servicii, care costă între 600 şi 90 mii lei, în dependenţă de domeniul de activitate. În acelaşi timp, în bugetul local vin în formă de impozit pe venit 5424,0 mii lei; taxa pentru amenajare — 751,6 mii lei; taxa piețelor comerciale — 796, 6 mii lei; taxa pentru cazare (hotelurile — nota redactorului) — 74 mii lei; taxa pentru unităţile comerciale — 2578,8 mii lei; taxa pentru parcare — 16,2 mii lei; taxa pentru simbolica locală — 4 mii lei; pentru dispozitive publicitare — 252 mii lei; taxa pentru amplasarea publicităţii — 11,6 mii lei; pentru prestarea serviciilor de transport, în 2015 agenţii economici au plătit taxe în sumă de 702,3 mii lei ş.a.
– În opinia dvs., din ce cauză unii agenţi economici soroceni renunţă să mai activeze?
– Aceşti agenţi economici şi-au sistat activitatea din considerente că mulţi nu îşi puteau acoperi cheltuielile. Este vorba în mare parte de afaceri în domeniul comerţului, prestării servicii şi alimentaţiei publice. Se explică prin faptul că lumea în ziua de azi nu frecventează localurile şi businessmanii simt lipsă de clienţi, respectiv şi venitul se reduce. În lipsa venitului lucrătorii oricum trebuie să-i salarizezi, iar fiecare doreşte să fie plătit bine, cu salariu mare, dar de unde?
– Cum caracterizaţi relaţia APL — mediul de afaceri din or. Soroca?
– Această relaţie practic se reduce la solicitarea de către agenţii economici a autorizaţiilor şi eliberarea acestora de către primărie. Dar în anul curent a fost introdusă o noutate în activitatea antreprenorilor, şi anume, aceştia trebuie să aibă şi un certificat de la Direcţia Situaţii Excepţionale Soroca (DSE) referitor la corespunderea localurilor în care îşi desfăşoară activitatea cu normele de securitate antiincendiare. Cred că vă amintiţi cazul clubului Colectiv din Bucureşti, când câteva zeci de tineri au decedat în urma unui incendiu dintr-un club de noapte, mai nou şi la noi, din păcate, au avut loc tragedii de acest gen. Astfel, pentru a asigura securitatea cetăţenilor, s-a inclus în agenda şedinţei consiliului orăşenesc proiectul de decizie privind obţinerea unui aviz de la DSE pe care agenţii economici trebuie să îl prezinte APL atunci când solicită autorizație.

*În categoria Întreprinderi Micro se înscriu întreprinderile care au între 1 şi 9 angajaţi
** În categoria Întreprinderi Mici se înscriu întreprinderile care au între 10 şi 49 de angajaţi

– La adoptarea bugetului local pentru 2016, APL au operat modificări la capitolul taxe locale, spre exemplu?
– Majoritatea au rămas la nivelul anului 2015. Dar au fost operate şi unele schimbări. Spre exemplu, pentru activitatea cazinourilor a mai fost introdusă o taxă de 90 de mii de lei pentru cazinourile care au un spaţiu de peste 30 de metri pătraţi. La şedinţa consiliului local a fost propusă cifra de 200 mii lei, care însă nu a adunat numărul suficient de voturi. Au fost introduse şi unele taxe noi, precum taxa pentru casa de pariuri, care constituie 15 mii lei anual; taxa pentru punctele de colectare a produselor agroalimentare — 5000 lei; atelierele de reparaţie şi confecţionare a articolelor din metale preţioase vor achita o taxă anuală de 5000 lei; pentru servicii de primire a comenzilor din oficii taxa constituie 2500 lei anual, la fel şi pentru servicii de închiriere a vestimentaţiei. O taxă similară vor plăti cei care prestează servicii medicale, dacă activitatea lor se desfăşoară într-un spaţiu de până la 50 metri pătraţi, iar dacă spaţiul ocupă între 50 şi 100 metri pătraţi, taxa va constitui 5000 lei.
– Cum stimulează APL dezvoltarea businessului pe teritoriul oraşului?
– O strategie de a susţine dezvoltarea antreprenoriatului este diminuarea unor taxe, adoptate prin decizia consiliului orăşenesc. Astfel, în 2016, taxa pentru amplasarea gheretelor pe teritoriul Gării Auto a scăzut de la 5000 la 3000, faţă de anul trecut. A fost micşorată taxa pentru afacerile cu termopan de la 10 mii la 5000 lei. Asta deoarece acest gen de activitate se confruntă cu mare concurenţă din partea agenţilor economici din Chişinău. La categoria comerţ sezonier, în loc de o taxa de 10 mii lei anual, se va achita taxa de 35 lei pentru o zi.
Noi putem să ne propunem multe, dar dacă populaţia scade sau pleacă, atunci pentru cine să facem? Am ajuns să vedem că persoanele de vârsta mea vor să plece peste hotare pentru că nu-şi pot acoperi cheltuielile, iar tinerii nu vor să rămână pentru că nu văd perspectivă. Domnul primar a avut o iniţiativă şi a dus tratative cu Guvernul privind atragerea unui investitor coreean în Soroca, care planifica deschiderea unei uzine de asamblare a cablajelor. Se discuta despre angajarea a peste 1500 de lucrători, adică apăreau multe locuri de muncă şi oamenii urmau să fie implicaţi în câmpul muncii şi să aibă un venit stabil. Dar nu a fost să fie. Populaţia în prezent practic cheltuieşte pentru alimentaţie şi servicii, atât. De aici şi problemele antreprenorilor.
– Cum vă explicaţi situaţia?
– Probabil, dacă va fi stabilitate în ţară, atunci vor fi rezultate bune peste tot, cel puţin aşa cred eu.
– Vă mulţumesc pentru interviu.

 

Am solicitat opinia agenţilor economici la condiţiile de activitate pe teritoriul oraşului Soroca, susţinerea APL şi obstacole cu care se confruntă. Eugen Popa este un tânăr antreprenor care dezvoltă o afacere în domeniul poligrafic, iar Iurie Ceban de curând a încetat activitatea unei întreprinderi individuale şi a închis ghereta în care comercializa ţigări, cafea, apă.

Eugen Popa, antreprenor tânăr, Soroca
„APL din Soroca sprijină tinerii antreprenori în primul rând prin Incubatorul de Afaceri, care în cazul meu m-a ajutat chiar la deschiderea afacerii.
Sunt organizate concursuri locale în care antreprenorii mai primesc diplome şi/sau premii, eu am câștigat titlul de „Cel mai tânăr antreprenor” la Concursul „Antreprenorul anului” în 2013” şi „Cel mai bun antreprenor în sfera producţiei poligrafice în 2014”. De asemenea APL-ul apelează la serviciile prestate de mine. Sigur că totdeauna este loc de mai bine, dar per total cred că îşi respectă obligaţiile ce ţin de suport”.

Valeriu Ceban, fondator ÎI ”V. Ceban”, Soroca
„Dacă ne-ar da voie să activăm, dar atâtea controale cu treabă şi fără, amenzi… În plus, concurenţa e foarte mare. Nu în ultimul rând, cumpărători sunt tot mai puţini, venitul a scăzut în ultimul timp cu 50%. Tot mai puţini oameni sunt în oraş, mai ales sâmbăta şi duminica. Astfel noi nu reuşim să facem faţă cheltuielilor pentru salariu, prima de asigurare medicală etc. Eşti nevoit să te închizi.”

 

 

Materialele au fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.


Articolul precedentVictor Său: “Noi aşteptăm implicarea cetăţenilor”
Articolul următorPolina şi Alexandru Cucereavîi: “Noi am trăit frumos…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.