Mai multă lumină în Soroca

0
50

În câteva luni, corpurile de iluminat de pe timpurile sovietice vor fi înlocuite cu cele de tip led

 

251-OdN-090216logo_rubricaÎn oraşul Soroca este implementat un proiect în cadrul căruia va fi modernizat sistemul de iluminat stradal. În cadrul proiectului, lansat în februarie 2015, urmează înlocuirea pilonilor şi ale reţelelor de cablu uzate şi instalarea a circa 500 de corpuri de iluminat tip led.

Proiectul „Undă verde, Moldova! Modernizarea şi eficientizarea iluminatului stradal”, lansat acum un an, este realizat în cadrul programului European SUDeP, programe demonstraţionale pentru o dezvoltare urbană durabilă şi coordonat de către Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile. Soroca este unul dintre cele trei oraşe din Republica Moldova, alături de Ocniţa şi Cantemir, beneficiare ale proiectului cu o valoare totală de 500 mii euro, dintre care 20% sau 100 mii euro reprezintă contribuţia autorităţilor publice locale din cele trei oraşe.
„Sistemul de iluminat nou va contribui la economisire substanţială a surselor financiare; modernizarea infrastructurii urbei; creşterea gradului de securitate individuală şi reducerea numărului de accidente şi vandalizări pe timp de noapte; ridicarea calităţii vieţii oamenilor. Totodată, un sistem de iluminat modern pune în evidenţă monumentele arhitectonice şi peisagistice ale localităţii. Nu în ultimul rând, este vorba reducerea poluării mediului”, a menţionat Veaceslav Burlacu, coordonator local de proiect.
Potrivit sursei, bugetul proiectului pentru oraşul Soroca este de circa 265 mii euro (grant), contribuţia primăriei fiind de circa 20% sau 64 mii euro. Din aceşti bani se planifică modernizarea sistemului de iluminat stradal pe 12 străzi, asta însemnând înlocuirea sau instalarea a circa 500 corpuri de iluminat tip led şi înlocuirea a peste 400 de piloni.

banner-ro-12

Străzile pe care va fi modernizat sistemul de iluminare:
Independenţei, Constantin Stere, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Kogălniceanu, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Ştefan cel Mare: intersecţia cu stradela G. Coşbuc, inclusiv Limba Română, Aleinicov — Decebal, Calea Bălţului, Vasile Stroescu.

În cadrul proiectului sunt planificate o serie de activităţi, până în prezent a fost creat grupul local de lucru din care fac parte: Veaceslav Burlacu (coordonator local), Stepan Idricean (expert tehnic), Alexei Patraşcu (operator reţea), Nicolae Bulat (specialist în relaţii cu publicul), Svetlana Codrean (contabila proiectului). Totodată, au fost desfăşurate mai multe instruiri.
În continuare urmează o altă etapă importantă, menţionează coordonatorul local al proiectului. „Urmează să fie efectuat auditul energetic al iluminatului stradal în care grupul de lucru din or. Soroca şi experţii tehnici ai proiectului vor verifica toate datele, urmează aprobarea caietului de sarcini de către SUDeP. După care vor fi realizate Planul tehnic şi pregătirea tenderului privind identificarea unei firme care va realiza lucrările propriu-zise, aceste sarcini aparținând primăriei în calitate de contribuție proprie”, a menţionat Veaceslav Burlacu.
Proiectul „Undă verde, Moldova! Modernizarea şi eficientizarea iluminatului stradal” se va încheia în decembrie curent, iar finalizarea lucrărilor de instalare a corpurilor de iluminat este planificată pentru finele lunii august. Astfel, până la sfârşitul verii, sorocenii urmează să se bucure de un iluminat modern, cel puţin pe o parte dintre străzile urbei.382-OdN-090316disclaimer-ro


Articolul precedentO elevă din Chișinău combate corupția prin desene sociale
Articolul următorAvertizorii de integritate au nevoie de protecție din partea statului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.