Țara mea este România, acolo sunt frații noștri. De când mă știu pe lume acolo este Țara mea, ea este și aici, și acolo. Și tatăl meu este înmormântat acolo, el s-a refugiat în România. Atunci când au venit nemții la noi în sat nu au făcut rău la nimeni, eu țin minte. Un neamț cu grade pe umăr a stat la noi la gazdă și mă învăța unele cuvinte în germană. Așa bine și liniște a fost cu ei, apoi au venit partizanii… Prima dată când au venit rușii i-au dat pricaz lui tata: ”Scoate, moșule, totul din ogradă!” și le-au luat. Au dus moara noastră peste râpă, unde cândva trăise un boier, și l-au luat pe tata să fie morar acolo. Și când ne-au ocupat a doua oară se gândea el, la ce să mai șadă, cum să trăiască aici? Și noi trebuia să plecăm când au venit rușii a doua oară, dar a ieșit mahala și au început a plânge, îi spuneau mamei: ”Unde te duci, te vor prinde partizanii, or să te împuște”. În 1944, odată, când eram acasă, a bătut cineva la fereastră și i-a spus mamei să deschidă ușa din față. A intrat mai multă lume și au luat tot ce au vrut. Pe mine și pe mama ne-au pus la ungher la icoană și au împușcat de două ori în pod. Ei zic că ne-au eliberat astfel. Multă lume nu înțelege, chiar eu am și mulți în mahală cu care nu am ce vorbi. Ei erau învățați la sovietici când se duceau pe deal și furau torbe, iar noi trebuia să lucrăm. Beau și dormeau atunci și zic că era bine. Nouă ne-au luat pământul și cu de-a sila m-au pus să merg la prășit, chiar dacă nu am intrat în colhoz. Eu nu am fost niciodată în România, nici măcar la înmormântarea tatălui. Dar vreau să mai am câteva zile de trăit ca să văd Unirea, altceva nu vreau nimic. Mă rog seara și dimineața pentru Unire și îmi fac cruce de sănătatea la toată lumea. Când l-am auzit pe Pavel Filip când a spus ”prietenii noștri de peste Prut”, să fi fost acolo, așa bătrână cum sunt, îi dam o palmă. Cum poți spune că-s prieteni, dacă-s frații noștri? Rușii lui îs prieteni.
Maria Marinescu, locuitoare a satului Căinarii Vechi
Vedeţi aici şi alte păreri despre UNIRE!
