De ce unii copii încep să vorbească mai târziu decât alții? Cum să reacționeze părinții, dacă odrasla lor nu pronunță corect literele? Când e indicat să consulți un logoped și cum pot părinții ajuta copiii cu probleme de comunicare și limbaj acasă? Răspunsurile la aceste și alte întrebări le aflați din interviul cu Maria Leșcu, pedagog, logoped sau, altfel spus, specialista care se ocupă de recuperarea tulburărilor de limbaj și comunicare la copii.
– Care sunt principalele probleme care îi determină pe părinți să ducă copiii la logoped?
– De terapie logopedică au nevoie nu doar copiii, dar și adulții. Copiii au nevoie de serviciile logopedice în cazul când abilitățile de limbaj și cele de comunicare nu corespund vârstei biologice. Cu regret, mulți părinți nu văd o problemă în faptul că copilul are careva dificultăți — fie că nu articulează unul sau câteva sunete sau că la vârstă fragedă nu comunică verbal. Se găsesc scuze eronate de tipul ”și tata/mama a vorbit mai târziu”, ”este mai rușinos, de aceea nu vorbește”, ”este băiețel, nu-i nimic, băieții încep să vorbească mai târziu” și în cel mai bun caz merg la logoped înainte de școlarizarea copilului. Țin să remarc că anume vârsta preșcolară este perioada în care limbajul se dezvoltă cel mai activ, atât cantitativ — se mărește considerabil bagajul de cuvinte, cât și calitativ — felul în care aceste cuvinte sunt pronunțate, legate în propoziții, respectând normele gramaticale. De la cea mai fragedă vârstă copilul se învață să combine limbajul verbal (cuvintele) cu limbajul paraverbal (intonația, timbrul vocii, tonalitatea), cât și limbajul nonverbal (gesturile și mimica). Părintele trebuie să fie atent la toate aspectele și să se adreseze la un logoped ori de câte ori modul de exprimare a copilului îi trezește suspiciuni.
În cazul adulților de cele mai multe ori serviciile logopedului sunt necesare în urma pierderii abilităților de comunicare. Aceasta se poate întâmpla după un atac ischemic, atacuri de cord, traumatisme, infecții care afectează sistemul nervos central, cât și în cazul când adulții au careva defecte ale limbajului necorectate din copilărie. Cele mai frecvente dificultăți de articulare printre maturi este rotacismul velar — ”R-ul franțuzesc” și sigmatismul interdental — când sunetul S este pronunțat cu limba între dinți. De asemenea sunt maturi care se adresează cu tulburări de ritm și fluență, de cele mai dese ori bâlbâială. Am avut un caz când un bărbat a solicitat o consultație pentru a concretiza care este riscul că copilul va avea bâlbâială dacă el a avut-o. În mod ideal, părintele ar trebui să meargă la consultația unui logoped o dată pe an pentru a se asigura că actul comunicativ al copilului este dezvoltat în limitele prevederilor de vârstă.
Maria Leșcu — pedagog, logoped, activează la grădinița nr. 17 “Cheița de aur” din municipiul Soroca. Desemnată „EDUCATORUL ANULUI 2014” în concursul național al pedagogilor din țara noastră.
− Când ar trebui să se alarmeze părinții și să ceară ajutorul logopedului?
− Vreau să remarc că tulburările de limbaj și comunicare pot fi atât primare, secundare, cât și asociate, de aceea voi enumera un șir de indicii care ar trebui să alarmeze părinții pentru a se adresa după ajutor:
- Copilul sugar nu gângurește și nu reacționează emoțional, după vârsta de 6 luni nu recunoaște fețele cunoscute;
- Dacă copilul are o salivație abundentă, permanentă, care nu coincide cu perioada de erupție a dinților;
- Copilul mic se îneacă des și evită sau nu poate consuma alimente mai dure (mere, covrigei);
- Dacă până la 1 an la copil nu apare gânguritul și lalațiunea (repetarea unui șir de silabe de tipul pea-pea-pea);
- Dacă la vârsta de 2 — 2,5 ani copilul nu formulează propoziții scurte (2 cuvinte) ”Dă apă”, vreau mâncare — vau papă);
- Dacă la 2,5 — 3 ani copilul pronunță cuvântul secvențial (bucăți de cuvinte) ”Mama duce zin — mama se duce la magazin, eu anit niță așina — eu am venit la grădiniță cu mașina”;
- Dacă la 3 ani copilul nu folosește în vorbire construcții mai complexe sau nu poate adresa întrebări;
- Dacă după 4 ani copilul nu articulează corect toate sunetele, omite sau schimbă cu locul sunetele și silabele în cuvinte, ”mănâncă” sfârșitul cuvintelor;
- Dacă la 5 ani copilul nu articulează corect toate sunetele sau întâlnește dificultăți la exprimarea orală — repovestirea unei povești, eveniment;
- Dacă la 6-7 ani copilul greu însușește literele, nu poate identifica locul unui sunet în cuvânt, numărul silabelor în cuvânt, numărul cuvintelor în propoziție;
- Dacă la 7-8 ani copilul omite sau înlocuiește (frecvent) sunete la transcriere și dictări; o perioadă mare de timp citește pe silabe;
- Dacă la oricare vârstă copilul începe să repete unele silabe, sunete (începe să se bâlbâie). Chiar dacă este o perioadă când la copiii mici acest fenomen este frecvent întâlnit și se numește bâlbâială fiziologică — copilul își formulează gândul mult mai repede decât are posibilitatea de a-l exprima verbal și din acest considerent poate repeta unele secvențe. De asemenea trebuie să ne adresăm la logoped dacă copilul vorbește prea lent sau dimpotrivă prea rapid;
- Dacă la copil dispar unele achiziții verbale (copilul la 1 an spunea ”mama”, ”tata”, ”apă” după care nu mai pronunță nimic).
− Care sunt cauzele cele mai des întâlnite ale tulburărilor de vorbire, reieșind din practica dumneavoastră?
− O multitudine de factori pot duce la apariția și dezvoltarea unor tulburări de limbaj și comunicare. Pot fi: influența asupra copilului în perioada intrauterină — deprinderile nocive ale părinților, toxicoinfecțiile, infecțiile virale ale mamei în timpul sarcinii, traumatismele, asfixia în timpul nașterii, nașterea prematură și mulți alți factori de natură medicală, impactul cărora asupra copilului poate fi mult mai grav și poate afecta și alte aspecte de dezvoltare a copilului și să necesite o reabilitare medicală, chinetoterapeutică și logopedică (de exemplu, în Paralizia Cerebrală Infantilă frecvent este diagnosticată disartria — o tulburare gravă de limbaj). Pe de altă parte, sunt și alți factori de natură socială, când copilului nu îi este stimulat limbajul. Cu el nu se comunică sau se comunică foarte puțin, copilul este lăsat nelimitat în fața televizorului sau telefonului. Frecvent părinții au o abordare greșită față de copii atunci când ei au o tulburare de pronunție. Contrar situației descrise mai sus, când părinții se străduiesc să nu observe dificultățile de limbaj ale copilului, este atunci când părinții insistă asupra unui sunet pe care copilul nu-l poate articula corect, îl dojenesc pentru felul cum vorbește, discută aceste probleme cu alte persoane în prezența copilului. În aceste condiții părinții trebuie să înțeleagă că și copilul pentru a depăși tulburarea are nevoie de ajutorul unui specialist și ei ca părinți au nevoie de ghidare cum trebuie să se comporte și să se implice în acest proces pentru a ajuta corect copilul.
Va continua…
