„Dintr-o parte da, da din alta nu. De atâta că suntem săraci și acolo în Europa trebuie să fii demn ca să primești o pensie și un salariu european, iată ce.”
Pe 20 octombrie, locuitorii Republicii Moldova o să decidă dacă vor sau nu ca țara noastră să adere la Uniunea Europeană.
„E nevoie, se putea să fie și mai înainte, nu taman în timpul alegerilor. Da e nevoie că adică să știe lumea ce dorește și ce nu dorește. Doresc cu Uniunea Europeană, oare nu. Consider că e de dorit. Într-o comună care e mai puternică economic și asta…, e clar evident că e mai bine.”
„Eu am fost în Europa la muncă și nu am găsit nicio bunătate acolo. Și în Rusia am fost la lucru și aici la noi, cauți de lucru cu 5.000 de lei, asta e leafă? Dacă intri în Europa nici acei cinci mii nu o să îi avem. Cum a fost în alte țări, le-a pus apa că e 10 lei, le-a adus apă ieftină și după a venit Europa, le-a pus-o 20 de lei, asta e bine?”
„Demult trebuia să fie, demult trebuie să fim în Uniunea Europeană, de mult. Ar fi o morală, o morală, un eveniment moral de schimbare a paradigmei politice, deci ne orientăm într-o altă societate, în alte altitudini. Aceasta este un eveniment istoric foarte important pentru Republica Moldova pozitiv.”
„Eu cred așa, că unde s-au dus tineretul, unde s-a dus tineretul nostru, acolo trebuie să ne ducem și noi, din urma lor.”
„Eu rămân în Republica Moldova, fără Uniunea Europeană și fără alte țări. – De ce? – Asta e decizia mea.”
Cetățenii sunt convinși că odată ce vom adera la UE, salariile și economia țării vor crește, în timp ce unii se îndoiesc.
„Am o părere pozitivă și sunt de acord cu acest fapt. Mi se pare că va fi o viață mai bună, mai ușoară, mai multe posibilități. Salarii mai mari, locuri de muncă mai multe și mai accesibile pentru toți oamenii, locuri de trai mai bune.”
„Odată și odată să vedem ce facem, unde ne ducem. Să trăim oleacă mai bine, poate să se mai schimbă, să fie schimbări, nu cum trăim în ziua de azi, în ziua de azi trăim tare greu. Și leafa e mică aici și pensiile sunt mici și totul e mic.”
„Nu o să fie bine, pentru că nu e bine și nu o să fie bine cu Europa voastră. Nu a fost bine și nu o să fie bine cât ne ajută, cât ajutor dau și ce nu dau și ce nu fac, asta-i tot cu reîntoarcere. Și nu o să întoarcem noi, da o să întoarcă strănepoții noștri.”
„Da, cred că e nevoie. – De ce? – Să intrăm și noi în uniunea Europeană, să sperăm că o să fie mai bine. Eu singur lucrez în Europa și văd multe plusuri. Poți să te angajezi oficial, să lucrezi oficial, în primul rând, acesta e un mare plus, aici la noi în Moldova salariile sunt foarte mici. Să întreții familia aici nu e…, un salariu de șase-șapte mii aici nu întreții familia.”
„Fiecare, care vrea cu Europa, care nu vrea. Depinde de oameni. Eu de-o pildă nu aș vrea. Parcă îmi pare că e mai bine așa cum a fost, să fim noi independenți. Așa e părerea mea. Nu văd așa plusuri, nu văd așa locuri așa multe de muncă, cum s-a promis, văd că numai ucrainenii au de lucru, da ai noștri tot caută și nu mai găsesc.”
„Întotdeauna omul vrea să trăiască mai bine, mai bine ca în țările europene, cât am fost eu, începând de la India, Canada, Statele Unite, mai bine ca în Uniunea Europeană nu trăiește nimeni.”
Deși referendumul din toamnă nu este o condiție obligatorie în procesul aderării, multe state au organizat un astfel de plebiscit.
SNC ION CIOBANU, lector universitar, doctor în drept la USARB: „Este o procedură standardă care a făcut-o practic toate statele care au dorit să fie în familia europeană și este o declarație până la urmă de intenție pentru familia europeană dacă Republica Moldova dorește să fie în cadrul acestei familii sau nu. Acest referendum vine în contextul deja acțiunilor luate de către actuala guvernare și anume pași concreți către realizarea planurilor sarcinilor pentru integrarea europeană ulterioară, respectiv se dorește să fie o consultare publică cu populația Republicii Moldova în vederea stabilirii acestui vector în legea supremă a Republicii Moldova.”
Republicii Moldova i s-a acordat statutul de țară-candidată pe 23 iunie 2022, iar în decembrie 2023 Consiliul European a deschis negocierile de aderare.