Lidia Cebotari, o femeie de 63 de ani din satul Chetrosu, raionul Drochia, ne-a povestit cu emoție despre greutățile și bucuriile vieții sale. Mamă a doi copii și bunică a șase nepoți, Lidia spune că a muncit din greu toată viața pentru familie, fără să se plângă, doar cu gândul să le fie bine celor dragi.
„Am făcut tot ce am putut ca să nu le lipsească nimic copiilor mei. Am alergat mult după bogăție, dar acum aștept pensia și mă mulțumesc cu ce am. Important e să fim sănătoși”, mărturisește Lidia. Cu toate greutățile, spune că nu a cerut niciodată prea mult și s-a străduit mereu să se descurce pe cont propriu.
Viața ei a fost marcată de muncă și sacrificii. S-a măritat la 23 de ani, într-o perioadă în care greutățile erau la ordinea zilei. „Noi am fost șase frați acasă și mâncam toți dintr-o farfurie. Nu era ușor, dar ne aveam unii pe alții și asta conta cel mai mult”, își amintește ea. De-a lungul anilor, a muncit în colhoz, la câmp, la bazar, făcând tot ce era nevoie pentru a-și întreține familia.
Chiar dacă viața nu i-a fost ușoară, Lidia vorbește cu mândrie despre comunitatea din care face parte. „Romii noștri sunt oameni muncitori, oameni care nu fac rău la nimeni. Ne-am străduit mereu să fim respectuoși și să trăim cinstit”, spune ea.
La finalul discuției, Lidia ne-a oferit un moment plin de emoție. Cu o voce caldă, a cântat o strofă dintr-un cântec vechi, încărcat de dor și amintiri. A fost o clipă de sinceritate și frumusețe, care ne-a arătat o parte din sufletul ei puternic














