În preajma satelor Slobozia Mare şi Văleni, din raionul Cahul, se găseşte Beleul, cel mai mare lac natural din Republica Moldova. În baza acestuia a fost creată rezervația naturală „Prutul de Jos”, care este un colţ de rai pentru păsări de baltă, peşti, animale şi plante, o bună parte dintre care sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova.
Lacul Beleu este de fapt o deltă a Dunării în miniatură, cu multă apă şi vegetaţie, având statut de zonă umedă de importanţă internaţională. Acesta este unit cu Prutul prin patru gârle, două aduc apa în lac, iar prin celelalte două aceasta se scurge înapoi. Diversitatea de vietăţi şi plante de aici, te face să crezi că eşti undeva în junglă sau într-o sălbăticie aflată la sute de kilometri de civilizaţie. Sute de egrete, lişiţe, cocostârci, cormorani, raţe, stârci, lebede şi alte păsări au împânzit împrejurimile, iar prin gălăgia pe care o fac atunci când te apropii, dau de ştire că sunt la ele acasă. Un fenomen cu adevărat special este atunci când vin pentru vreo 2-3 săptămâni câteva mii de pelicani. Cârdurile de pelicani comun îşi fac anual apariţia pe Beleu, unde în câteva zile consumă cantităţi însemnate de peşte din lac. După ce poposesc un pic aici, pelicanii îşi continuă drumul spre Delta Dunării. Atunci când treci cu luntrea printre labirinturile formate din sălcii şi stufărişuri, îţi dai seama de importanţa acestui ecosistem. Şi dacă rezervaţia naturală “Prutul de Jos” este bine cunoscută pe plan internaţional, acasă ea este ignorată. Îşi aduc aminte mai mult de ea braconierii şi cei care extrag petrol şi gaze naturale din adâncurile acesteia. Vă recomandăm ca atunci când mergeţi la Beleu să protejaţi păsările şi să nu rupeţi nuferii, care sunt adevărate nestemate ale acestui lac.