La Șolcani viața „dă în clocot”

0
75

Dacă ar fi să facem un clasament al celor mai active (din punct de vedere al reflectării vieții social-cuturale) și mai mediatizate localități din raion, comuna Șolcani ar ocupa, cu siguranță, unul din locurile de frunte. Bunăoară, cine nu cunoaște despre Festivalul Plăcintei, organizat anual la Șolcani sau despre ansamblul folcloric „Busuioc”, condus cu atâta măestrie de Cristina Ursachi?

Despre aceasta s-a vorbit în cadrul unei întâlniri a redacției ziarului Observatorul de Nord, reprezentată de reportera Doina Alexei și redactorul Victor Cobăsneanu cu reprezentanții comunității locale – elevi, pedagogi, medici, colaboratori din administrația publică locală, dar toți au recunoscut că indiferent cât de bine n-ar sta lucrurile …întotdeauna este loc și pentru mai bine.

Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului „Educație mediatică pentru democrație” și a fost găzduită de biblioteca publică din localitate. Ziarista Doina Alexei a explicat celor prezenți care sunt posibilitățile și modalitățile de a face viața social-culturală din cele două sate mai cunoscută publicului larg, despre posibilitățile de utilizare a unor aplicații implementate de ziar, cum ar fi, de exemplu, butoanele „Adaugă o știre” sau „Sesizează o problemă”. La rândul lor gazdele, în persoana doamnei șefe a bibliotecii, Larisa Prisăcaru (căreia îi mulțumim pentru organizarea perfectă în înâlnirii), și-au exprimat dorința de a pune umărul la mediatizarea vieții satelor, chit că cele două localități au cu ce se lăuda și pe cine scoate în lume…

Proiectul în cauză este susținut financiar de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională USAID și implementat cu susținerea Centrului pentru Jurnalism Independent și Internews.   

Dan Aolei

 

 


Articolul precedentRepublica Moldova între doi Sneguri – pârcălabul Marcel și domnitorul Mircea
Articolul următorCONCURS: Care Lenin este mai sexy?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.