La Bădiceni sunt colectate semnături pentru numirea gimnaziului în cinstea lui Alexei Revenco

0
1280

În satul Bădiceni din raionul Soroca sunt colectate semnături pentru numirea gimnaziului în cinstea regretatului Alexei Revenco, timp de mai multe decenii vocea de aur a Radioului Național din Republica Moldova. 

La Biblioteca publică din Bădiceni a fost format grupul de inițiativă care se ocupă cu strângerea semnăturilor, astfel că cei care susțin această idee sunt îndemnați să treacă pe la bibliotecă. Timp de câteva zile au fost adunate 80 de semnături de la membrii comunității.

După colectarea mai multor semnături acestea vor fi transmise instituției de învățământ ca subiectul să fie discutat la consiliul de administrație al instituției de învățământ și la consiliul profesoral. Ultimul cuvânt îl va avea totuși fondatorul instituției – Consiliul Raional Soroca. Amintim că Alexei Revenco este originar din satul Bădiceni, acesta a decedat acum o lună.

Articolul precedentRaionul Soroca nu se regăsește în TOP – 10 a raioanelor cu cea mai înaltă rată de însănătoșire de Covid – 19.
Articolul următorVeste bună pentru agricultori: Guvernul de la București ne va acorda ajutor umanitar
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.