Ieri a fost organizată o sesiune de informare în comuna Tătărăuca Veche, raionul Soroca, în cadrul proiectului „Educaţie mediatică pentru democraţie”, la care au participat mai mulți cetățeni activi din comună. Aceasta s-a desfășurat în incinta bibliotecii din localitate.
Potrivit bibliotecarei Stela Toma, sătenii s-au arătat cointeresați să participe și să se implice, alături de coordonatorii proiectului, la mediatizarea evenimentelor și a subiectelor de interes comun din localitatea lor. Ei au comunicat despre mai multe subiecte și întâmplări interesante, care merită să se regăsească pe paginile ziarului.
La rândul său, jurnalistul Vadim Șterbate le-a împărtășit din experiența sa, cum se scrie o știre și ce fapte au în sine o doză de noutate și ar interesa publicul larg.
La întâlnire au venit profesori și elevi de la Gimnaziului ,,Eva Gudumac”, șefii Căminelor Culturale și bibliotecari de la Tătărăca Veche, Tătărăuca Nouă și Niorcani. Interesați de a colabora cu reporterii ziarului au fost și câteva eleve de la școala din localitate. Una din tinere și-a propus să scrie un articol despre activitățile culturale din gimnaziu.
La final, participanții au solicitat datele de contact ale coordonatorilor, pentru a lua legătura cu ei ulterior.
Activitatea a fost organizată în proiectului „Educaţie mediatică pentru democraţie”, susținut financiar de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională USAID și implementat cu susţinerea Centrului pentru Jurnalism Independent şi “Internews” de ziarul „Observatorul de Nord”.