Ivan Parii: “Știți de ce am devenit judecător? Am fost procuror șapte ani și atunci când mergeam în instanță vedeam că trebuie o altă abordare. Am vrut să schimb lucrurile spre bine din interior.”

1
3210

Despre judecători se vorbește mai rar în presă, cu excepția unor scandaluri din justiție. Unii magistrați nu doresc să discute cu jurnaliștii, mai ales să acorde interviuri, pentru a nu spune ceva în plus ori pentru a nu-și face probleme. Sunt însă și excepții.

Ivan Parii este din Soroca, dar activează în ultimii doi ani la Judecătoria Orhei cu sediul la Rezina. A fost timp de 7 ani procuror în Procuratura din Soroca, fiind absolvent al Facultății de Drept a USM dar și al Institutului Național de Justiție. Pe lângă muncă, are și altă pasiune – sportul. Este membru al Lotului Național la Karate-do tradițional, premiant cu bronz la al 17-lea Campionat Mondial de Karate-do Tradițional (proba kumite echipă, seniori), desfășurat în Geneva, Elveția  și tot cu bronz la al 34-lea Campionat European de Karate-do Tradițional (proba kumite individual, seniori), din Brno, Cehia. Este căsătorit, are un copil și zice că este de partea justiției corecte.

Despre judecători se vorbește mai mult de rău, ori defel…

Judecătorii au în societate o imagine negativă, fapt care este legat de prejudecăți și de unele emisiuni televizate în care se vorbește doar de rău. Se vehiculează de obicei cu vreo zece nume de judecători care sunt ponegriți fiindcă ar fi corupți, dar câți cunosc alte zece nume de judecători buni? Imaginea aceasta e creată de mass-media și probabil de cei care nu sunt mulțumiți de hotărârile judecătorești.

Bine, dar nu există fum fără foc și de obicei colegii din mass-media scriu fiindcă chiar sunt motive: corupție, probleme în justiție, hotărâri motivate politic, etc.

Problema cea mai mare a judecătorilor este volumul mare de lucru  și cu părere de rău nimeni nu se interesează cum se rezolvă problema aceasta. Toți se interesează de numărul membrilor Consiliului de Magistratură, vor să-l mărească și nu știu ce să mai facă acolo, dar bine ar fi ca să vină cineva și la Judecătorii să mai vorbească cu judecătorii, altfel reformele se fac fără concursul nostru. Se fac reforme, se scriu proiecte de legi, fără să ne întrebe și pe noi. Este o problemă, fiindcă nu se ține cont de părerea judecătorilor care trebuie să aplice aceste legi. Este o problemă și cu acest program de gestionare a dosarelor, acum orice hotărâre sau încheiere trebuie plasată în program și acolo uneori el nu acceptă ceva, sau trebuie să schimbi și în loc să te ocupi cu lucrul care trebuie să-l faci, să citești și să pătrunzi în esența cazului, judecătorul trebuie să rezolvi problemele cu Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor. De fapt este un program bun, dar îți ia foarte mult timp. Mulți judecători se confruntă cu problema că nu au asistenți, nu au grefieri, fluxul e mare, iar lumea nu dorește să lucreze pentru patru-cinci mii de lei de dimineață până seară. Consider că numărul judecătorilor ar trebui mărit la fiecare sediu, dar asta e părerea mea. Cred că judecătorul nu trebuie să aibă 25, 20 sau 15 ședințe de judecată pe zi. Dimineață dacă ai 5-6 ședințe, eu de obicei pot avea mai multe și câte 8 sau 10, iar la ora 15:00 capul nu mai lucrează cum trebuie. Dacă după aceasta vrei să motivezi o hotărâre este foarte greu, capacitatea creierului este aproape epuizată. Așa că ești nevoit ca sâmbătă și duminica să ei teancul de dosare, o cafea și să începi a le răsfoi pe toate, în loc să stai cu familia.

Ați avut careva presiuni ca să luați alte decizii decât cele dictate de lege?

De când activez ca judecător timp de doi ani nu am simțit asupra mea nici o presiune. De alți judecători nu pot spune. Poate alții au dosare de rezonanță, cu implicarea actorilor politici ori a funcționarilor de rang înalt, nu pot să spun fiindcă chiar nu cunosc. Dar aș vrea să spun că se simte implicarea politică în sistemul judecătoresc. Prin totul, absolut, reieșind și din evenimentele din ultimele luni cu modificările numărului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Și iarăși nu se măresc cu judecători, dar cu profesori titulari de la universitate. Eu consider că nu este nevoie de mărit și nici de profesori titulari, dar asta e părerea mea. Sunt 2-3 membri numiți de Parlament și care-i sensul de mai mărit cu profesori titulari, chiar nu știu.

Cum s-ar putea de curățit sistemul judecătoresc din interior, ca să scape de cei corupți care ponegresc imaginea magistraților onești?

Vreau să vă spun că judecătorii tineri sunt foarte bine pregătiți. Acum sunt două căi de a accede în sistemul judecătoresc: cei care au lucrat mulți ani ca avocat ori procurori, aceștia susțin examen de capacitate, așa cum l-am susținut de fapt și eu. Și mai există Institutul Național al Justiției, iar acolo se face carte, bună carte, sunt profesori buni și judecătorii ies foarte bine pregătiți de acolo. Ca să curățim sistemul este nevoie de efectuat analiza activității fiecărui judecător în parte. Ce hotărâri au fost pronunțate, câte au fost menținute, câte au fost casate, etc. Dacă sunt suspiciuni față de un judecător trebuie de apelat la Autoritatea Națională de Integritate, avem și colegiu disciplinar, ei reacționează la plângeri și este responsabilitatea lor. Ei pot verifica dacă un judecător a admis încălcări, a pronunțat o decizie casată ulterior, mai ales dacă au avut de suferit alți oameni. Sunt sancțiuni disciplinare inclusiv cu eliberarea din serviciu. Cine poate să rezolve problemele din interior dacă nu tot judecătorii? Eu așa văd soluția.

Unii cetățeni și-au pierdut încrederea că pot găsi adevărul în judecătorie. Din punctul de vedere al unui magistrat credeți că adevărul mai poate fi obținut la judecată?

Sigur că da, fiindcă pentru asta ei și vin acolo. Ideea este că fiecare parte în proces care vine în litigiu civil de exemplu, fie că este pârâtul sau reclamantul, unul din ei va fi satisfăcut de decizia judecătorului, altul nu. Chiar și acela care pierde procesul trebuie să înțeleagă că i s-a făcut dreptate. El trebuie să citească și să se convingă că hotărârea este motivată. Îi place sau nu asta e altceva, principalul ca ea să fie bazată pe lege.

Dar sunt și din cei care pierd în instanțele naționale, au decizii motivate, dar câștigă la CEDO…

Majoritatea condamnărilor CEDO sunt legate de condițiile de detenție. Acum este un mecanism prin care se reduce pedeapsa condamnaților în funcție de condițiile în care a stat. Condamnări au fost foarte multe pe revizuirea hotărârilor. Inițial acestea au fost corecte, iar mai apoi probabil au apărut interese sau ceva și s-a revenit la revizuirea hotărârii, iar Republica Moldova a fost condamnată anume pentru acele revizuiri. În ultimul timp cu mare părere de rău nu mai am când să lecturez hotărârile CEDO fiindcă avem foarte mult de lucru.

Apropo, cunoașteți condițiile în care sunt închiși condamnații?

Cunosc care sunt condițiile în penitenciar fiindcă câteodată examinez dosare în penitenciarul nr. 17 din Rezina. Acolo este sală de judecată și vin condamnații, așa se reduce din cheltuielile de judecată inclusiv pentru deplasare, mai ales că uneori nu pot fi aduși mai mulți condamnați la Judecătorie, de exemplu când sunt 10-15 persoane. Bine, mai sunt și teleconferințe, când judecătorul este în birou, iar condamnatul în penitenciar și așa se petrece ședința de judecată, dar la noi nu este încă instalat softul acesta. Din câte știu condițiile de detenție la penitenciarul nr.17 din Rezina sunt adecvate, iar cel mai problematic este la penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Cum ați motiva tinerii să devină judecători?

Totul depinde de fiecare persoană în parte, aceasta este o vocație. Știți de ce am devenit judecător? Am fost procuror șapte ani și atunci când mergeam în instanță vedeam că trebuie o altă abordare. Am vrut să schimb lucrurile spre bine din interior. Judecător poți fi doar dacă ai dorință, ai vocație. Salariul nu pot spune că e prea mare, e de 14-15 mii de lei. Dar dacă socotim că circul de la Soroca la Rezina 100 de km încolo și altă 100 km înapoi, plus gazda acolo, nu pot spune că este o sumă prea mare, dar poți trăi din salariu. Cei care doresc să devină judecători pot veni cu speranța că va fi mai bine. Fiecare decide pentru el. Viitorii judecători trebuie să înțeleagă că dacă va activa corect va fi bine. Dacă nu, nu este nici o șansă și nici o reușită.

Pe lângă muncă totuși găsiți timp și de sport, cum se împacă acestea?

Profesia de judecător și sportul se împacă foarte bine. În primul rând este o metodă de relaxare a minții și a sufletului. La judecătoria Rezina, unde activez, unul dintre colegi cântă la fluier, fiecare avem câte o pasiune. Eu sunt părtașul sportului. După o zi de lucru, în cap este o amestecătură totală și când te duci la sală acolo se așază totul bine. A doua zi vii la lucru plin de energie, de parcă te-ar naște mama încă o dată.

Ce sport practicați și de când?

Totul a început de la filmele de acțiune “Die Hard” sau ”Lethal Weapon”, și fiindcă părinții activau în poliție îmi plăceau filmele în care polițiștii fugeau după bandiți și-i prindeau. Și de acolo s-a luat dragostea față de artele marțiale, iar pe la 9-10 ani m-am înscris la prima secție de karate care s-a deschis la noi în Soroca. Am frecventat secția vreo doi ani de zile. Deja când eram student la universitate am revenit mai serios la karate, aveam vreo 17 ani atunci. Așa că în fiecare zi de luni și miercuri merg la Chișinău la antrenamente. Când eram la Soroca aveam un grup de elevi pe care-i antrenam la liceul “Constantin Stere”, atunci puneam în special accentul pe ei. Acum vreau să evoluez eu ca sportiv, iar pe lângă karate mai sunt pasionat de fotbal și înot. Nu-i rău ca judecătorii să aibă un hobby sănătos, fie sport ori altceva, asta aduce beneficii și te simți mult mai bine decât dacă te-ai duce acasă ai lua telecomanda și ai privi televizorul ori în telefon pe Youtube.

Ce mesaj ați avea pentru colegii judecători?

Să nu vă lăsați influențați sau presați, fiindcă dacă judecătorul este influențat și adoptă o decizie ilegală cu promisiunea că totul va fi bine, pe urmă este rău pentru toți, pentru el și pentru cei care au avut de suferit în urma unei decizii incorecte. Chiar dacă sunt influențe și presiuni judecătorul trebuie să fie corect. Atunci va avea și conștiința curată.


Articolul precedentVIDEO: Schineni – exemplu de implicare a comunității în parteneriat cu autoritățile locale
Articolul următorUn șofer băut a provocat un accident și a ajuns la spital
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

1 COMENTARIU

  1. Acest jUDECATOR, cu litera mica, ajungând în breaslă din rândul procurorilor, nu a schimbat mentalitatea de acuzator și are o abordare 100% subiectivă. După mine, incompetent….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.